Inimi răpite

O femeie completează formularele la un birou de căsătorii din capitala kîrgîză Bișkek. Foto: PAUL SALOPEK

Chris Schwartz, un profesor american care predă jurnalismul în această înverzită capitală din Asia Centrală, aștepta autobuzul lângă o enormă statuie feminină dedicată morților revoluției și un bar cu obloanele trase numit Fat Boys, când a apărut un SUV negru luxos. Din el au ieșit trei bărbați. Au înșfăcat o tânără speriată de pe trotuar și au început să o tragă spre mașină. Ea i-a rugat să se oprească. În stație stăteau impasibili vreo 30 de călători.

— Doar eu și un băiat de 12 ani am intervenit, își amintește Schwartz. Băiatul a decis să se țină după noi și să înregistreze situația cu mobilul, ceea ce a fost suficient ca să-i facă pe cei doi complici ai principalului atacator să se panicheze.

A sosit fratele tinerei. Schwartz l-a ajutat să-i convingă pe răpitori să elibereze femeia. Șeful atacatorilor l-a amenințat furios pe Schwartz. Dar Schwartz i-a surprins o sclipire de rușine în ochi.

— Avea îndoieli, spune Schwartz despre încercarea de răpire din aprilie. Ezita.

Iată o mică victorie împotriva răpirii de mirese în Kîrgîzstan, o națiune unde 40% din femei sunt luate pe sus, uneori realmente țipând și zbătându-se, și forțate să se mărite. Răpitorul pe care l-a oprit Schwartz era viitorul mire. Era la vânătoare. Femeia din stație, care părea să îl cunoască cât de cât, era prada pe care și-o alesese. Ea s-a refugiat într-un apartament din apropiere.

Răpirea de mirese nu se petrece doar în Kîrgîzstan.

Această practică socială traumatizantă, care adesea condamnă tinerele la căsătorii lipsite de dragoste și le retează orice viitor economic, se întâmplă și în alte zone din Asia Centrală, Caucaz sau Africa. Unele grupuri de romi, sau țigani, răpesc și ei miresele. Dar Kîrgîzstanul a căpătat trista notorietate de „capitală monidală a mireselor răpite” la începutul anilor 2000, când cercetătorii și activiștii au dezvăluit proporțiile epidemice ale tradiției.

Numită kyz ala kachuu, adică „prinde și fugi”, răpirea mireselor e susținută de generațiile vârstnice ca parte a culturii nomade a Asiei centrale. Pe vremea când clanurile străbăteau munții și stepele, bărbații călări adeseori răpeau femeile din fața iurtelor și fugeau în galop, cu prada aruncată de-a curmezișul șeii. Cei mai mulți istorici, însă,  contrazic această justificare romantică. Răpirea mireselor era de fapt rară în Kîrgîzstanul pre-modern, spun antropologii. Cu secole în urmă, asemenea răpiri mascau o fugă voluntară: erau un mod pentru cuplurile îndrăgostite de a scăpa de o căsătorie aranjată. Vechea practică, cândva sever sancționată, a reapărut în ultimele decenii.

De ce?

Unii experți dau vina pe o reacție conservatoare masculină împotriva legilor referitoare la egalitatea de gen impuse în anii regimului sovietic. Răpirea și căsătoria forțată a femeilor de la sate bloca efectiv migrarea lor la oraș și, deci, liberalizarea. Criza economică de după prăbușirea URSS în anii ’90 a înrăutățit problema. O mulțime de tineri kîrgîzi nu și-au mai putut permite zestrea de însurătoare. Așa că au luat problema în propriile mâini, sub stindardul unui obicei popular.

— Nici măcar nu-l cunoșteam pe cel care m-a răpit, spune Ainura Smailova, o absolventă de lingvistică din Bișkek care a fost luată cu forța de la căminul universitar în 2005. Avea 22 de ani. Era o rudă îndepărtată, adaugă ea. Într-o zi el și prietenii lui m-au aruncat într-o mașină, au blocat portierele și m-au dus la ei în sat, la două ore depărtare.

„Mi-au spus că o să mă adaptez” la răpire, spune Ainura Smailova, care a fost luată pe sus pentru o căsătorie cu forța. Foto: PAUL SALOPEK

Acasă la potențialul mire, Smailova a fost confruntată cu aceeași dilemă ca zeci de mii de alte tinere kîrgîze în aceeași situație limită, una de natură să îi dea viața peste cap.

În Kîrgîzstan, o țară preponderent rurală și majoritar musulmană, virtutea unei femei e compromisă — indiferent dacă realția fizică se consumă sau nu — dacă petrece o singură noapte în casa unui bărbat necunoscut. Știind asta, rudele mirilor fac presiuni ca să o țină pe potențiala mireasă în casă. Mireasa nedoritoare e adesea păzită, într-un colț sau pe o canapea. E înconjurată cu o draperie. Bătrânele casei, adesea ele însele mirese răpite, fac cu schimbul, încercând să  convingă să își accepte răpitorul. Se luptă să îi lege o eșarfă albă pe cap, simbol al dorinței ei de a se mărita. Taie o oaie și pregătesc un ospăț de nuntă.

— Îmi tot rupeam eșarfa și mă luptam cu ele, spune Smailova says. Mama și mătușa băiatului erau foarte agresive. Chiar i-am tras un șut unei bătrâne care mă hărțuia.

După ce a fost blocată în casă timp de cinci ore, Smailova a fost salvată de părinții ei. A fost printre puținele norocoase. În multe cazuri, chiar dacă femeia scapă, rămâne cu un stigmat. Adesea, familiile victimelor răpirilor nu își primesc înapoi fiicele „pângărite”.

— Până recent, răpirea mireselor nici măcar nu era considerată o infracțiune serioasă, spune Rimma Sultanova, o terapeută sexuală care a petrecut ani de zile documentând acest fenomen în Kîrgîzstan. Pe vremuri, amenda uzuală pentru furtul unei oi era mai mare decât pentru furtul unei fete, adaugă ea.

Cifrele exact sunt puține. Dar Sultanova afirmă că răpirile din Kîrgîzstan au ajuns la circa 11.800 de cazuri în 2011, ultimul an de când există date. Unele dintre cazuri au fost consimțite, spune ea. Dar în jur de 2.000 din femeile răpite au raportat că au fost violate de mirii nedoriți. Un alt studiu din anul următor a scos la iveală cât de tulburător de răspândită era practica: 80% dintre nevestele dintr-un sat kîrgîz fuseseră răpite.

Totuși, activiștii spun că atitudinea publicului cu privire la răpirea mireselor — lăsând de o parte incidente precum pasivitatea din stația de autobuz — par să se schimbe în Kîrgîzstan.

Guvernul a mărit substanțial pedeapsa pentru răpirea miresei în 2013. Atacatorii riscă acum între șapte și zece ani de închisoare. Și deși doar câteva plângeri au fost depuse până acum împotriva răpitorilor, subiectul este cel puțin lansat în dezbaterea publică.

— Au fost multe campanii de educație și s-au făcut multe filme documentare, spune Gulzira Kamytzhanova, asistentă socială la Salvați Copiii în Bișkek, care cunoaște problema mireselor răpite. E imposibil să mai ții lucrurile ascunse. Multe femei se mută la oraș. Devin mai emancipate.

Tursunkan Estebesova și fiica ei, Mereem, au fost ambele ținta răpirilor de mirese — una reușită, una nu. Foto: PAUL SALOPEK

Cum e Tursunkan Estebesova.

Estebesova, de 73 de ani, era o fată de la țară și a fost răpită și obligată să se mărite cu un bărbat pe care abia îl cunoscuse la un cinematograf din Bișkek. El avea 27 de ani. Ea avea 19.

— N-am avut parte de dragoste, spune Estebesova despre soțul ei, acum decedat, care a păcălit-o să urce într-un taxi spunându-i că îl ajută cu o urgență în familie. Șoferul a fost plătit să o ducă fără să oprească până la o petrecere de nuntă: nunta ei. Am fost căsătoriți 45 de ani, adaugă Estebesova ridicând din umeri. Am învățat să ne respectăm, atât.

Dar recent, când a fost rândul fiicei ei adulte, Meerim Dzholdosheva, să fie ținta unei răpiri ratate, Estebesova a știut ce să facă. A început să își conducă fiica la autobuz, ca să evite alte încercări. Și a purtat la ea o scrisoare din partea fiicei, în care cere să fie salvată de poliție.

13 iunie 2017

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în depeșe. O parte dintre ele au fost traduse pentru cititorii natgeo.ro.

răpite răpite răpite răpite 

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*