Republica Versurilor

Meniți să inspire: Munții din estul Georgiei, locul natal al poetului Vaja Pșavela. Foto: Paul Salopek

 4 septembrie 2015, lângă Chargali, Georgia, 42°19’27” N, 44°55’33” E

În Georgia, poeții, nu politicienii, sunt eroii națiunii

 

Ce faci, Natia?

„Îmi vopsesc buzele cu zeamă de nucă.”

Zeamă de nucă?

„Da. Când eram mică, ne dădeam cu ea, ca un ruj.”

 

Un ambuteiaj poetic în Munții Pșavi, din estul Georgiei. Foto: Paul SalopekUn ambuteiaj poetic în Munții Pșavi, din estul Georgiei. Foto: Paul Salopek
Natia Kuluzauri, ghidul meu pe dealurile din Georgia de Est, își freacă coaja galbenă aurie a nucii de buze. Mă uit la ea. Mă uit la fetița ei frumușică, Nuța, care se joacă pe pajiște cu o iapă neagră priponită. Mă uit la șirul lung și dezlânat de oi care ridică val transparent de praf pe un drum de țară – oi mânate de ciobani cu picioare lungi, arși de soarele de vară, care tot fluieră în timp ce trag după ei caii de povară. Mă uit la picnicul cu roșii aprins colorate. La Caucazul boțit, care ne înconjoară cu tivuri luxuriante de confere, tei sălbatici, aluni, meri pădureți. La văzduhul de-un albastru ceruleum. Aud un clopot, bătând și stingându-se ca o inimă îndepărtată de fier. Și îmi dau seama: trăiesc o experiență Vaja Pșavela.

Cine e Vaja Pșavela?

„Mi-e dat de soartă să umblu hoinar…” Un portret al lui Vaja Pșavela la un muzeul din Chargali. Foto: Paul Salopek

„Mi-e dat de soartă să umblu hoinar…” Un portret al lui Vaja Pșavela la un muzeul din Chargali. Foto: Paul Salopek
Vaja Pșavela este mult-veneratul poet al munților din Georgia: un Walt Whitman al Caucazului, un autor de versuri epice dedicate vânătorilor de rând, păstorilor, vajnicelor femei din satele izolate, atârnate ca niște cuiburi de rândunică în râpele din Pșav-Kevsureti, Apalașii Asiei Mici. Un geniu născut într-o colibă de piatră. Un patriot. Un tip rustic, cu mânile grosolane ale unui boxeur, care a mers pe jos 2.000 de kilometri în urma unei căruțe, până la St. Petersburg, ca să studieze dreptul. Un apărător al vechilor valori umane în fața „falsei civilizații”, care s-a întors, fără un ban, înapoi  în Georgia, ca să scrie peste 400 de poeme ce slăvesc natura, sângerează de conflicte și pun bărbatul liber și femeia liberă în opoziție cu comunitatea conservatoare. Tată cum începe balada sa tragică, „Gazdă și oaspete”:

Învăluit în negura nopții,
Chipul dulce al lui Kisteti
Răsare printre dealurile din jur
,
Un tron de piatră printre stânci.

Râul geme în matca lui întunecoasă
Tulbure, cu inima îndurerată,
Și munții sunt încovoiați,
Clătindu-și fața și mâinile în apă;

La pieptul lor mulți au pierit
Și poalele le-au mânjit cu sânge.
Pe urma sângelui celui ce i-a ucis fratele,
Un om a pornit-o la drum….

Cele mai multe țări își glorifică întemeietorii. Cărțile de istorie le aduc laude generalilor. Celebrează lideri, politicieni. Miturile patriotice au drept protagoniști revoluționari, profeți religioși, chiar și un soi de patroni de prăvălie hiperbolizați – antreprenorii. Dar Georgia? Georgia iși divinizează poeții. Pentru națiunea de numai cinci milioane de suflete, care vorbește una din limbile mai rare ale lumii, Georgia a dat o moștenire incredibilă de literatură de clasă mondială.

Dacă ar putea exista un singur „părinte al națiunii”, acesta ar trebui să fie Șota Rustaveli, bardul de secol XII. (Capodopera lui, „Viteazul în piele de tigru”, explorează natura prieteniei.) Aeroportul internațional și 10.000 de străzi au primit numele lui. Copiii declamă pe de rost câte zece minute din poeziile lui la sărbătorile naționale. Cuplurile de însurăței schimbă fragmente din versurile sale rituale.

E adevărat, capitala Georgiei, Tbilisi, e presărată cu monumente de regi călare. Dar are și nenumărate statui reprezentându-i pe Rustaveli și pe alți scribi cu ochi visători având în mâini cărți, manuscrise, peneluri. Akaki Tsereteli. Ilia Chavchavadze. Titsian Tabidze. Nu mai puțin de trei poeți celebri sunt tipăriți pe hârtiile de lari, moneda națională. (Alte personalități de pe bancnotele georgiene sunt un lingvist, un pictor, un muzician, două capete încoronate și un soldat.)

Mormântul poetului-erou de pe un deal din Tiblisi. Foto: Paul Salopek

Mormântul poetului-erou de pe un deal din Tiblisi. Foto: Paul Salopek
„Pentru noi, poezia e o unealtă de supraviețuire,” mă informează Nodar Dugladze, proprietar de cafenea, fost editor de ziar, bodyguard și expert în Homer. „Am fost invadați de atâtea ori de toată lumea — de la nord, sud, est, vest — că am ajuns să-i punem pe cuceritori la masă, să bem vin cu ei cât încape, să-i îmbătăm și să le recităm poezii lungi. îi cooptăm. Îi seducem. ”

Natia Kuluzauri— cea cu buzele pătate de nucă — mă duce să văd satul Chargali, unde munteanul Vaja Pșavela s-a născut în 1861. Îmi spune povestea familiei lui:

„Bunica era de aici, din zonă. Când era foarte, foarte, foarte mică, a venit la o sărbătoare în satul lui Vaja Pșavela. El stătea în fața casei, scriind pe trepte. Ea i-a adus niște khinkali — găluște cu carne — iar el s-a înfuriat. A zis, „Ce? Ce? Găluște îmi trebuie mie acum? Nu vezi că mă gândesc la lucruri mai importante? ” A fost foarte neprietenos. A pus-o pe fugă.” Natia zâmbește visătoare, respectuoasă.

Chargali e foarte izolat: aproape pustiu, o fundătură tăcută, pastorală, frumoasă, sus în pădurea verde. Statul a transformat cabana poetului într-un templu. Capul cosmic al maestrului, sculptat în stil eroic, se înalță, încruntat, în fața unui muzeu. E de mărimea unei case. Probabil că se vede din satelit.

– Paul Salopek

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*