Expeditie in Nordul indepartat

Imagine articol

In misiune de cercetare, spargatorul de gheata Louis S. St.-Laurent inainteaza printre sloiurile din Bazinul Canadei. Sub gheata, un Ocean Arctic dinamic, afectat de schimbarea climei, pastreaza date despre trecut si prezent, care i-ar putea ajuta pe cercetatori sa prevada viitorul.

Rolf Gradinger nu mai are rabdare. Agatat de balustrada vasului, cu vesta termoizolanta portocalie trasa peste un pulover purtat si niste pantaloni pescaresti, isi trece mina prin barba ravasita. Si-a scos din nou caciula tricotata, si suvitele grizonate ii flutura in vant in timp ce contempla uriasele sloiuri de gheata stratificata ce plutesc pe Oceanul Arctic. Atat de aproape… si totusi de neatins.

Este a cincea zi a expeditiei de prospectare stiintifica la bordul spargatorului de gheata Louis S. St.-Laurent, apartinand Pazei de Coasta Canadiene, iar expertul german, care preda ecologia marina la Universitatea din Alaska, Fairbanks, inca nu a pus piciorul pe gheata oceanului.

Mai jos, in timp ce se lupta cu stratul alb – cea mai mare grosime a sa de pana acum fiind de circa trei metri – prova vasului scrasneste, zanganind si gemand la ciocnirea dintre otel si gheata. Rolf se apleaca peste parapet ca sa vada cum prora ascutita se infige ca o sabie intr-un sloi imens, provocand fisuri care o iau la fuga inainte, ca niste serpi speriati. Si asteapta momentul cand capitanul va anunta ca cercetarea ghetii poate incepe.

Asa s-au petrecut lucrurile pentru Rolf si alti 43 de cercetatori in timpul calatoriei de 24 de zile si 2.400 de mile marine – cofinantata de Programul de explorare a oceanului al Administratiei Nationale pentru Ocean si Atmosfera (NOAA), de Centrul Nipon de Stiinta si Tehnologie Marina si de Agentia Canadiana pentru Zone de Pescuit si Oceane.

Misiunea lor comuna: sa exploreze Bazinul Canada, adanc de 3,6 kilometri, din Oceanul Arctic. Indepartata, cumplit de geroasa si acoperita de gheata in cea mai mare parte a anului, aceasta portiune a oceanului atrage mai mult balene, foci si ursi polari. Doar exploratorii hotarati si dotati cu vapoare corespunzatoare pot veni in vizita. Iar o data ajunsi, constata ca nimic nu se obtine usor.

“Pregatiti-va pentru adevarate cosmaruri logistice” – a avertizat inca din prima zi sefa expeditiei, Fiona McLaughlin, de la Institutul Canadian de Stiinte Oceanice (IOS). Cuvintele ei s-au adeverit foarte curand. La mai putin de 24 de ore dupa plecarea din oraselul canadian Kugluktuk, Louis a facut stanga-mprejur si cale intoarsa. Fusese convocat pentru o misiune de cautare si salvare. Doi pescari inuiti si un baiat fusesera dati disparuti. Echipajul de pe elicopterul navei i-a dibuit pana la urma pe cei trei campand pe o insula si totul s-a terminat cu bine. Dar pentru cercetatori, o zi intreaga de drum se irosise.

Intorsi pe cursul catre Marea Beaufort, membrii echipelor abia asteapta sa ajunga sa lucreze in cele 25 de statii de cercetare de pe ruta lor. Dar fiecare oprire le ofera un alt joc al asteptarii: sa se ridice ceata, sa se opreasca vantul, sa se incheie un studiu ca sa poata incepe urmatorul. E cerere mare de spatiu pe punte si de mana de lucru, iar vremea capricioasa si defectiunile echipamentelor sporesc tensiunea. Toata lumea stie ca sunt prea multe de facut in timpul alocat. Oceanografii vor sa obtina din coloana de apa stratificata a bazinului o multime de date despre chimia oceanului si circuitul apei, in parte pentru a intelege mai bine legaturile sale cu oceanul global.

Biologii vor sa culeaga probe cu forme de viata marina, incepand de la stratul de gheata si pana la fundul marii. Apele din profunzimea bazinului stau netulburate si izolate de peste 500 de ani – vechime-record pentru Oceanul Arctic – si nimeni nu stie exact ce contin. Ar putea adaposti un “paradis izolat”, sugereaza Kathleen Crane, oceanograf al NOAA si coordonatoare a misiunii americane. Acolo jos, in malul gros ca o sarlota, ar putea bantui specii relicte.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*