Coajă de copac, 9/11 și memoria civilizației

Hârtie confecționată după metoda veche într-o suburbie a Samarkandului, Uzbekistan. Foto: PAUL SALOPEK

Secretele ultimului fabricant tradițional de hârtie de pe Drumul Mătăsii.

Timp de mai bine de 2.000 de ani, bogățiile Eurasiei s-au legănat pe spatele cămilelor pe o cosită intercontinentală împletită din Drumuri ale Mătăsii: mirodeniile mergeau spre Occident, sticla spre Orient, blănurile spre Miazăzi și aurul, plantele medicinale, animalele exotice (în secolul al IV-lea î.Hr. Alexandru a adus elefanți din India), porțelanul și, desigur fâșii uimitoare de mătase, mergeau practic peste tot. Și totuși cea mai importantă marfă din istoria clasică a fost mereu una mult mai puin tangibilă: ideile. Iar pentru a împărtăși cunoașterea între civilizații — descoperiri științifice importante, opere de artă, sisteme filosofice și chiar noi religii — era nevoie de un suport scris, durabil și portabil.

— Înainte de hârtie, scriam pe pietre, lut, lemn, piei de animale și papirus, spune Zarif Muhtarov, ultimul fabricant tradițional de hârtie din Samarkand, Uzbekistan. Hârtia e mult mai bună. O transporți ușor. Durează foarte mult. Muhtarov înfige un deget în carnetul meu de reporter. Hârtia voastră industrială ține poate o sută de ani. A mea ține o mie. Și e mult mai frumoasă.

Muhtarov e un olar călător uzbec care dădea la schimb lut pe celuloză. În ani de cercetări și experimente acerbe, a reînviat, într-o suburbie din Samarkand, arta uitată a hârtiei confecționate manual din scoarță de dud.

Vechea lui moară de apă se învârte, scârțăind, într-un canal de irigații. Axul morii — un simplu buștean — învârte zimți care ridică ciocane de lemn, care bat fâșiile de scoarță într-o pulpă maronie de celuloză. Supa fibroasă este întinsă pe niște panouri. Apoi, foile umede rezultate sunt presate cu o piatră mare de râu. Muncitorii finisează hărtia, răzuind-o cu corn de capră sau cu scoici. Hârtia lui Muhtarov, mult-râvnită de artiști, e moale ca mătasea și are culoarea ceaiului cu lapte.

 Atelierul de hârtie al lui Zarif Muhtarov. Video: PAUL SALOPEK

În Evul Mediu, Samarkandul — cel mai important centru comercial al Asiei Centrale — era capitala hârtiei pentru o lume arabă musulmană în plină înflorire.

„Hârtia era … esențială pentru birocrații care le administrau imperiul, pentru multele lucruri noi pe care le învățau și pentru cultura și știința lor, tot mai bogate”, scrie Mark Kurlansky, in Paper: Paging Through History (Hârtia: File de istorie).  Arabii produceau o varietate infinită de tipuri de hârtie, notază Kurlansky. Foile groase, veline, erau preferate de învățații-poeți. O versiune subțire, ultraușoară, era folosită pentru mesajele transportate de porumbeii călători. Chinezii sunt în general creditați pentru inventarea hârtiei în jur de 250 î.Hr. Europenii, cu parti-pris pentru pieile de animale, nu au adoptat inovația decât un mileniu mai târziu.

Ne îndreptăm spre un viitor fără hârtie?

Poate că da, poate că nu.

Unul dintre detaliile frapante din materialele filmate în tragedia din 9/11 este furtuna de hârtii căzând din cele două turnuri rănite din New York. Mulți experți cred că tonele de hârtie în flăcări sunt cel puțin în parte responsabile pentru colapsul structural al zgârie-norilor. Dacă acel act de terorism s-ar fi produs în lumea tot mai digitalizată de astăzi, nu se știe daca cele două clădiri nu ar fi supraviețuit atacului.

Acestea fiind zise, hârtia nu va dispărea prea curând.

 

Materia primă: coajă de dud. Foto: PAUL SALOPEK

Un studiu britanic recent a arătat că trei sferturi din companiile moderne încă se bazează într-un fel sau altul pe scrisul tipărit. (Visul biroului fără hârtii rămâne unul îndepărtat.) Iar cercetări neurologice serioase demonstrează că notatul informațiilor pe hârtie e un mod mult mai bun de a învăța decât tastarea aceleiași informații pe laptop sau pe alt dispozitiv electronic. Cunoștințele de pe hârtie ni se fixează.

— Strămoșii noștri au învățat cum se face hârtia de la doi soldați chinezi capturați, spune Muhtarov, mândru, în atelierul lui. Era un proces foarte secret. Era complicat, la fel ca fabricarea mătăsii.

Muhtarov se referă la celebra Bătălie din Talas, din 751 d.Hr., între califatul arab care se extindea și China. Dar teoria lui e mototolită un pic de o descoperire arheologică și mai veche. Dovada prezenței hârtiei în Asia Centrală datează de la începutul secolului al IV-lea. Constă într-o legătură sfărâmicioasă de scrisori scrise de o soție supărată către soțul ei plecat de acasă și cam zgârcit. „Mai bine aș fi soția unui câine sau a unui porc, decât a ta”, scria ea.

Se pare că mesajele ei de despărțire, acum vechi de 1.600 de ani, nu au fost niciodată trimise.

 

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în depeșe. O parte dintre ele au fost traduse pentru cititorii natgeo.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*