Moşi şi Babe

„Moşii“ din Carpaţi: un moment de contemplaţie pe culmea Călimanului, printre apostoli, dorobanţi şi moşi alcătuiţi din aglomerat vulcanic. Foto: Cristian Lascu

Vântul a cioplit în stâncile de conglomerat plăsmuiri stranii, care nu contenesc să inspire mituri.

Conduşi de Emil Butnaru, geologul-şef al carierei de sulf de la Gura Haitii, urcăm alert spre culmea Muntelui Căliman pentru a fotografia Cei 12 Apostoli, megaliţi vulcanici inspiratori de legende.

Era o cursă contra cronometru, căci subestimasem durata urcuşului, iar acum vedeam cum soarele se îndreaptă implacabil spre amurg, sporind misterul insulelor întunecoase de jepi şi al stâncilor negre şi convulsionate.

Când în sfârşit am păşit printre plăsmuirile cioplite de vânturi în masa aglomeratelor vulcanice, astrul zilei coborâse sub orizont, aruncând raze palide filtrate de nori, ca printre vitraliile unei imense catedrale. Colegul meu Cristi Goran s-a oprit sub stânci, renunţând la examinarea geomorfologică în favoarea unui moment de contemplare şi reculegere. Nu mi-a rămas decât să apăs pe declanşator, înainte ca mantia serii de toamnă să ne învăluie, oameni şi roci, de-a valma.

Tot astfel trebuie să fi simţit păstorii, vânătorii, oamenii munţilor, atunci când în lumina unui amurg întâlneau pe culmile carpatice stânci în formă de zmei, ciuperci, mume ale pădurii încovoiate de promoroacă.

Această stâncă seamănă cu un sfinx. Dar peste un mileniu zeul Eol ar putea să-i dea chip de pasăre, de oaie sau de nimic. Foto: Andrei Posmoşanu

 

 

Avem o colecţie de stânci care au dobândit faimă turistică, au inspirat legende vechi sau altele cât se poate de moderne, de care internetul este plin. Unele dintre amintitele plăsmuiri sunt într-adevăr remarcabile, mai ales dacă sunt privite din unghiul potrivit, aşa cum sunt Sfinxul de pe Platoul Bucegilor şi stâncile antropomorfe de pe Vârful Omu.

Arheologii ne conving că nu avem în România stânci cioplite de civilizaţii megalitice, iar geologii şi geografii ne demonstrează cu argumente prozaice că este vorba de sculpturi naturale.

Sculptorul este de obicei vântul. Ca dovadă, cele mai multe plăsmuiri se află pe platouri şi culmi înalte, la cheremul zeului Eol. Dar dau o mână de ajutor şi procesele de dezagregare mecanică prin îngheţ-dezgheţ, cele de şiroire şi eroziune torenţială. Materialul preferat sunt rocile cu structură granulară, formate din elemente iniţial mobile – pietrişuri, nisip, cenuşi şi lapili vulcanici –, prinse apoi într-o matrice care le-a cimentat, dar păstrând totuşi o coeziune mai slabă. Alternanţa de straturi cu durităţi diferite, care sunt şi în mod diferit modelate, contribuie la „plastica“ sculpturilor. Aşadar, vom întâlni „megaliţi“ în munţii alcătuiţi din conglomerate, precum Ceahlăul, Bucegii, Ciucaşul, în culmile conglomeratice din zona Olăneşti-Brezoi, în aglomeratele vulcanice din Călimani şi Maramureş.

La drept vorbind, cu tot entuziasmul diletanților care descoperă în orice stâncă asemănări tulburătoare și tâlcuri paranormale, geologia Carpaților, foarte variată și spectaculoasă în ce privește compoziția petrografică și arhitectura tectonică, nu a fost prea generoasă când a venit vorba de stâncile modelate. Cu puține excepții notabile, tot felul de sfincși și alte  apariții stâncoase – cu fizionomii umane, frunte teșită, o chică mare – care ni se propun  sunt mai degrabă trase de păr.

Distinsul geolog și paleontolog  Dan Patrulius a  realizat pentru monografia sa Geologia Masivului Bucegi o copertă deopotrivă emblematică și elocventă: într-o secțiune  a redat  anatomia litostratigrafică a celei mai cunoscute dintre „babe“. Un astfel de desen vorbește mai mult decât capitole întregi despre adevărata origine a fenomenului.

Dar dacă nu am avut parte de civilizații megalitice în trecut, putem deveni noi una. Un exemplu este chipul lui Decebal din Cazanele Dunării, impunător prin înălțimea de 28 de metri,  dar modest ca realizare artistică.

El a devenit un punct de atracție turistică, așa cum sunt în Dakota de Sud Monumentul Muntele Rushmore sau imensa sculptură cu căpetenia Crazy Horse.

Text: Cristian Lascu

Articolul a apărut în ediția din octombrie 2011 a revistei National Geographic România



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*