Emil Racoviţă – exploratorul

Foto Helmut Ignat

Emil Racoviţă a explorat locuri virgine în Antarctica, a cercetat adâncul Mediteranei şi al lumii subpământene, a fondat primul institut de speologie din lume.

Iată câteva momente din reportajul realizat de Cristian Lascu pe urmele lui Racoviţă exploratorul. Călătoria a purtat echipa National Geographic până în Antarctica, şi chiar pe Insula Cobălcescu, denumită astfel de savantul român în timpul expediţiei din 1897-1898.

*

În portul Ushuaia, pe un soclu de piatră, chipul cioplit în bronz al lui de Gerlache este aţintit spre cheiul în care se află Plancius, nava care ne va purta pe itinerarul corăbiei Belgica. De aici pornesc în fiecare an spre Peninsula Antarctică peste 30.000 de turişti, în vase de pasageri foarte sigure. Pe Plancius avem tot confortul, dar nu şi fiorul necunoscutului pe care l-au simţit cei 19 temerari care au pornit pe coaja lor de nucă.
La numai o săptămână de la plecare, o furtună cumplită a surprins Belgica în Strâmtoarea Bransfield. Pe când încerca să dreneze puhoaiele, un val uriaş l-a măturat de pe punte pe tânărul matelot Wiencke. În zadar Lecointe, legat de o parâmă, a sărit în mare după el, stihia i l-a smuls din braţele îngheţate.
În luna februarie, Belgica a parcurs un traseu în zigzag prin canalul denumit de Gerlache şi a făcut 20 de opriri. În fiecare staţie, au recoltat eşantioane geologice şi biologice, au făcut măsurători geofizice, fotografii, au cartografiat ţărmurile şi insulele descoperite. Jurnalul lui Raco a început să se umple de descrieri de locuri noi. 86 de denumiri date de Belgica sunt trecute acum pe hărţi, printre ele şi insula numită Cobălcescu. (În 1952, o expediţie engleză a botezat un grup de mici insule cu numele lui Racoviţă).

*

La 10 martie, devine evident că Belgica e prinsă în capcană, că va fi nevoită să facă faţă unei iernări dincolo de Cercul Polar de Sud, o premieră în analele expediţiilor antarctice. La 26 martie, cazanele sunt definitiv stinse. Se aflau la latitudinea de 71 de grade şi 31 de minute. Echipajul se pune în acţiune. Înconjoară Belgica cu metereze de zăpadă, pentru a reduce pierderile de căldură. Puntea este şi ea transformată într-un pavilion-tampon. Din magazii sunt scoase hanorace din blană de lup, cizme şi pantaloni din piele de ren, schiuri cu manşoane din piele de focă, mănuşi împletite din părul blondelor norvegiene, ce au proprietatea de a ţine de cald chiar şi ude.
Iar prăpădul iernii nu se lasă aşteptat. „Ca nişte umbre ne târam în neîntreruptul întuneric prin nămolul de omăt ce viscolul îl clădea pe puntea corăbiei. În mohorâtele cabine, ghemuiţi lângă sobă, legam în lungi poveşti, prin firul amintirii, ceea ce aveam cu ceea ce lăsasem în Ţara Soarelui, departe.“

La o masă, echipajul de pe Belgica încearcă să-şi refacă moralul (Racoviţă e în dreapta, cu furculiţa la gură). Foto: prin amabilitatea Fundaţiei de Arte Vizuale

*

Dar nici amintirile, nici munca nu pot suplini lipsa soarelui. Chiar şi visele îngheaţă în asprimea nopţii polare, ce pare că nu se mai termină. Apar anemii, disfuncţii, chipuri congestionate, palpitaţii. Spre sfârşitul lui mai, fizicianul-ofiţer Emil Danco, un bărbat zdravăn de 29 de ani, e doborât de o puternică dilatare de aortă. Iar la 7 iunie, camarazii săi sapă o copcă în gheaţă ce-i va deveni mormânt. „Luna lucea albă şi plăpânda ei lumină arunca umbre negre în dosul colinelor de gheaţă, iar vântul sufla aspru şi îngheţat peste capetele noastre descoperite şi plecate. Şi trupul tovarăşului nostru fu împins în apă; încet se ridică la marginea de gheaţă şi încet se scufundă în neagra urgie a mării. Niciodată nu ne-a fost aşa de frig la trup, niciodată aşa de rece la inimă.“

Articolul, conţinând extrase din jurnalul de călătorie al lui Racoviţă de pe Belgica, apare în revista de februarie 2013.

Pe aceeaşi temă, citeşte şi Un secol de biospeologie



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*