Cititorii salvează viața unui copil georgian, ajutându-l să se opereze

O viață scoasă la lumină: Un arheolog scoate la iveală un mozaic roman de lângă Tibilisi, Geogia, unde Alex Nikolaishvili s-a aflat sub tratament. Foto: PAUL SALOPEK

Mătușa micului Alex spune că băiatul se află în afara pericolului, în Germania.

De Paul Salopek

19 februarie 2016

În mai anul trecut, am ajuns să cunosc un copilaș din Tibilisi, Georgia, al cărui trup plăpând îl ucidea. L-am întâlnit în timpul unei pauze în marșul meu prin lume.

Alex Nikolaishvili avea pe atunci doar cinci luni. Era nepotul unei ghide din proiectul Plecarea din Eden, pe numele ei Eka Nikolaishvili. Alex era prea mic pentru vârsta lui și roșu. Nu mânca. Avea dificultăți să respire. Un consult la spitalul peditraic local a descoperit că existau defecte serioase ale inimii și plămânilor. Doctorii au spus că e probabil ca bebelușul să moară fără o operație specializată pe torace. E foarte posibil să moară, au adăugat ei sumbru, chiar și cu operație. Am scris un reportaj despre Alex, Eka și mama lui Alex, Liza, intitulat Lâna de Aur. În el, am descris chinul teribil prin care trec părinții copiilor cu defecte congenitale – o frământare cu atât mai dureroasă cu cât ei știu că aceste boli pot incuba în arborele genealogic.

Depeșa mea a ajuns la inimile bune ale oamenilor din toată lumea, inclusiv ale multor cititori care urmăresc Plecarea din Eden. O campanie de strângere de fonduri organizată de Thierry Bussy, un prieten francez, atlet de cursă lungă, care tocmai se afla într-un marș pe jos prin Caucaz, a contribuit la plata a câtorva dintre costisitoarele proceduri de care avea nevoie Alex.

Acum, Eka trimite vești din Germnaia, unde Alex a călătorit pentru a primi tratamentul salvator:

Pe 24 decembrie, 2015, Alex Nikolaishvili, în vârstă de un an, a fost operat la Uni Klinikum Marburg, Hessen, Germany. Minunații și talentații doctori au făcut o operație unică și fantastică, care a durat toată noaptea. Drept rezultat, Alex e în afara pericolului, sănătos, și trăiește în Kirchhain, Hessen, cu mama și mătușa lui.

Am vrea să le mulțumim călduros chirurgilor de la Uni Klinikum Marburg, dr. Xhevxhet Ademaj, dr. Dario Zovko, dr. Knöppel și șefului de secție Dr. Peter Seipelt pentru atitudinea lor profesionistă și pentru tot ce au făcut.

Îi mulțumim personal lui Vasily Voyt pentru ajutorul dat lui Alex în prima zi în care a sosit în Germania.

Le mulțumim, deasemenea, tuturor celor care l-au sprijinit pe micul Alex.

— Eka Nikolaishvili



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*