Camelologie

Pregătiri de drum. Cheia este cocoașa. Captură video de Paul Salopek

 

 

12 decembrie 2013, Tayib Essem, Arabia Saudită, 28°33’37” N, 34°48’01” E

Acordă-le cămilelor un timp generos de odihnă la amiază. Le  îmbunătățește dipoziția.

Evită să mergi cu cămilele pe piatră. Picioarele cămilei nu se termină cu copite tari, ci cu o talpă netedă, moale ca o mănușă de cuptor. (Masculul nostru mai bătrân, Fares, te apucă de umăr cu fălcile când îl duci de funie și te strânge  ușor pentru a-ți semnala că nu se simte bine pe pietrele ascuțite.)

O cămilă poate călători trei până la cinci zile fără apă. Unii beduini susțin, plini de admirație, că animalele pot răbda de sete și mai mult – săptămâni, luni chiar. Nu e recomandabil să testați aceste afirmații, izvorâte din nebunia dragostei.

În timpul călătoriei, hrănește-ți cămilele de două ori pe zi, dimineața și seara: un baton de lucernă gros cât un lat de palmă și o găleată de grăunțe, dacă e disponibilă. Ele pot mânca însă și coji de portocală ori de banană, lipie uscată, folie de protecție pentru laptop din plastic cu bule și o mie de feluri de ierburi, mărăcini, tufe și copaci. Nu te speria de cât de cuprinzător e palatul cămilelor. Au stomacul din titan. Dacă totuși suferă de indigestie, trebuie să le ții de nări până vomită, slobozindu-se de obicei pe pantofii tăi.

Nu-ți răsfăța animalul. O cămilă e un partener de muncă, nu un animal de companie. Trebuie să o privești în ochii ei gigantici, nisipii, și să i te adresezi cu fermitate. O poți răsplăti scărpinând-o după ureche.

Nu lovi niciodată animalul. Cămila ține minte. (Se zice că Profetul  Mohamed a mângâiat o cămilă care plângea, legată de un stâlp la Medina. Cu blana udă de lacrimi, cămila i s-a plâns de felul în care o maltrata stăpânul. Profetul i-a dat de urmă și l-a certat amarnic.)

Poți lucra cu o singură cămilă ani de-a rândul … și tot vor rămâne 70.000 de secrete pe care n-o să le afli niciodată de la ea. Asta am învățat de la ambasadorul Yemenului la Djibouti.

Încărcatul unei cămile te obligă să te confrunți cu o grea problemă de geometrie și de arhitectură: cocoașa. Așezarea șeii e esențială. Nu poate fi nici cu doi centimetri prea în față sau prea în spate, altfel cămila va protesta. Se va trânti pe jos și se va rostogoli prin nisip.

Nici o cocoașă nu seamănă cu alta. Așa că nu trebuie să atingi perfecțiunea decât în încărcarea unui singur model. Awad Omran, conducătorul meu sudanez de cămile, îl încarcă pe Seema. Eu îl încarc pe Fares. Facem asta de trei ori pe zi (în zori, la amiază, la apus). E un ritual plăcut, care ne leagă, prin mâinile noastre, de aceste animale mari, fataliste și mulțumite de sine. O să-mi lipsească teribil în lumea industrializată, unde voi suferi, alături de toți ceilalți, sub hegemonia automobilelor.

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*