Cercetând țărmurile unui ocean dispărut în Munții Pamir din Asia Centrală.
Când străbați lumea pe jos, trebuie să navighezi printre eterne frontiere: dintre real și imaginar, dintre vechi și nou, vizibil și invizibil, de trecut și de netrecut.
În îndepărtații Munți Pamir din Tadjikistan, trecem pe lângă valurile sărate ale lacului Karakul, cuibărit într-un crater meteoric uriaș, unul din corpurile de apă de mare altitudine din lume la cei 3.960 m ai săi. Mergem printre fâșiile de sârmă ghimpată care despart China de Tadjikistan. (O nouă frontieră: în ultimii ani, Tadjikistanul a cedat o bucată din munții săi rugoși Beijingului.) Mărșăluim pe șoseaua sovietică ce marca odată extremitatea sălbatică, central-asiatică, a imperiului dispărut — drum ce servește azi drept loc de joacă pentru turiștii occidentali veniți în excursii cu bicicleta.
Și în deșertul rece alpin al Pamirului, cercetăm plajele unui pustiu care se afla cândva la marginea unui ocean străvechi: Marea Tethys.
Valurile încălzite de soare ale Mării Tethys s-au întins deasura întregii lumi timp de eoni, împărțind cele două continente primordiale: Laurasia în nord și Gondwana în sud. Apoi, cu inimaginabilă încetineală, pe perioade de timp neomenești, cele două mase de uscat s-au ciocnit, făcând să răsară munții din Europa modernă (Alpii) și din Asia (Pamir, Karakoram, Himalaya). Marea Tethys s-a micșorat. Rămășițețe acestui ocean care cuprindea globul sunt acum niște biete băltoace: Mediterana, Marea Neagră, Caspica, muribunda Aral.
Ecourile acestei coliziuni vechi de o sută de milioane de ani încă răsună în Pamir.
Unele dintre cele mai înalte și ascuțite vârfuri din Asia sunt încă străbătute de cutremure, seisme și replici seismice care pun în mișcare avalanșe masive și alunecări colosale de teren în văi.
Este oftatul unui ocean de mult dispărut: Tethys. Nenumăratele izvoare care țâșnesc din stâncă, din albiile nisipoase ale râurilor și din pajiștile Pamirului bolborosesc la unison: Amintește-ți de mine.