Mergând prin India, printr-un exod al tinerilor

În Mutksar, posterele fac reclamă școlilor care le predau engleză celor cu vise de emigrare, ca să-și poată completa cererile de viză. Foto: PAUL SALOPEK

— Hei, stați! N-o luați pe-acolo!

Mergem pe un drum de țară de-a lungul unui canal din Punjab, în India, colega mea Arati Kumar Rao și cu mine. E înnebunitor de cald. Soarele ne bate în scăfârlii ca un ciocan incandescent. Ne lasă cu urechile țiuind. Câmpurile nesfârșite de grâu verde emană un abur ca un suspin cețos de jur împrejurul nostru. Mergem de zile întregi, de săptămâni, prin vasta luncă fertilă a Indului, pe lângă mici sate pătate de lumină (India e un întreg univers de sate), când un bărbat în vârstă ne iese în cale pe poteca prăfoasă. Ne avertizează să nu mergem mai departe.

— De ce, unchiule?

— Sunt niște derbedei mai în față?

— Derbedei?

— Băieți fără căpătâi, explică bătrânul. Unii iau droguri. Vă rog, veniți să vă odihniți la mine acasă. Apoi o puteți lua pe drumul principal.

Și e adevărat.

 

Fiole goale de medicamente în care a fost amestecată heroină zac pe un drum de țară din Punjab. Cel mai mare consum de droguri din India e în zona rurală. Foto: ARATI KUMAR RAO

Aici, la începutul lungii mele călătorii prin nordul Indiei, am călcat pe multe fiole goale de antihistaminice, tranchilizante și alte medicamente folosite în combinație cu metamfetamine sau heroină. Kumar Rao și cu mine tocmai am trecut de un păstor drogat, cu pupilele micșorate cât niște vârfuri de ac, mergând împiedicat, cu falca strâmbă, pe poteca de-a lungul canalului.

În India, circa 70 la sută din cei care abuzează de droguri provin din mediul rural. Orășenii adesea romanțează viața pastorală. Dar viața la fermele din Punjab nu e ușoară. Munca e grea și repetitivă. Timpul trece fără să pară să aducă vreo schimbare. Orele pot fi la fel de plate ca albul cerului de deasupra. Sunt multe dificultăți economice. Dacă ești tânăr, dacă ești ambițios, tentația de a lua droguri — de a-ți amorți dezamăgirea, de a scăpa de plictiseală, de a te retrage adânc în tine, fără să te miști — e puternică. Sau poți alege să fugi. Exilul poate fi un alt tip de narcotic. Pe drumurile dintre fermele din Punjab întâlnim mulți tineri cu ochii fixați pe linia orizontului, adolescenți fugari – băieți și fete.

— Pot să îmi exersez engleza, domnule? Mă pregătesc pentru 〈…〉 IELTS — the International English Language Testing System.

Un examen standardizat. Testează nivelul de limbă engleză pentru cei care solicită vize de emigrare. În medie, în fiecare zi suntem abordați de cinci-șase asemenea tineri energici, majoritatea bine îmbrăcați, unii în mașini sau călare pe biciclete sau motorete. În unele zile, vin și 20, dornici să își flexeze engleza. Rostesc numele destinațiilor dorite ca pe niște rugăciuni: Noua Zeelandă, Australia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite sau, mai rar, Africa de Sud. Cel mai des e pomenită Canada. America furioasă a lui Trump — niciodată. E ca și cum Punjabul, faimosul grânar al Indiei și unul dintre cele mai bogate state ale țării, ai cărui oameni sunt renumiți ca descurcăreți, ambițioși, muncitori, ar trece printr-o evacuare în masă a celor mai tineri și străluciți fii ai săi.

— Nu e nici un viitor aici, în agricultură, spune Harpreet Singh, de vârstă mijlocie, cultivator de cartofi dintr-un sat pe nume Dhindsa. Nu sunt destule subsidii ca s-o poți duce decent. Nu există asigurări contra pierderilor. În general, nu faci decât să pierzi, an după an. Mi-am pierdut investiția doi ani la rând. În cel mai bun caz, ieși pe zero.

Singh nu era un om în nevoie: are mâini mari, o mașină bună și poartă ochelari scumpi. Are o fată de 12 ani și un băiat de șapte. Totuși, are de gând să îi trimită pe amândoi la studii în Canada.

Așa arată bizarul apartheid al mișcării oamenilor în Punjab: cei săraci și fără slujbă pot alege să o ia mai încet, să decelereze până la consumul static de droguri; cei mai avuți pot accelera, ca să iasă de pe orbită. Asta se întâmplă de multă vreme, de generații. Astăzi, nimeni nu știe câți punjabi trăiesc risipiți prin lume. Estimările sunt undeva între 8 și 10 milioane. Adică o treime din actuala populație a Punjabului.

— Migrația spre alte țări a devenit o chestiune de identitate pentru punjabi. A devenit un simbol al statutului, a declarat recent Aswini Kumar Nanda, expert în migrație la Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Rurală și Industrială din Punjab, pentru ziarul Indian Express. Punjabul e singurul stat din nordul Indiei cu un paradox. Dezvoltarea duce la migrație. Cu cât familia deține mai multe pământuri, cu atât e mai mare rata migrației.

Centrul lui Kumar Nanda a făcut recent un sondaj în 166 de sate din Punjab. Doar unul nu trimisese migranți în străinătate.

Un vânzător stradal pompează apă la o cișmea din Faridkot, un orășel cu aproape o sută de școli de limba engleză. Foto: PAUL SALOPEK

Arati Kumar Rao și cu mine intrăm șontâc în târgușorul Faridkot.

Ajungem la marginea orașului în spatele unei căruțe pline de sikhși bărboși în robe galbene, cu sulițe ceremoniale în mâini. Râd de noi că mergem pe jos pe căldura aia teribilă. Faridkot are un hotel ponosit de trei stele numit Trump Plaza și 96 de școli private de limba engleză.

— Dacă și-ar permite, probail că 100 la sută dintre copii ar pleca, spune Gulabi Singh, directoarea uneia dintre școli, care pregătește aspiranții la migrație pentru examenele de engleză. Chiar și să conduci un taxi la Vancouver e mai bine decât să stai aici, adaugă.

În clasele impecabile ale lui Gulabi, elevii conștincioși se descriu pe ei în viitor: artiști, doctori, identități greu de obținut pentru copii care trăiesc la țară în Punjab. Se luptă cu o frază de pe tablă: „Unii oameni cred că uciderea animalelor pentru hrană e o cruzime, dar alții susțin că animalele sunt o parte necesară a dietei.” E pentru a-i pregăti pentru viețile lor de dincolo de regimul lor vegetarian hindus sau sikh.

De câtă vreme facem asta? mă întreb eu.

Dar răspunsul e clar: de la bun început.

Dintotdeauna.

Sub străzile pavate și fierbinți din Faridkot, mult sub falsul motel Trump Plaza, vechi sedimente fluviale conțin urmele civilizației Harappa, de pe Valea Indului. Veche de cinci mii de ani. Chiar mai veche. Una din primele culturi urbane ale omenirii. Artefacte harappa din Punjab au fost găsite până în Arabia, Iran, Aria Centrală. Membrii civilizației erau mari călători. În mod ciudat, arheologii nu au găsit niciodată dovezile unui comerț invers. Proto-punjabii s-au răspândit în cele patru zări și se pare că n-au mai privit niciodată înapoi. Experții nu au ajuns la un consens în ceea ce privește explicațiile.

12 iulie 2018

 

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în depeșe. O parte dintre ele au fost traduse pentru cititorii natgeo.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*