Istoria naturală a compasiunii

Cât de diferiți — cât de asemănători? Un vizitator al sitului fosilifer Dmanisi din sudul Georgiei. Foto: PAUL SALOPEK

Cei mai vechi hominizi din afara Africii au fost descoperiți pe vârful unui promontoriu stâncos din Republica Georgia, în sudul mănos al Caucazului. Oasele lor zăceau —roase, în unele cazuri, de hiene preistorice uriașe — sub un oraș medieval. Sub ruine acoperite cu mușchi care includeau o biserică și o fortăreață. Sub o cruce. Sub sabie.

Mă gândesc la acest constrast primordial între aspirațiile umane în timp ce vizitez situl arheologic Dmanisi. Când iau fosilele în mână, nu pot să nu mă uit îndelung la mâna mea. Suntem în regulă? O să vreau să-ți beau sângele?

Primele indicii ale altruismului au fost găsite la Dmanisi, un sit încununat de o biserică și de o cetate medievală. Foto: PAUL SALOPEK

O lege fundamentală a teoriei darwiniene spune că ar trebui să ne purtăm toți ca niște brute.

De ce?

La cel mai de bază nivel, „cel mai puternic supraviețuiește” înseamnă că orice individ al cărui ADN s-a replicat cel mai mult într-o populație a câștigat loteria evoluționară. Nu conteză nici cât un vârf de unghie cum. Moralitatea  nu e biologie. Într-adevăr, egoismul e răsplătit. Trădarea și violența sunt bune. În felul acesta, un ticălos care vrea doar să fie primul — cine pune mâna pe puțina mâncare disponibilă, cine nu riscă niciodată nimic ca să ajute un necunoscut, cine își ucide competitorii, cine folosește înșelătoria ca să se culce cu partenerii altora — ar trebui, teoretic, să supraviețuiască cel mai mult și să aibă cele mai multe progenituri. El sau ea ar deveni medaliat cu aur la Olimpiada genetică.

Și totuși noi nu suntem răufăcători venali. Sau cel puțin, nu tot timpul. Ne luptăm cu natura noastră egocentrică. Le dăm locul bătrânelor în autobuze (chiar dacă nu sunt bunicile noastre). Donăm pentru spitale și lăsăm monede în palma cerșetorilor. Ocazional, ne punem chiar viețile la bătaie pentru cei salbi, vulnerabili și asupriți. Pentru cercetători, acest comportament e de neînțeles.

Dovezile unui altfel de altruism înnăscut sunt foarte vechi. E îngropat adânc în straturile de fosile.

Cel mai notoriu exemplu este Shanidar 1, un neanderthalian găsit într-o peșteră din Irak. Avea brațul drept atrofiat. Era parțial surd și orb. Era atât de afectat de artrită și de răni că abia se putea mișca. Și totuși, a ajuns la venerabila vârstă neanderthaliană de 40 de ani — se pare că doar cu ajutorul complex al celor din calnul lui. Un bărbat inutil a fost îngrijit. De ce? Nu știm. A trăit și a murit acum 35.000 până la 45.000 de ani.

Apoi mai este un craniu de copil. E etichetat SH14. A fost făsit la situl Sima de los Huesos, din Spania. Aceasta tigvă mică și fragilă poartă dovada clară a unei malformații a creierului — un defect suficient de serios, de fapt, ca să ducă la probleme de învățare. Și totuși copilul nu a fost abandonat, respins, ucis. A fost crescut, îngrijit, probabil cuceva efort din partea părinților, până la cinci ani. SH14 are extraordinara vârstă de 500.000 de ani.

Dmanisi, din Georgia, deține însă recordul de vechime pentru această stranie trăsătură umană: bunăvoința.

— Am găsit un bătrân cu un singur dinte, spune David Lordkipanidze, paleoantropolog și managerul sitului Dmanisi. Îți dai seama ce greu ar fi fost să supraviețuiască în asemenea condiții? Era nevoie să aibă cineva grijă de el.

Lordkipanidze se referă la o mandibulă catalogată D3900. E lată, cu bărbia rotundă și arhaică dincolo de imaginație. Provine de la o creatură călătoare care ar fi putut fi un Homo erectus. D3900 și-a mestecat cu gingiile ultima masă, posibil pusă între buzele sale de degetele păroase ale unei alte creaturi ca el, acum 1,8 milioane de ani.

Un păstor își încarcă bagajele pe cal. Darul lui îndrumări către următorul sat din sudul Georgiei. Foto: PAUL SALOPEK

Unele modele antropologice se străduiesc să explice rațiunea darwiniană a bunătății.

Selecția pe bază de rudenie” prezice că îți vei sacrifica bunăstarea în mod direct proporțional cu gradul de înrudire cu oamenii pe care alegi să îi ajuți. Aici matematica genetică devine un pic încurcată. Iar ipoteza nu reușește să explice de ce acționăm atât de des — oamenii fac asta tot timpul — pentru a ajuta persoane care ne sunt străine biologic.

Teoria selecției de grup, promovată de sociobiologul E.O. Wilson, arată avantajele evoluționare clare ale empatiei în supraviețuirea grupurilor umane care „colaborează”, față de cele agresiv „egoiste”. Dacă punem aici și avantajul de a coopera, de a pune resursele laolaltă, atunci când ne creștem copii cu creiere mari care se maturizează atât de greu, și sună destul de corect. Suntem un stup complicat.

Merg pe jos prin lume.

Bat la uși necunoscute. Strig oameni străini din corturi. Pornesc din Dmanisi, din Georgia, spre vasta și accidentata topografie a nevoii și compasiunii umane.

În seara asta, dorm în ferma părăginită a unei femei pe nume Sveta. Băiatul ei stă la o masă cu mușama, urmărind telenovele indiene. O sobă cu lemne. Șoareci în pod. Sveta îmi arată, râzând, ranga de fier pe care o ține lângă pat. Bâta ei. Sorbim dintr-un ceai de plante sălbatice.

Nu te teme.

 

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în depeșe. O parte dintre ele au fost traduse pentru cititorii natgeo.ro.

compasiunii compasiunii compasiunii 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*