Prințul din Thar

Vechea fortăreața Rajput din Harasar, în Deșertul Thar. Situl e în curs de a fi convertit într-un hotel boutique. Foto: PAUL SALOPEK

Mergem prin Deșertul Thar din India.

Picioarele ni se cufundă în nisipuri de culoarea pieii tăbăcite. Ne odihnim la umbra arborilor de khejri, santinele în deșert. La asfințit, intrăm epuizați în Harasar. Ce este Harasar? Un sat izolat, un avanpost de case de piatră, departe de orice oraș. Opt păuni cuibăresc în șir, în vârful celor opt stâlpi de electricitate ai satului. Întrebăm un țăran care perie un cal unde îl găsim pe Bubbles.

— Mergeți la fort, ne spune el arătând cu degetul.

Fortul Harasar are cinci, poate șase sute de ani. A fost construit de clanul Rajput, foștii stăpânitori ai Tharului — regii războinici ai Rajasthanului. Ultimele raze de soare auresc marginile mâncate ale zidurilor înalte, cu guri de tragere pentru muschete. Lemnul porții principale e bine lustruit de vânturile de vest numite loo și bătut cu ținte forjate manual. E tipul de poartă colosală prin care războinicii călare intrau cândva în galop, răsucind în mâini paloșe cu două tăișuri — khanda. Când batem, însă, ne deschide un bărbat între două vârste cu cercei buton. Zâmbetul lui e de cunoscător al lumii. Favoriții lui șic sunt grizonați. Niște papuci uzați, lucrați cu argint, îi acoperă picioarele. Are statura longilină a unui atlet care s-a lăsat încet pe tânjeală. El e Bubbles.

— Vreți ceva de băut? întreabă Bubbles și e imediat clar că nu se referă la apă.

Padmaram Sharam Jat, de 90 de ani, cel mai bătrân om din Harasar, își amintește zilele stăpânirii feudale a nobililor Rajput. Foto: ARATI KUMAR RAO

Bubbles — Kanwar Vishvajit Singh — e un membru al vechii aristocrații Rajput. E binecunoscut în regiune. Fortul Harasar e reședința familiei sale.

Bunicul lui Bubbles, Rao Bahadur Thakur Jeoraj Singh, a fost ultimul ministru de război al maharajahilor din regatul Bikaner. Bubbles și-a primit porecla de la o altă rudă, ultimul maharajah din Jaipur, un jucător de polo temperamental care fusese botezat ca atare de ceilalți cadeți de la Sandhurst, academia militară britanică. Asta se întâmpla demult. Acea lume a dispărut — ca praful luat pe sus de o furtună în deșert, s-a evaporat odată cu Rajul colonial. Cele 565 de principate ale Indiei și-au pierdut autonomia curând după independență. Indira Gandhi le-a bătut ultimul cui în coșgiug, lăsându-le fără drapele și fără stipendiile regale în 1971. La 47 de ani ai săi, Bubbles nu plânge după nimic din toate astea. E prea tânăr. În schimb, e un gentleman absolut modern, cu un anumit farmec de băiat rău: oaia neagră a familiei. Și-a dezamăgit pretențiosul tată apucându-se de afaceri — a deschis un restaurant și un hotel în Bikaner — și apoi și-a făcut praf banii adunați în tinerețe petrecând cu supermodele prin discoteci europene.

— În persoană, spune el tandru, Kate Moss nu arată de loc ca în fotografii.

Kanwar Vishvajit Singh, cunoscut și sub numele de Bubbles, acasă la el, în fortăreață. Foto: PAUL SALOPEK

La Fortul Harasar petrecem câteva zile recuperându-ne după căldură.

Mâncăm micul dejun la mijitul zorilor, cu ouă și pâine prăjită, în curtea cea spațioasă a fortăreței. Există și un dog german pe nume Boris, care absoarbe tot oxigenul dintr-o cameră cu gâfâitul lui. E și un beagle pe nume Shakira. Camera de zi e decorată cu șei de cămilă vechi de secole și un drapel britanic nou. Are un frigider în care se răcesc doze de apă tonică pentru gin. Fotografii sepia cu fețe regale mustăcioase în pantaloni jodhpur privesc sumbre de pe zidurile groase.

Bubbles este conducătorul en titre al satului Harasar village. Își joacă rolul ceremonial cu naturalețe. Donează la nunți. Fermierii locali îi cer sfatul în legătură cu subvențiile guvernamentale pentru locuințe. E modest. N-o să-ți spună cum odată a salvat orașul Bikaner de la dezastru alergând curajos printr-un convoi militar blocat plin cu tone de explozibili și conducând fiecare camion departe de incendiul care se extindea. (Povestea lui de glorie.) Vorbește în schimb despre viața păsărilor din zonă. Ca toți nobilii de pretutindeni, își transformă castelul într-un hotel boutique.

— Omului care a construit fortul i-au tăiat capul invadatorii musulmani, spune, comparându-se ironic cu strămoșii săi. Se zice că trupul lui a rămas pe cal. A continuat să lupte.

Chiar și după standardele ierarhice stricte ale vieții indiene, războinicii Rajput, care au stăpânit nordul Indiei de prin 800 d.Hr., erau fanatici obsedați de fiecare detaliu legat de clasă, descendență și puritate a grupului. Practicau o formă de sati, în care soțiile și concubinele regilor trebuiau să se sinucidă în masă, în încăperi combustibile, decât să fie capturate de invadatori.

Bunicul lui Bubbles, Rao Bahadur Thakur Jeoraj Singh (în centru) cu regina Elisabeta a II-a în vizita ei prin Rajasthan în 1961. Foto: PAUL SALOPEK
Nobilii Rajput se împărțeau în trei diviziuni ereditare (vansh), sub care se desfăceau multe ramificații mai mici (shakh), ramuri și mai mici de clanuri (khamp), și rămurele de familie (nak ). Era extrem de complicat. Casele regale se luptau necontenit pe cine e mai sus sau mai jos în ierarhie — sau chiar pe apartenența autentică a unui clan sau altuia la Rajput. (Unii hinduși Rajput s-au convertit la islamism în timpul domniei moghulilor.) E unul din motivele pentru care nu a existat niciodată un mare imperiu unitar Rajput în India. E și motivul pentru care nobilii Rajputs s-au înțeles așa de bine cu britanicii care i-au colonizat mai târziu. Lorzii și baronii cu prejudecăți de clasă care conduceau Compania Britanică Indiilor de Est vedeau în prinții din nordul Indiei niște cavaleri medievali englezi cu turbane. Nobilii Rajput ocupau cu mândrie funcții de comandă în armata colonială. Adoptau porecle care păreau scoase din romanele lui Evelyn Waugh. Un Rajput bigot reîncarnat din, să zicem, secolul al XIX-lea, s-ar simți probabil extrem de în largul lui în sistemul rigid de caste al celebrităților de la Hollywood.

— Se crede, în mod greșit, că toate aceste forturi au fost construite pentru a exploata oamenii, pentru a-i face să muncească pentru noi, spune Ranveer Rathor, un prieten Rajput care îl vizitează pe Bubbles. Dar pe atunci lucrurile stăteau altfel. Nu exista guvernare. Noi aveam grijă de oameni și oamenii aveau grijă de noi.

Bubbles îl cheamă pe cel mai bătrân om din Harasar. El o să-și amintească de timpurile feudale.

Cercei de aur strălucesc pe lobii mari ai urechilor lui Padmaram Sharam Jat. Bătrânul cu nas acvilin crede că are în jur de 90 de ani. N-a călcat în interiorul fortului până acum patru ani, când Bubbles a început renovările.

— Îi dădeam stăpânului un sfert din recoltă, croncăne el tare, surzit de vreme. Stăpânul ne dădea în schimb unt, halva și grâu prăjit în zile anume.

Bubbles (în cămașă albastră) trece în revistă vechi documente de familie. Foto: PAUL SALOPEK

Cei doi glumesc. Bubbles scoate niște registre decolorate. Le-a descoperit în niște lăzi ruginite în timpul recentelor lucrări de construcție. Cu o caligrafie ca un păienjeniș, sunt înscrise aici fiecare împrumut și fiecare tranzacție cu oamenii de rând: „Katu Manu Kumar — datorează 18 rupii 61 anna”, indică un înscris din 1868. Bubbles îi dă un ghiont bătrânului. Îi spune că e în căutare de datorii neplătite. Bătrânul rânjește.

Cât de veche e această scenă? În India, e veche de 5.000-6.000 de ani. La fel de veche ca sistemul de caste. În câteva alte locuri mai îndepărtate, e chiar mai veche.

Păunii țipă înainte de răsărit pe vechile metereze ale Fortului Harasar.

În satul adormit de afară, un magazin de la colțul străzii vinde sticle de Pepsi rece. Mult dincolo de ulițele satului, nomazii Banwaria hoinăresc în căruțe trase de cămile. Le-am văzut una din tabere în timp ce veneam — călători zdrențăroși, clasificați de Imperiul Britanic drept trib criminal. Cei mai sărmani și cei mai liberi oameni ai Tharului au stat, în timp ce focurile lor pâlpâiau în vântul fierbinte. Ne-au privit cum trecem. Nu ne-au făcut cu mâna.

28 septembrie 2018

 

Paul Salopek merge pe urmele primei migrații umane care a pornit din Africa în Epoca Pietrei. Călătoria lui neîntreruptă de 33.000 de kilometri pe jos, un marș numit Plecarea din Eden (“Out of Eden Walk”) este consemnată în depeșe. O parte dintre ele au fost traduse pentru cititorii natgeo.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*