Pe jos pe Brahmaputra

Mergi până îți dispar picioarele. Până când toate punctele de pe traseu se fac una cu pământul.

Cerul devine cer nesfârșit. Orizonul e doar orizont. Ticăitul ceasului de la mână încetinește. Înfige 10 milioane de pași în acest Pământ, iar inima îți va pendula către repaus, chiar dacă umbra ta continuă să înainteze. Privește în jur. E un timp sacru.

Drumul o taie în general către est: către răsărit.

La amiaza fierbinte, o apuci pe sub umbrele de-un albastru apos ale copacilor. Mărșăluiești prin 50.000 de ani de ploi. Cu palme pe care s-a întărit lutul, apuci gălețile de tablă ciobită care atârnă în fântânile eterne. Planeta îți scârțâie sub picioare, un zimț gigantic care te împinge prin spațiul cartezian cu 950 de mile pe oră. Observi, în timp ce mergi, cum îți picură încet sudoarea din vârful fiecărui deget. Lasă asteriscuri întunecate în praful de pe urmele tale.

Începi să-ți vezi morții. Fluviul se ivește în timp ce îngâni doar pentru tine un cântec pe jumătate uitat.

*          *          *

Fluviul este drumul tău.

Brahmaputra e un semn de întrebare lung de 1.800 de mile. La capul său: Kailash cel sacru, Muntele de Cristan din Tibet. La picioarele sale: Golful Bengal. Fiul lui Brahma cel cu patru capete și al unei femei muritoare, care a dat naștere unei făpturi de apă, este printre puținele râuri de gen masculin din India.

Cărările de pe malul apei de la Jogighopa sunt de nisip.  Sunt umblat de bărbați și femei bătrâni de o mie de ani. Acești oameni poartă cu ei coșuri cu orez. Pe lângă canoele trase la mal. Pe lângă câmpurile inundate sclipind cețos în soare ca niște oglinzi vechi de pe care s-a cojit argintul. Pe lângă banda rulantă orizontală, lată de o jumătate de milă, pe care un miliard de pești invizibili se revarsă peste marginea lumii.

Un paznic colectează câte cini rupii pentru privilegiul de a ajunge la un vis numit Podul Khelaupara.

Lung de trei sute de metri. Înalt de zece. Legat cu sfori, de mână, după ochi, după dimensiunile corpului omenesc, din mii de bețe de bambus. Capodopera, o rețea ca un păienjeniș, mai mult desen decât sculptură, se întinde peste un afluent al lui Brahmaputra. E demontat înainte de fiecare inundație musonică anuală — și remontat cu grijă după ce apele scad.

*          *          *

Câmpurile de orez se întind pe malurile fluviului Brahmaputra lângă Jogighopa. Foto: PAUL SALOPEK
Câmpurile de orez se întind pe malurile fluviului Brahmaputra lângă Jogighopa. Foto: PAUL SALOPEK

Musonii aleargă, gâfâind, în sus pe Brahmaputra în luna lui Bohag.

Acum chiar că înaintezi. Trebuie să dansezi cu Bordoisila.

În fiecare primăvară, Bordoisila fuge de la bărbatul ei netrebnic.

Merge în rafale, vuind, înapoi la adăpostul casei mamei ei din Assam. Sari-ul ei bătut pe jumătate cu stele îndoaie frunzele de palmier e betel, gata să le rupă. Eșarfa ei gri ca norii ridică praful de pe drumurile uscate de-a lungul malului. Părui ei ca un vârtej smulge acoperișurile de pe case, răsucind tabla sclipitoare pe cerul furios ca pe chakram-uri cu ascuțișuri de lamă. E frumoasă și periculoasă. Mai bine să te ferești din calea ei. Bordoisila o s-ți despartă părul în părți. O să-ți umple pielea de vânătăi cu ploile ei încărcate cu plumb. O să te sufle până într-un șanț.

. . . nalbirinar paah, brahmaputrot halise jalise, boga koi bogoli nil aakaxot urise, aahise bohagi tai maa’kor ghoroloi bordoisila hoi . . .“„Primăvara își vizitează casa din fetie.”

Apoi pleacă din nou.

Poți auzi absențele lui Brahmaputra după trecerea acestor furtuni.

Fluviul e atât de uriaș, de puternic, de irezistibil, culege toate sunetele satului, le înglobează, le duce cu el și le varsă în Golful Bengal. Strigătele copiilor, sunetul ciocanului fierarului, pârțâitul scuterelor, chemările păsărilor — totate aceste sunete sunt extrase, cu ecourile lor, de plasele picurânde ale pescarilor de departe, din mare. Cătunele de pe Brahmaputra sunt printre cele mai tăcute din India.

*          *          *

Un negustor de mătase din Guwahati, pe malul râului Brahmaputra. Foto: PAUL SALOPEK

Oamenii de pe insulele numite char sunt în general musulmani.

Insulele de pe râu pot avea mile întregi lungime. Sunt neobsite, mereu în schimbare.

Insulele coapte în soare au formă de pește, de nor, de lacrimă și vreo 200 presară cursul mijlociu al fluviului Brahmaputra în aval de Guwahati. Pe ele trăiesc unii dintre cei mai săraci locuitori ai Assamului. Lumea te avertizează să nu te duci la ei. Dar nu-i bagi în seamă. O iei pe drumul de pe mal, pe lângă char.

În satul Goroimari, te poticnești, otrăvit de căldura albă a după-amiezii, într-un magazin cu rafturi goale. În 30 de secunde, vânzătorul îți spune că o să petreci noaptea la el. Nu vrei să-l deranjezi. Dar vânzătorul insistă: o să stai la el. Te speli în baia lui. Mănânci din cămara lui. Dormi sub o plasă de țânțari în casa lui.  Dimineața nu-i vine să creadă că aduci vorba de plată. Îți râde în nas. „Ah, da, vânzătorul din Goroimari,” spune un om de pe drum. „Tatăl lui a fost în fază terminală. Cancer? Fără nicio speranță. Familia s-a ruinat plătind tratamente medicale. Acum sunt lefteri. Ce pierdere.”

Câteva mile mai în aval, vezi un băiat scuturat de frisoanele morții după un accident de motoretă. Încercând sa-l readucă la viață, o femeie îl scaldă corpul cu un lighean de apă, văitându-se.

 

PLECAREA DIN EDEN

La câteva mile în amonte, vezi copiii de pe char cum cară sacoșe pline de noroi gras până pe vârful unui drum de baraj. Își fac un tobogan de noroi. Se lasă să alunece pe fundurile lor osoase, țipând de bucurie.

Brahmaputra e orb. Toate astea le spală, într-o grozăvie.

E treabă serioasă
Numai și să fii în viață
În dimineața asta prospătă
Din lumea asta strâmbă
Mary Oliver

*          *          *

Podul Khelaupara, lung de 300 m, făcut din bambus legat manual, se întinde peste un afluent al lui Brahmaputra. E demontat în fiecare an înaintea inundației musonice — și remontat cu grijă după ce apele scad. Foto: PAUL SALOPEK

Brahmaputra are culoarea serpentinului.

Îi privești apele în timp ce mergi pe jos. Curenții lui ascendenți sunt ovali, eliptici, recurenți. Ies la suprafață la intervale regulate. Sunt ca buclele infinite dintr-un desen de Cy Twombly. Ca formele elicoidale pe care sistemul tău solar le face spiralând prin spațiu.

Oamenii râului te întreabă încotro te îndrepți.

Zâmbești. Nu micșorezi pasul. Spui nu știu nu știu nu știu nu mai întrebați.

 

Citește și alte depeșe de Paul Salopek din marșul său în jurul lumii, Plecarea din Eden.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*