BAZIL G. ASSAN

Assan călare pe un elefant în Asia. Fotografie din Buletinul Societăţii Geografice Române, vol XVIII şi XX

Un pionier al explorărilor arctice în zona Arhipelagului Spitzbergen şi primul român care a făcut înconjurul lumii.

Text: Şerban Dragomirescu

Era 1882 când 12 naţiuni ale lumii lansau Anul Geofizic Internaţional, un efort comun pentru investigarea ţinuturilor polare ale planetei. În regiunile arctice au fost puse în funcţiune 12 staţiuni de cercetare, de unde avea să pornească asaltul spre mult râvniţii poli. Între participanţi s-a aflat şi Suedia, care a deschis o staţiune în Arhipelagul Spitzbergen (azi Svalbard). În 1896, inginerul suedez Salomon August Andrée se înfiinţa aici pentru a experimenta modalităţi de explorare a regiunilor polare cu balonul. Inedita şi curajoasa lui iniţiativă stârnise interesul cercurilor ştiinţifice din întreaga lume, inclusiv al inginerului român Bazil G. Assan.

Andrée şi Assan studiaseră amândoi ingineria şi se împrieteniseră în Franţa, unde balonul proiectat de Andrée era în construcţie.  Assan întreţinuse cu aeronautul suedez o strânsă corespondenţă şi urmau să cerceteze împreună Spitzbergen, să viziteze baza de plecare şi să asiste la lansarea aerostatului în zborul transarctic, plănuit peste Polul Nord. La 15 iulie 1896, după ce balonul ajunsese în Suedia şi primise numele de Oernen (Vulturul), un vas norvegian pornea din Hamburg spre locul de lansare din Spitzbergen, având la bord câteva zeci de oameni de ştiinţă, profesori (francezi, germani, ruşi. suedezi, norvegieni, englezi, elveţieni, olandezi şi danezi). Inginerul Bazil G. Assan era printre ei, ca delegat al Societăţii Geografice Române (una dintre cele mai vechi din lume, înfiinţată sub auspicii regale în 1875 pentru a sprijini cunoaşterea teritoriului ţării, dar şi a globului terestru).

La sfatul exploratorului norvegian Otto Sverdrup, tocmai întors din tentativa nereuşită a lui Nansen de a atinge Polul Nord cu nava Fram, lansarea  este amânată pentru anul următor, când urma să beneficieze şi de o subvenţie din partea lui Alfred Nobel. Din păcate, după cum se ştie, echipajul aerostatului condus de S. A. Andrée, a pierit în octombrie 1897, în regiunea Arhipelagului Spitzbergen, consternând întreaga omenire. Rămăşiţele expediţiei au fost descoperite după 33 de ani, în 1930. Corespondenţa purtată de Assan cu Andrée a oferit informaţii preţioase despre temerarul explorator suedez.

Golful Virgo, cu schelele pentru construirea aerostatului destinat primului zbor transarctic. Fotografie din Buletinul Societăţii Geografice Române, vol XVIII şi XX

Născut în 1860, la Bucureşti, într-o familie avută, Bazil G. Assan moştenise de la tatăl său spiritul de întreprinzător. De formaţie inginer mecanic, şcolit la Liège, cu studii economice complementare la Montreux, Elveţia, nu a pregetat să revină în ţară şi să amplifice preocupările industriale ale tatălui său şi pe latură comercială. Promotor al automobilismului în România, a fost deţinătorul primului automobil în circulaţie în ţara noastră, la concurenţă cu George Valentin Bibescu. Pentru că numărul prim de înmatriculare fusese deja atribuit, Assan a primit numărul zero. Încă de la înfiinţare, Automobil Clubul Român l-a ales vicepreşedinte (1904).

Cultura sa economică temeinică, practica îndelungată în afaceri comerciale şi industriale, spiritul viu i-au stimulat interesul pentru cunoaşterea lumii, mai ales că la sfârşitul secolului al XIX-lea barierele orizontului geografic dispăreau. Bazil G. Assan a devenit astfel primul explorator român al zonelor Arctice şi primul român care a făcut ocolul lumii (1897-1898). Rezultatele acestor călătorii sunt cunoscute mai mult de iniţiaţi şi nu s-au fixat în memoria oamenilor.

Mentalul colectiv asociază mai curând numele de Assan cu două repere marcante din peisajul Bucureştiului.

Primul este Moara lui Assan, care ilustrează începuturile industrializării urbane în România. Tatăl lui Bazil Assan, George, un vrednic întreprinzător, pusese aici în funcţiune în 1853 prima instalaţie industrială acţionată de o maşină cu aburi. Erau o moară şi o fabrică de pâine ce au funcţionat aproape 150 de ani. Li s-a adăugat pe parcurs şi o fabrică de uleiuri vegetale. Un turn-siloz, de 40 de metri, construit în 1903, distrus recent de flăcări, a fost la timpul său cea mai înaltă clădire din Bucureşti. Întregul ansamblu, din păcate în ruine, ar fi putut constitui astăzi o preţioasă relicvă a arhitecturii industriale de patrimoniu. În toponimia populară urbană s-a mai păstrat şi numele unei străduţe din preajmă – Vaporul lui Assan, chiar după ce regimul comunist a naţionalizat proprietăţile familiei.

La volanului primului automobil înmatriculat în România. Foto din colecţie particulară.

Al doilea reper este Casa Oamenilor de Ştiinţă, construită între anii 1904 şi 1906 şi una dintre bijuteriile arhitectonice ale Bucureştiului. Însă numele lui merită asociat mai curând cu contribuţiile din domeniul geografic.

Era o frumoasă tradiţie în trecut ca reprezentanţii Societăţii Geografice în expediţii şi călătorii în ţinuturi mai îndepărtate să-şi expună rezultatele la adunările generale, în prezenţa regelui, care prezida de altfel SGR.

Prima expunere a lui Bazil G. Assan, intitulată Călătorie în regiunile polare nordice, însoţită de „proiecţiuni de fotografii făcute prin lumină oxidrică“, a fost rostită la Academie în prezenţa regelui Carol I şi a prinţului Ferdinand, la 13 martie 1897, şi repetată câteva zile mai târziu în prezenţa reginei, la Palatul Regal.

Principalele scopuri ale călătoriei sale de 60 de zile: o informare mai amplă asupra structurii geologice şi a resurselor din Arhipelagul Spitzbergen; lansarea spre Polul Nord a expediţiei aeronautice a lui Andrée; observarea la Vadsø, în Nordul Norvegiei, a unei eclipse totale de Soare, pe 9 august 1896.

Assan descrie parcursul navei pe faţada atlantică a Norvegiei şi scurtele escale la Tromsø, cel mai nordic oraş universitar de pe planetă, şi la Hammerfest, orăşel pe atunci cu o populaţie de 3.500 de locuitori, astăzi dublată,  „aşezarea urbană cea mai apropiată de Polul Nord“, care, deşi arsese din temelii în 1890, era „refăcută din bârne trainice“.

De aici, vasul lui Assan s-a îndreptat spre Insula Bjørnøya (Insula Urşilor) şi Spitzbergen, unde a atins 81°35’ latitudine nordică, tocmai la încheierea zilelor văratice cu „soarele de la miezul nopţii“.

Assan face observaţii geologice: busola dă adeseori indicaţii false în preajma unor munţi cu minereuri de fier; prezenţa huilelor, a vegetaţiei fosile „foarte remarcabilă probează că în timpurile imemoriale climatul insulei era călduros“. Unele remarci climatice sau hidrologice sunt definitorii: „În cea mai mare parte a anului, pământul este complet acoperit cu zăpadă. Zăpada şi gheaţa eternă acoperă cele mai multe văi, unde razele soarelui abia pătrund … Sub un astfel de climat, râurile nu au decât o existenţă temporară, ele îngheaţă complet iarna şi gheţari enormi acoperă văile şi înaintează cu 20-40 cm pe zi spre mare“. Călătorul urmăreşte cu atenţie şi precauţie formarea aisbergurilor, vegetaţia şi fauna: „Arborii şi arbuştii lipsesc cu desăvârşire. Toată vegetaţia constă în muşchi, sunt peste 200 de specii de muşchi … În Spitzbergen trăiesc 120 de specii de plante, din care 96 cu flori vizibile … Fauna insulei cuprinde 16 specii de mamifere, dar din care numai 4 locuiesc pe pământ. Focele sunt mare amatoare de muzică şi vânătorii le fac să plătească  scump acest amor muzical  … 28 de specii de păsări se învârtesc în aer. Reptilele lipsesc cu totul, ca şi fluturii şi lăcustele“.  Nu sunt omise nici consideraţiile despre populaţie, despre laponi, viaţa şi ocupaţiile lor, „nutrimentul“ lor, obiceiurile, religia, locuinţa.

A doua expunere a lui Bazil G. Assan, Călătoria împrejurul Pământului, a fost prezentată în faţa regelui, a prinţului moştenitor şi a publicului în 1899. Călătoria de 5 luni (decembrie 1897 – mijlocul lui 1898) a fost primul înconjur al lumii efectuat de un român. Nu a fost o expediţie, ci a avut mai mult caracter economic şi apoi cu precădere comercial. Traseul parcurs, de la vest la est, mai mult pe mare, a început la Constanţa, prin Istanbul, Cairo,  Insula Ceylon, China (Hong Kong, Guangzhou, Shanghai) şi apoi Japonia, cu aproape toate marile oraşe, Oceanul Pacific şi apoi SUA, de la San Francisco la New York, de unde se îmbarcă pentru Europa, cu sumare informaţii. Sunt permanent actuale consideraţiile sale privind avantajele statului român de a exporta în Asia o seamă de produse, ca „sarea, lemnul, fasolea, petrolul, făina şi alcoolul“. Este impresionat de importanţa Canalului Suez, de fauna variată a Sud-Estului Asiei. În Extremul Orient, Japonia şi China este interesat de achiziţionarea materiilor prime pentru fabrica sa de lacuri din Bucureşti. Atrage atenţia autorităţilor române asupra necesităţii de a înfiinţa o legaţie la Tokio, de a încheia tratate de comerţ cu Japonia şi de a forma o flotă comercială puternică.

Sfârşitul războiului mondial aduce nu numai sfârşitul lui Bazil Assan (16 iunie, Montreux), ci şi amurgul perioadei clasice, fecunde şi romantice a explorărilor româneşti.

Articolul a fost publicat în numărul din mai 2013 al revistei National Geographic



1 Trackback / Pingback

  1. Bazil G. Assan – primul explorator român al zonelor Arctice şi primul român care a făcut ocolul lumii « CER SI PAMANT ROMANESC

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*