Lâna de Aur. Încercările unei mame din Caucaz

O furtună se pregătește deasupra Mării Negre, în largul portului Poti, din Georgia, scena unor tragedii vechi și noi. Foto: Paul Salopek.

 

 

29 mai 2015, Tbilisi, Georgia, 41°46’22” N, 44°46’33” E

„De ce există tragedia? Pentru că ești plin de furie.
De ce ești plin de furie? Pentru că ești plin de durere.”

― Anne Carson, Lecții de durere: Patru piese de Euripide

Cel mai recent mântuitor trimite salutări din Israel.

Liza ar vrea să se ducă la el cu copilul chiar de mâine: un necunoscut complet, o referință medicală la mâna a doua, o voce la telefon, un doctor al cărui răspuns la cererea ei pentru o operație pro-bono este o estimare pentru serviciile lui nemaipomenite: $77.400. („Prețurile menționate sunt valabile până la 31/05/15.”) Îmi vine să-l omor. Lizei nu. Ea e ușurată. E recunoscătoare. Se agață de tariful lui absurd ca de un talisman. Reprezintă o soluție. E o cifră magică, una care îi va salva copilul de la terapie intensivă, unde zace cu probleme congenitale la inimă și plămâni.

Au mai fost multe asemenea cifre. Liza nu-i cunoaște pe niciunul din doctorii care le trimit pe mail. Se referă la acești vrăjitori după țară. America. Spania. Franța. E ca și cum națiuni întregi s-ar mobiliza pentru a-l salva pe Alex, băiețelul ei cu ochii negri.

„Ce mai zice azi Germania?” întreabă ea. Sau: „Cât cere Turcia?”

Liza și Eka sunt surori. Împart camera liberă din apartamentul pe care l-am închiriat eu la Tbilisi, în fosta Republică Sovietică Georgia. Eu mă aflu într-un periplu pe jos prin lume. Iar Eka e noul meu ghid. Acum două săptămâni m-a sunat jenată. Nepoțelul ei era la spital în Tbilisi, mi-a spus. Doctorii georgieni au avertizat că fără o operație în străinătate o să moară. Era o urgență. Iar pentru cele două surori: zile de auto-înfometare și nesomn, teamă și un soi de durere, densă precum granitul albastru.

Cum pot Liza și Eka să-și salveze băiatul? Liza e bibliotecară într-un oraș mic. Câștigă 200 de lari pe lună — $88. Își va vinde apartamentul, declară ea. Va scoate la licitație ferma părăginită a familiei. Dar nu e suficient! De ce? Pentru că starea lui Alex e foarte gravă — poate că doctorii nici nu mai au ce să facă. Dar dacă ar suna la organizațiile de caritate? Dacă ar suna la ambasade?

Ne agităm așa, surorile și cu mine, nopți lungi de-a rândul. În seara asta stăm să facem planuri până mult după 1 noaptea la masa goală. Ne certăm. Începem să țipăm. Eu îmi pierd vederea.

Se întâmplă în felul următor: încep să mă ardă ochii. Îmi iau foc. Se umflă de durere până se închid. Mi s-au desprins retinele? E posibil așa ceva? Mă tot frec la ochi, frustrat. Tot ce știu e că sunt orb. Nu văd nimic. Simptomele subite —misterul lor total — mă îngrozesc. N-am mai trecut prin nimic de felul acesta.

În legenda greacă Iason și argonauții, eroii întâlnesc un bătrân, Phineus, exilat pe țărmul Traciei. Zeus îi luase vederea lui Phineus. De ce? Pentru că Phineus e un vizionar. A comis crima de a dezvălui omenirii viitorul. În fiecare zi, Zeus trimite harpii să smulgă mâncarea de la gura bietului, blestematului și orbului Phineus.

Adorm cu o cârpă udă pe ochi. Mâine, Liza și Eka mă vor duce la camera de gardă (Alte ore petrecute într-un spital!) Dar vine dimineața. Ridic pleoapele. Și văd. Ochii mei funcționează perfect. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!

Phineus: M-am întrebat adesea cu privirea la pedeapsa lui brutală. Dar acum cred că am înțeles. Nu invocarea viitorului îi înfurie pe zei. Ci uciderea speranței, care vine odată cu ea.

 

*       *       *

 

Liza și Eka vin din Poti, un port mic, uitat de lume, de la Marea Neagră.

Nu prea dai doi bani pe Poti. Orașul dormitează pe încețoșata costă eurasiatică. Are străduțe cu noroaie și făgașe, pe care pasc caprele. Macaralele portuare smulg paleți din burțile unor nave ruginite sosite din Bulgaria și Turcia. E greu de crezut că aici e tărâmul Lânii de Aur, fabuloasa destinație a lui Iason.

Dar este.

Cu mai bine de 3.000 de ani în urmă, pe țărmul estic al Mării negre înflorea imperiul Colchida — un strălucitor „regat al soarelui”. Pentru corăbierii greci, care colonizau actuala Georgie, cu unduirile ei verzi și vârfurile înzepezite ale Caucazului, era o Shangri La de o bogăție inestimabilă: un tărâm cu orașe sclipitoare, comori nemăsurate, vrăji puternice. Era un El Dorado din Epoca Bronzului, la cel mai îndepărtat capăt al lumii elenistice.

Arheologii au localizat legenda Lânii de Aur în frumoasa regiune muntoasă Svaneti, din vestul Georgiei. De milenii, prospectorii locali au folosit piei de oaie ca să strecoare aurul aluvial din pâraiele repezi. Lâna e un filtru perfect pentru a colecta grăunțele acestui metal greu, strălucitor. Vorba despre această stranie inovație a ajuns până la Mediterană. Așa s-a născut căutarea.

Azi, povestea e spusă mai mult ca o aventură băiețească: când tronul tatălui a fost uzurpat de unchiul cel rău, Iason din Thessalia a trebuit să găsească Lâna de Aur din Colchida pentru a-și redobândi regatul. E obișnuitul rit de trecere. Un test de testosteron. Iason pleacă cu o corabie numită Argo. Recrutează o bandă de tipi bazați și musculoși (argonauții). Regele din Colchida — a cărei veche capitală se crede că ar fi situl arheologic Vani, de lângă orașul georgian Kutaisi — crează o serie de sarcini imposibile pentru a-i bara drumul eroului: Iason trebuie să înjuge boii care scot flăcări pe nări, trebuie să învingă războinici supranaturali, să adoarmă dragonul care păzește lâna de aur atârnată într-un crâng de stejari. Reușește, desigur. Se întoarce în Grecia triumfător, nu doar cu lâna, ci și cu Medeea, noua lui mireasă, fiica regelui din Colchida.

Ceea ce omit versiunile de la Hollywood e povestea nefericită de după.

Într-una din variante, Iason și Medeea sunt exilați din țata lui natală, Thessalia. (Medeea îl ucide prin vrăji pe unchiul intrigant, apoi sunt exilați). Într-o altă versiune, Iason se sinucide. Cel mai patetic final: un Iason îmbătrânit moare strivit de o scândură din Argo, care putrezea nefolosită pe o plajă din Corint. Poeții tragici ne oferă multe sfârșituri posibile. Viața, doar unul.

 

*       *       *

 

Liza e înaltă și slabă și palidă. Eka e scundă și slabă și palidă. Te uiți la aceste două femei și te gândești: și un asmatic le-ar putea strivi cu un strănut. Par fragile, neajutorate, neglijabile, cele mai nevolnice exemplare ale umanității. Ca cei mai blânzi moștenitori ai Pământului. Percepția e greșită. Liza și Eka nu se lasă doborâte. Pot face față taifunelor, uraganelor, tornadelor. Au coloane vertabrale de titan. Agenții de pază cu fețe turtite de la spital n-o pot opri pe Liza. Îi face din vorbe dulci, îi hărțuiește, își face drum cu buldozerul prin ei, până în salonul unde Alex zace gâfând în pătuțul lui. Și bietul doctor B., epuizat! O vede venind pe coridor și ridică brațele de parcă s-ar preda. (Îl sună la orice oră din noapte și din zi). Pe lângă faptul că au luat la mână planeta pentru a obține o intervenție de urgență care să le salveze bebelușul, cele două surori l-au abordat cu îndrăzneală și pe ministrul georgian al sănătății și o televiziune națională. Liza a bătut la ușa soției fostului președinte. S-a rugat ân genunchi la Sf. Gavril, făcătorul de minuni, la biserica din Mskheta.

Liza nu prea plânge. Plânge în felul în care experții în demolări aruncă în aer clădirile. Exploziile se petrec spre interior, sunt mocnite și scurte, pentru a evita efectele colaterale. Eka nu plânge niciodată. Se uită doar la podea. Se răsucește cu scaunul. Ca împietrită. Catatonică. A stat trează toată noaptea, ca să traducă rapoartele medicale pentru o armată de doctori poligloți care răspund ca niște contabili.

„Cum traduci tahipnee?” întreabă Eka.

E din greaca veche. Și cuvântul chirugie derivă din cheir și ergon, care înseamnă „mână” și „acțiune.” Trauma ne vine de la verbul diatetreno: a străpunge, a da gaură în, a penetra.

*       *       *

 

Cât de înghesuite trebuie să fi fost băncile de pe Argo!

Apolloniu din Rhodos, poetul alexandrin, a complilat o listă de 50 de argonauți: un balast de supereroi.

Era Orfeu, bardul care putea fermeca și pietrele cu lira lui. Euphemos era atât de iute încât alerga ”peste talazurile mării cenușii fără să-și ude tălpile”. Hercule era cel mai puternic bărbat de pe Pământ. Anaikos, expert în luptă, s-a urcat la bord îmbrăcat în blana ursului mainalian. (Bunicul lui a încercat să-i ascundă barda, sperând să-l împiedice să plece). Tiphis era meteorologul de servicu: prezicea furtuni. Frații zburători Boread erau fii crivățului. Mosopos decoda mesajele secrete ale păsărilor. Etcetera.

Față de echipajul lui de staruri, Iason pare să se descurce doar printr-un noroc. E curajos, e onest, dar e și cam lasă-mă să te las — un preferat al femeilor, imatur, arătos, dar pasiv: practic, primul model masculin din lume. Pare o alegere ciudată pentru protagonistul unei epopei grecești. Dar lipsa lui de caracter e exact ideea.

Lâna de Aur precede civilizația greacă clasică. Același poem, cu ușoare modificări apare pe tăblițele hitite din Epoca Bronzului. E posibil ca acestă călătorie a lui Iason să provină din ultimele zile ale vânătorilor-culegători, sau din perioada de sedentarizare cataclismică a omenirii adusă de agricultură. Poartă cu ea un iz de dorințe teribile, familiare oricărui public legat de moara trudei de la 9 la 5. Nu e despre libertate, sau despre liberul albitru. E despre soartă.

*       *       *

Micul dejun la Tbilisi. Ploaia cade drept, cu sunet de rulmenți. Colina Mtatsminda, simbolul orașului, e acoperită de cenușiu. Liza și Eka stau la masă.

Eka — profesoară de engleză, traducătoarea, mijlocitoarea noastră — anunță că Liza a hotărât să renunțe la copil. Vrea să-l dea pe Alex oricui îl va lua și îl va face bine. Liza spune, prin Eka, că acceptă acest sacrificiu. Mă privește cu gravitate. Sugerez că găsirea unui spital din străinătate care să trateze copilul gratuit e suficient de dificilă; găsirea unui cuplu înstărit care să vrea să adopte un bebeluș cu defecte congenitale la inimă va fi aproape imposibilă.

Liza se apleacă. Își așează fruntea tăcut pe marginea mesei.

*       *       *

Iason n-ar fi putut găsi Lâna de Aur fără Medeea. Aici bate inima fără de vârstă a acelei căutări.

Medeea vrăjitoarea. Făcătoarea de farmece din Caucaz. Se luptă cu propria țară bogată, cu propria familie regală, cu propriul suflet pentru a-i cuceri iubirea lui Iason. E cucerită. Ca s-o ia de nevastă, ea îl protejează pe străinul grec cu ierburile și unguentele ei magice. Îl salvează de boii care aruncă flăcări pe nări. Aruncă o vrajă asupra dragonului solzos. Dejoacă furia tatălui ei. Iason câștigă o faimă nemuritoare.

În schimb, Medeea devine o eroină negativă primordială. Mai întâi, își ucide propriul frate pentru Iason. Când Iason o părăsește pentru o altă prințesă din Grecia, își ucide copiii făcuți cu el (de unde un Iason suicidal). Grecii o zugrăvesc pe Medeea ca anti-maternă. Dar cel mai mare păcat al ei este ăsta: se poartă ca un bărbat. Pune la cale o răzbunare de războinic. Și Liza e singură. Nu întreb de tatăl absent al lui Alex. De fapt, sunt puțini bărbați la spitalul de copii din Tbilisi. Sunt multe femei obosite, cu ochii adânciți în orbite, și copiii lor. Alex tremură în pijămăluța lui, legat la un aparat de respirat.

 

Merg pe jos în jurul lumii.

Căile celor vechi duc din Africa pînă pe Bulevardul Rustaveli. Această stradă din centru e mărginită de platani splendizi, care la începutul lui mai se desfac ca niște umbrele verzi. (platanii: simboluri ale revitalizării în mitologia greacă.) Pe aici au fost păduri străvechi, cutreierate de primii oameni, ale căror urme pierdute trec pe lângă templele de foc ale zoroastrienilor din vârful dealurilor, pe lângă citadelele medievale, dincolo de Aia, vechea capitală a Colchidei, și până în camera glaciala în care pătuțurile nou-născuților stau aranjate ca niște mici corăbii în vânt, ca niște Argo în miniatură.

Ultima dată când îl văd pe dr. B., arată îngrijorat ca de obicei. În uniforma lui boțită. Cu părul ciufulit. Își plimbă mâinile cu tristețe peste diagramele copilului. Sarcina e de a-l salva pe Alex de trupușorul lui greșit formatat. S-a decis. Dr. B va face ce poate. „Uneori trebuie să-ți asumi un risc”. Oftează. Se apleacă și scotocește într-un sertar. Scoate o siclă de vin roșu georgian. Un saperavi bun. Bunul doctor o întinde, fără să spună nimic. Zâmbește cu infinită tandrețe.

*       *        *

Alex și-a încântat familia și doctorii supraviețuind primei operații de urgență la Tbilisi, pe 29 mai. Rămâne conectat la ventilator, la secția de terapie intensivă a spitalului. Echipa de medici a informat familia că are nevoie de mai multe operații pentu a corecta anomaliile din plămânul drept, inimă și vase toracice. Deși sistemul medical georgian este socializat, nu toate aceste proceduri complexe sunt gratuite. Cititorii care doresc să contribuie la fondul medical al lui Alex pot dona pe acest site, creat de prietenii din toată lumea ai familiei:

https://www.leetchi.com/c/solidarite-de-alex-3667040



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*