Peste zidul de munți al Asiei

Test Rorschach alpin: trecătoare la peste 4.000 de metri în Munții Alai din Kîrgîzstan, în drum spre Tadjikistan. Foto: PAUL SALOPEK  

După aproape 10.000 de kilometri din ruta care pornește din Africa, călătoria intitulată Plecarea din Eden continuă. Noul cap compas: dincolo de cei mai înalți munți de pe Pământ. Munții Himalaya de Vest.

Din vechiul centru comercial Osh, Kîrgîzstan, mă uit la cei 2.400 de kilometri de Asie Centrală luată la pas. Zilele acelea au deja aspectul sepia al viselor cu ochii deschiși.

 Orizontul te cheamă: o pajiște estivală la poalele Munților Altai. Video: PAUL SALOPEK

Acum 14 luni, în vastele prerii din vestul Kazahstantului: trei bărbați — ghizii mei Talgat Omarov și Daulet Begendikov și cu mine — făceam cercuri în jurul calului nostru de povară, speriat, fluturându-ne căciulile ca să oprim armăsarii sălbatici care îl atacau. (De deasupra, îmi imaginez un satelit suprinzând acest dans păgân, tăcut, lunatic: trei puncte rotindu-se într-un ocean de iarbă.) Acum 10 luni, în mijlocul deșetului Kîzîl Kum din Uzbekistan: clătinându-mă însetat pe vârful unei dune roșiatice, ceream ajutor de pe telefonul prin satelit; cineva ne furase prețioasa rezervă de apă. (La picioarele mele zăceau cioburi de vase vechi de apă, relicvele cine știe cărei alte caravane lipsite de noroc de pe Drumul Mătăsii.) Acum șapte luni: o vrăjitoare cu mâini vânjoase de la poarta cimitirului din vechiul Kokand mi-a frecat pe piept cenușă de bumbac ars, alungându-mi orice suferință imaginară, mai puțin pe cea reală, singurătatea.

Iar acum, după un lungă pauză în Kîrgîzstan — abandonând biroul scriitorului și unghiurile drepte, dure, ale vieții urbane, cu colțurile ei ascuțite și muchiile tăioase, nefirești, cu geometria urbană care tulbură mintea — îmi leg din nou bocancii. Mă uit către sud-est.

Drumurile din fața mea străbat neîmblânzitul acoperiș al Asiei.

 

O lume nouă: jucăriile făcute de un păstor pentru băiatul lui sunt mașini, nu cai. Foto: PAUL SALOPEK

Tian Shan. Pamir. Hindu Kush. Karakoram. Aceste lanțuri muntoase își trimit râurile spumegânde să piară în pustiile din vestul Chinei, unde Marco Polo vorbea despre djini care ademeneau călătorii spre moarte în deșertul Lop. Zăpezile lor se topesc în Amudaria, cântatul fluviu Oxus, traversat de Alexandru pe plute făcute din pieile de la corturi, umflate. Voi parcurge lunga coamă muntoasă care trece ca o electrocardiogramă zimțată prin inima continentului. Spre Tadjikistan. Spre îndepărtatul Wakhan. Spre Pakistan. Spre India.

Dar există un obstacol surprinzător: o penurie de măgari.

— Măgarii de povară sunt greu de găsit, raportează partenerul meu de drum, Serghei Gnezdilov, după ce a căutat un animal prin jurul orașului nostru de pornire, Osh. Fermierii spun că i-au vândut echipelor de chinezi care au construit drumurile, ca să-i mănânce.

Dar acest zvon distorsionat ascunde o poveste mai adâncă, mai complexă și mai tulburătoare.

Penuria de măgari din sudul Kîrgîzstanului pare a fi doar o parte dintr-un comerț global obscur, dar înfloritor, cu aceste umile animale de cărăușie. Medicina alternativă chinezească și furnizorii de cosmetice au achiziționat măgari din toată lumea în curs de dezvoltare ca să le folosească pielea pentru un produs de gelatină numit ejiao, zice-se un remediu pentru insomnie și anemie, printre altele.

Căutăm măgari toată dimineața, Gnezdilov și cu mine. În cele din urmă trebuie să mergem 90 de kilometri cu mașina spre munte ca să găsim unul. Companionul nostru cu urechi lungi are 15 ani. Mușcă dacă vrei să-i pui șaua. Îl numim Ginger. Un nume mai potrivit ar fi Cel Mai Încet Măgar Din Asia Centrală Și Probabil Din Lume.

Împreună cu fratele meu, Richard, și cu câțiva priteni locali, o luăm hai-hui spre munte.

Richard, fratele lui Paul Salopek, conduce Cel Mai Încet Măgar Din Asia Centrală Și Probabil Din Lume înspre Munții Altai. Foto: PAUL SALOPEK

Oamenii au ieșit din case, trăgând mari instrumente muzicale cu tractoarele pe colinele cu pliseuri de iarbă — mecanisme care, insistă ei, ar fi greble de fân, dar ale căror dinți produc concerte metalice.

Îl scoatem la pensie pe Cel Mai Încet Măgar Din Asia Centrală Și Probabil Din Lume și angajăm călăreți care să ne ajute să ne ducem echipamentul peste Munții Altai, până la granița tadjică. Cei doi bărbați — Eshembay Joldoshbaev și Kudayar Nurmamatov — arată ca niște cavaleri ai Hoardei de Aur. Caii lor se numesc Mike Tyson and Jackie Chan.

Urcăm în Trecătoarea Jiptik — la peste 4.100 de metri — și vedem Munții Pamir desfășurându-se în fața noastră, în lumina ca șampania: șiruri de creste înzăpezite, înfășurate în nori, se încolonează în valuri spre sud, ca o mare răscolită de furtună. O Mare Tethys înghețată. Oceanul care acoperea toată Asia Centrală în Cretacic.

Amețit de altitudine, privesc în jos și văd încălțările altcuiva.

Așa începe. Mi-am uitat bocancii în Osh.

 

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în depeșe. O parte dintre ele au fost traduse pentru cititorii natgeo.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*