Noua poluare cu pietre… de plastic ars

pietre
Piroplastice culese de pe plajele din Cornwall. Foto: ROB ARNOLD

Un nou tip de deșeuri cu plastic, create de foc, arată ca niște pietre. Bucățile de culoare gri, rotunde, au fost depistate, ascunse în văzul tuturor, pe plajele din sudul Angliei.

În lagunele nisipoase care tivesc coasta din sud-vestul Angliei, pe plaje, printre lucrurile aduse de valuri, se pot găsi tot felul de pietre: de la pietricele mici la bolovani cât pumnul. Sunt destul de neremarcabile: o paletă de griuri spălăcite cu câte o pată ocazională de culoare, cu suprafața netedă și colțurile rotunjite.

Dar dacă le culegi de jos, vei descoperi în curând că o parte din aceste pietre anodine nu sunt de fapt pietre.

Este piroplastic — o formă recent descrisă de deșeurilor de plastic, frormată prin ardere. Chiar și geologii sunt păcăliți uneori de aspectul său natural. Pentru  Andrew Turner, un cercetător de la Universitatea din Plymouth care a descris substanța într-un studiu publicat de curând în Science of the Total Environment, acest fapt sugerează că e posibil ca piroplasticele să se afle, la vedere, peste tot în lume.

„Pentru că au un aspect geologic, e posibil să treci pe lângă ele cu sutele și să nu le observi,” spune Turner.

Pietre impostoare

Turner a auzit prim dată despre această stranie adăugire la șirul deșeurilor produse de om acum câțiva ani, când a fost contactat de voluntarii de la Cornish Plastic Pollution Coalition, o constelație de grupuri care organizează operațiuni de curățenie pe plajele pline de turiști din Cornwall.

Ei adunaseră imitații bizare de pietre — versiuni de plastic, suficient de ușoare ca să plutească pe apă. Unii voluntari, spune Turner says, colectaseră câteva mii. Artistul ecologist Rob Arnold, care e din Cornwall,  creat chiar și o instalație pentru un muzeu local, care le cerea vizitatorilor să indice pietrele adevărate distribuite printre cele de plastic. Foate puțini au reușit.

„A fost un succes, dar și destul de șocant, sincer să fiu. Oamenii erau uimiți că poluarea asta era acolo, și ei nici n-o văzuseră”.

Cu circa un an în urmă, Turner a decis să studieze fenomenul mai sistematic. Deși un apel de pe rețelele de socializare i-a adus mostre provenind din Scoția până în Columbia Britanică, analiza lui s-a axat în principal pe o colecție de gunoaie culeasă din Whitsand Bay, o lagună mare, protejată, care include câteva dintre cele mai bune plaje din Cornwall. După ce a făcut niște măsurători de mărime și densitate, echipa lui a examinat compoziția chimică a piroplasticelor, folosind razele X și spectroscopia în infraroșu.

Așa-zisele pietre, au aflat ei, erau din polietilenă și polipropilenă, două dintre cele mai răspândite tipuri de plastic. Conțineau și un amalgam de aditivi chimici, dar cel care le-a sărit în ochi cercetătorilor a fost plumbul, care adesea apărea însoțit de crom.

Turner crede că e vorba de urme ale cromatului de plumb, un compus pe care producătorii îl adăugau la plastic acum niște decenii pentru a le colora în roșu sau galben intens. Culorile, spune el, au dispărut probabil prin ardere, o idee pe care echipa a testat-o topind în laborator niște plastice viu colorate. Așa cum era de așteptat, au devenit gri închis.

Anii de expunere la vânt și apă, și eroziunea, ar explica marginile netede și aspectul patinat al piroplasticelor.

„Dacă îți imaginezi cum se formează geologic o pietricică, durează sute de mii de ani,” spune Turner says. „Cred că vedem același lucru și la plasticele astea, dar se întâmplă mult mai repede.”

Origini tulburi, viitor incert

De unde anume provin piroplasticele din Cornwall e încă un mister. Turner suspectează că pot fi surse multiple, de la focuri de tabără — care se știe că au dat naștere la un hibrid mineral-plastic numit plastiglomerat în Hawaii — până la vechi gropi de gunoi. O parte dintre ele ar fi putut ajunge peste Canalul Mânecii, venind din Insula Sark — unde s-a relatat recent că gunoaiele sunt arse și aruncate în mare — sau tocmai din Caraibe.

Indiferent de sursă, pirolasticele se află acum în mediu, iar Turner se întreabă ce fel de riscuri comportă prezența lor. Mai multe dintre mostrele lui aveau găuri de viermi, sugerând că animalele pot ingera plasticul și astfel pot introduce metalele grele în lanțul trofic.

Turner i-a trimis o parte din mostre unui coleg din Statele Unite, care face niște analize suplimentare pentru a vedea dacă ele conțin și compuși organici nocivi.

„Dacă arzi plasticul într-un mediu necontrolat, poate genera tot felul de substanțe rele,” spune el,

Dincolo de efectele sale ecologice imediate, piroplasticul e un indicator în plus al omniprezenței plasticului în mediul înconjurător. Jan Zalasiewicz, profesor de paleobiologie la Universitatea din Leicester,  se întreabă dacă acesta va ajunge să lase urme în memoria straturilor de rocă — îngropat poate alături de resturile de oase de pui și de praful radioactiv care vor defini scurta noastră clipă geologică.

„Acum chiar și arată ca roca,” a conchis el.

— MADELEINE STONE

 

16 august 2019

 

În aceași rubrică, citește și Mai multe ambalaje de mâncare decât chiștoace

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*