Indul verde

Personajul negativ din pășunile Aboharului, din Punjab — noile garduri. Îngrădirea terenurilor pentru a proteja recoltele de vite și de numeroasele antilope nilgai e posibil să fi dus la un declin al populației de antilope cu coarne spiralate. Foto: PAUL SALOPEK

O serie brutală de ani secetoși a sfâșiat India la sfâșit de secol XV. Ploaia a devenit o amintire. Recoltele s-au sfarogit. Puțurile au secat. Sătenii înfometați au vânat viețuitoarele sălbatice până în pragul extincției. Iar puținii arbori din regiune au fost doborâți și lemnul vândut în orașe îndepărtate. Din acest peisaj scheletic a apărut un om sfânt pe nume Guru Jambheshwar. Mai bine de o jumătate de veac, Jambheshwar a umblat, propovăduind o nouă formă de credință hinduistă: Bishnoismul.

Născută dintr-o calamitate ecologică, ea are 29 de principii care le cer adepților să arate „compasiune față de toate viețuitoarele” și interzic „tăierea copacilor verzi”. Adepții bishnoi au săpat heleștee doar pentru păsării și gazele. Femeile bishnoi care alăptau le-au dat să sugă antilopelor orfane. Arborii au fost protejați. În acest fel, o religie majoră s-a întros pe calea animismului. Bishnoi au devenit druizii hinduismului — brigada sa de protecție a mediului.

— Noi salvăm natura și natura ne salvează pe noi, a spus Nishant Bishnoi, de 27 de ani, unul din cei poate jumătate de milion de membri ai sectei din India. Asta e învățătura noastră.

I-am întâlnit pe bishnoi după ce am mers aproape 320 de kilometri printr-unul din cele mai puțin naturale peisaje din India, inima exploatată de mașini agricole a Punjabului.

Sudhir Kukna, în stânga, și Sri Ram Punia, de 103 ani, își amintesc de regiunea Abohar pe când era mai puțin populată. Foto: PAUL SALOPEK
Grânarul Indiei, din nord-vest, este la fel de artificial ca orice tablou rural din Iowa. Nivelat de combine ghidate cu laserul. Irigat de o vastă rețea de puțuri, conducte și canale. Scăldat în îngrășăminte chimice și pesticide. Prin grila de urme de tractor, bishnoi din 13 sate s-au adunat ca să formeze Sanctuarul de Viață Sălbatică Abohar. Cei 190 de kilometri pătrați de tufărișuri și lanuri de grâu private adăpsteau cea mai mare populație de Antilope cervicapra rămasă în țară, specia aproape periclitată de antilopă cu coarne lungi, spiralate. Circa 3.300 din aceste animale elegante, sacre pentru bishnoi, se plimbau pe potecile fermelor sau stăteau la umbra copacilor fructiferi. La fel și turmele netulburate de antilope nilgai, cele mai mari din Asia, la cele 300 de kilograme ale lor.
O antilopă cu coarne spiralate domestică de la o rezervație naturală din Rajasthan. Foto: PAUL SALOPEK

Scenele de conviețuire între oameni și animale păreau edenice. Dar rezervația, creată în anii ′70s, era slăbită de presiunile obișnuite în întreaga Indie agrară.

— Oamenii de pretutindeni își aduc aici vacile, s-a plâns Mahinder Kumar Manju, de 40 de ani, un fermier din sectă. Vin noapte cu camioanele și își descarcă animalele bătrâne. Știu că noi ne purtăm bine cu ele.

Abandonarea vacilor e o problemă specifică Indiei.

Vacile domestice sunt sacre pentru toți hindușii. După ce ajung la sfârșitul vieții productive și nu mai dau lapte, cele aproximativ 300 de milioane de bovine ale Indiei ar trebui să fie îngrijite — hrănite și adăpostite în grajduri până ce mor de moarte bună. Dar această sarcină oneroasă e adesea evitată de proprietari, care le dau pur și simplu drumul vacilor bătrâne, preferabil departe de casă. Fermierii spun că populațiile de vaci abandonate au crescut după ce o mișcare naționalistă hindusă a sporit protecția vitelor și a contracarat, uneori violent, comerțul cu vite pentru export sau pentru consum de către minoritățile ne-hinduse. În toată India sunt conflicte legate de vacile bandonate.

Rezervația bishnoi, privită ca o zonă de pășunat prietenoasă cu animalele, e un magnet pentru asemenea dispute.

Vacile abandonate intră în competiție pentru iarbă cu antilopele locale. Fermierii bishnoi au început să-ți îngrădească terenurile cu grâu, ca să le ferească de turmele libere de animale domestice abandonate. Noile garduri de sârmă ghimpată mutilează uneori antilopele cu coarne spiralate. Și o populație tot mai mare de câini vagabonzi, bine hrăniți cu leșuri de vită, vânează puii de antilopă.

— Aici era numai teren neâmprejmuit, peste tot, a spus Sudhir Kukna, de 32 de ani, un proprietar de pământ din rezervația Abohar care nu e membru al sectei. Și acum arată ca restul Punjabului.

Nishant Bishnoi arată o fotografie cu o antilopă cu coarne spiralate rănită de noile garduri de  sârmă ghimpată. „Aici era o zonă deschisă pentru sălbăticiuni”, spune el. „De-acum gata”. Foto: PAUL SALOPEK

Comunitatea bishnoi din India și-a cimentat dharma sa verde acum aproape trei secole. E de notorietate cum în 1730 membrii sectei, conduși de o femeie pe nume  Amrita Devi, s-au pus între un crâng de arbori sacri și o armată de tăietori de lemne trimiși să recolteze cherestea pentru regele din Jodhpur. Refuzând să se dea la o parte, ei au murit îmbrățișând, la propriu, copacii. Soldații i-au tăiat prin trupurile lor. Regele, plin de remușcări, a interzis apoi orice fel de defrișări.

La încpeutul acestui an, bishnoi au învins din nou regalitatea indiană: Bollywoodul.

În Aprilie, Salman Khan, actorul cu cele mai mari vânzări din India, a fost în sfârșit condamnat, după 20 de ani de apeluri, pentru braconaj de antilope cu coarne spiralate pe pământurile bishnoi. Alertați de focurile de armă, fermierii bishnoi l-au gonit pe megastar și i-au urmărit mașina cu motocicletele. De data asta, însă, regele n-a avut remușcări. Khan a petrecut doar o noapte la închisoare înainte ca avocații lui să-l elibereze.

— Vom continua să îl înfruntăm cu armele legii, a spus Nishant Bishnoi, tânărul fermier din rezervația care se luptă pentru supraviețuire în Abohar. Pe mobil, mi-a arătat imagini cu antilope ucise de gardurile de sârmă ghimpată în care s-au izbit. E o chestie de mesaj, a adăugat el. E pentru binele mediului.

Am campat la câțiva kilometri de casa lui Nishant Bishnoi, într- zonă semideșertică de tufărișuri de unde se extrăgea nisip. Era printre ultimele porțiuni de habitat pentru antilope rămas în Sactuarul pentru Viață Sălbatică Abohar. Era o văioagă de spini albi și dune ocru care putea fi traversată în trei minute. Avea mai puțin de un acru.

6 august 2018

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în depeșe. O parte dintre ele au fost traduse pentru cititorii natgeo.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*