Bun rămas, Georgia

La numărat de oi, și de amintiri, după 400 de kilometri prin sudul Georgiei. Foto: PAUL SALOPEK

Peripateticianul global se retrage, cu regret, din inima Caucazului.

Cobori de pe un munte înalt și înzăpezit într-o țară unde nu te-ai fi așteptat să ajungi.

E o răscruce de drumuri. Și o fundătură. Produce poeți. E și casa unor criminali în masă. A inventat vinul. Ai citit o singură carte bună despre ea în engleză.

Artă primitivă: spălătorie auto pe drumul din Georgia spre Azerbaidjan. Foto: PAUL SALOPEK
Artă primitivă: spălătorie auto pe drumul din Georgia spre Azerbaidjan. Foto: PAUL SALOPEK

După două săptămâni, te întâlnești cu autoarea cărții. A venit în vizită, din întâmplare, de la Paris. Barurile se închid. E 3:30 dimineața. Ea se leagănă prin mijlocul strezii pietruite, sprijinind un bărbat: un coleg, un scrib local. Plâng unul pe umărul celuilalt – pentru prietenii morți în Munții Caucaz, pentru morții lor comuni din război. Bărbatul, pe care nu-l știi, abia l-ai cunoscut, care arată ca un conte spaniol languros și al cărui nume nu ți-l vei mai aminti sub loviturile de topor ale mahmurelii de a doua zi, ridică un deget, regește. Se oferă bucuros să meargă cu tine pe jos prin țara lui: 400 de kilometri peste râpe și râuri înspumate, zile-n șir pe un asfalt dușmănos, în luptă cu noroiul și ploaia și mârâitul câinilor ciobănești, vreme de aproape o lună. Și chiar o face.

Ghidul Dima Bit-Suleiman străbate pășunile de oi din sudul Georgiei, în drum spre Azerbaidjan. Foto: PAUL SALOPEK
Ghidul Dima Bit-Suleiman străbate pășunile de oi din sudul Georgiei, în drum spre Azerbaidjan. Foto: PAUL SALOPEK

Așa e Georgia. Cobori de pe un munte înalt și înzăpezit într-o țară unde nu te-ai fi așteptat să ajungi.

Într-o zi din februarie, stai într-o cafenea de pe o stradă lăturalnică unde barista e  un tip masiv, un homerolog — expert în Homer. Iată că intră un maestru tai chi din Teheran. Homerologul mută niște mese. Iar maestrul, pe nume Ali, execută spontan un dans atât de frumos și de grațios încât face să răsune cafeneaua tăcută. Bărbatul care îl însoțește pe Ali e artist. Fotografiază nuduri care poartă doar petale de flori și aripi de corb. Ai găsit cafeneaua asta în prima ta zi în țară. I-ai spus homerologului, cu un aer mândru, că tocmai ai sosit pe jos din Etiopia. „E interesant”, a spus homerologul, pentru că omul de la masa de-acolo tocmai a venit pe jos din Franța”. Și era adevărat.

Generozitatea cotidiană a georgienilor: încă un mic-dejun la o fermă de pe traseu. Foto: PAUL SALOPEK
Generozitatea cotidiană a georgienilor: încă un mic-dejun la o fermă de pe traseu. Foto: PAUL SALOPEK

Așa e Georgia. Cobori de pe un munte înalt și înzăpezit într-o țară unde nu te-ai fi așteptat să ajungi.

Într-o zi din plină vară, când platanii se ridică verde-viu deasupra bulevardelor, găsești o femeie așezată în apartamentul tău închiriat. Nu e de fapt chiar așezată. A căzut cu fruntea pe masă. E un oaspete – dintre zecile care și-au stabilit domiciliul la tine în apartament, transformându-l în kibuț. A stat trează toată noaptea multe nopți de-a rândul. A tot căutat pe un computer un specialist din străinătate care să îi trateze nepotul, un bebeluș pe moarte. La spitalul pediatric local, un bărbat obosit, nepieptănat, cu o față vinovată, e depășit de situație. Nu de durerea tinerilor lui pacienți. Ci din cauza părinților. Telefonul îi sună zi și noapte. Răspunde. Oftează. Îți spune că un băiat de 14 ani din secția lui tocmai a murit. Când pleci, scoate o sticlă de saperavi din sertar. Ți-o înmânează, peste biroul vechi și plin de lucruri. Este gestul bine exersat de sfidare într-un loc care a fost cucerit și invadat de multe ori, care a cunoscut furie și înfrângere și tragedie și s-a ridicat de multe ori din cenușă. Sticla de vin stă printre ecografii, cadiograme, radiografii de cranii și membre micuțe. Doctorul zâmbește — un zâmbet de 1000 de ani.

Insuportabila ușurătate a Georgiei: o frunză suspendată pe Râul Lagodekhi, lângă frontiera cu Azerbaidjanul. Foto: PAUL SALOPEK
Insuportabila ușurătate a Georgiei: o frunză suspendată pe Râul Lagodekhi, lângă frontiera cu Azerbaidjanul. Foto: PAUL SALOPEK

Așa e Georgia. Cobori de pe un munte înalt și înzăpezit într-o țară unde nu te-ai fi așteptat să ajungi.

Într-o toamnă, te pregătești să pleci, mărșăluind spre următoarea graniță, spre următoarea țară. Te îndrepți spre China. Începi din munții înghețați care i-au oprit pe arabi în secolul al VII-lea. Mergi, la propriu, din casă-n casă. Sunt acolo azeri, armeni, georgieni. („Singura diferență între noi și prietenii noștri georgieni — îți spune călduros un musulman azer — e geografia. Nouă ne-au tăiat primii capetele de câte ori ne-au invadat persanii”.) Nimeni nu te refuză. Niciodată nu te prinde noaptea fără adăpost. Ghidul tău, noul tău prieten care arată ca un rege spaniol medieval, jurnalistul mahmur, merge repede înaintea ta, cu pași mari.  A plecat dintr-o casă plină de probleme, note de plată, presiuni, dureri de cap, responsabilități. A fugit de vârsta mijlocie. Mersul îl transformă într-un tinichigiu. Începe să reparte lucruri pe drum. Soneria dintr-o casă. Elicopterul de jucărie al unui copil. Îți repară GPS-ul. Într-o noapte, îl auzi cum imploră ultima gazdă, o femeie roasă de griji, perplexă în fața insistenței lui de a-i repara bicicleta.  „Nu-i nevoie decât de un șurub!”. În felul acesta, kilometru după kilometru, se repară pe sine.

Dl. Repară-Tot: Dima Bit-Suleiman repune în funcțiune soneria unei locuințe. Foto: PAUL SALOPEK
Dl. Repară-Tot: Dima Bit-Suleiman repune în funcțiune soneria unei locuințe. Foto: PAUL SALOPEK

Așa e Georgia. Cobori de pe un munte înalt și înzăpezit într-o țară unde nu te-ai fi așteptat să ajungi.
Și uite cum s-a făcut cu 10 luni mai târziu. Treci un pod de beton spre punctul de control de sub un drapel nou.
Ce-ți vine în minte în timpul plecării lipsite de incidente nu e lumina acestei țări — acea lucire galbenă ce plutește pe deasupra Mării Negre — sau cum ridici paharul până te doare mâna, închinând iar și iar, la mesele cu khachapuri și friptură de porc, nici refugiata abhază de pe trotuar care i-a șoptit lui Celui Atotputernic numele tău când i-ai adus cafele de a MacDonalds, nici măcar umbrele albastre ca de aisberg din zăpada de pe Mestia. Nu. Ce-ți amintești în schimb e camera aia simplă de la etajul patru al Muzeului Național, unde ai lucrat. Îți amintești de oamenii care ți-au intrat pe ușă: de celebrul paleoantropolog care ți-a pus la dispoziție acel spațiu și de traducătorul în georgiană al lui Rimbaud, de profesorul rus talentat la șah și de dansatorul popular cu chipul unei capodopere de Picasso. Îți amintești de gardianul de noapte, încruntat și înarmat cu un Kalașnikov, care dădea ușa de perete la orele mici, bătând în ecranul ceasului și speriindu-te de moarte. Și cum a trecut în ziua plecării să-ți strângă trist mâna de rămas bun. Și îți amintești cum, în zilele călduroase, când un vânt verde bătea dinspre munți prin geamurile deschise, strigarea parcagiilor de jos, din stradă zicea „Modi! Modi! Modi!”— „Vino! Vino! Vino!”

Așa e Georgia.

Paul Salopek

Ascultă sunetele Georgiei: Guruli Nana
“Guruli Nana” — un cântec georgian de rămas bun, interpretat de Ansamblul Basiani. Prin amabilitatea Centrului de Stat pentru Folclor din Georgia.

 

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*