Un migrant dintre atâția

Paul Salopek își conduce cele două cămile de cărăușie prin regiunea Afar, în nord-estul Etiopiei, la scurt timp după începerea marșului Plecarea din Eden. Foto: JOHN STANMEYER
Paul Salopek își conduce cele două cămile de cărăușie prin regiunea Afar, în nord-estul Etiopiei, la scurt timp după începerea marșului Plecarea din Eden. Foto: JOHN STANMEYER

Intrând în al șaselea an al călătoriei sale pe jos prin lume, un scriitor migrant simte pulsul unei planete în schimbare.

Cu exact șase ani în urmă, am ieșit dintr-un cort din Valea Marelui Rift, în Etiopia, mi-am prins la centură un pedometru, mi-am pus pe cap o pălărie de cowboy și am luat-o pe jos spre Orientul Mijlociu, în proiectul numit Plecarea din Eden, un marș global pe urmele primilor Homo sapiens care au plecat din Africa în Epoca Pietrei.

Până la ora aceea — zorii pustii ai zilei de 10 ianuarie 2013 — în îndepărtatul război din Siria muriseră deja 60.000 de oameni (astăzi, numărul victimelor depășește 400.000). Barack Obama urma să depună în scurt jurământul pentru un al doilea mandat ca președinte al Statelor Unite. Iar în Etiopia, utilizarea telefoanelor mobile creștea exploziv cu 400 la sută pe an, deși acoperirea nu ajunsese încă în tabăra mea din pustiu. Foloseam un telefon prin satelit. Când a sunat în dimineața aceea tăcută, m-a luat prin surprindere. Era gazda unei emisiuni radiofonice din America.

„Încă mai ai la tine — a vrut el să știe în interviul acela de rămas bun — cheile de la casa ta din New Mexico?”

Vechile migrații mi-au ghidat traseul și subiectele alese pentru marșul meu prin lume, din Africa și până la linia de sosire, vârful Americii de Sud. Așa că e firesc ca unii cititori — inclusiv jurnalistul care mă sunase— să fie înclinați să îmi vadă proiectul ca pe o încercare depășită și inconsistentă, un pelerinaj de pustnic, o „călătorie în afara timpului”. Dar a fost exact invers.

În ultimii șase ani, după aproape 16 milioane de pași dintre punctul meu de pornire, de la un sit cu fosile umane, prin sălbăticia din Cornul Africii, și actuala mea poziție, pe câmpiile cultivate din nordul Indiei, zilele mi-au fost extraordinar de pline. Pline de oameni relevanți și vorbăreți, cufundați în problemele lumii moderne și în evenimentele curente. Astfel, Plecarea din Eden a fost mai curând o călătorie în viitorul nostru comun: la urma urmelor, ne îndreptăm cu toții către aceleași ambuteiaje de secol XXI.

După șase ani de mers, două sunt impresiile lăsate, la firul ierbii și talpa bocancului, de această lume mare.

Prima: trăim vârsta de aur a migrațiilor umane.

Chiar și la capătul capătului Pământului, m-am găsit printre oameni în deplasare. În îndepărtatul deșert Afar din Etiopia, am dat peste trupurile nigranților africani care muriseră de sete pe cărările neiertătoare din pustie după ce plecaseră să își caute de lucru în Peninsula Arabia. Am dormit pe câmpurile nisipoase din Iordania printre refugiați sirieni. Acum câteva zile, pe un drum de țară din India, o adolescentă a venit la mine și mi-a strâns mâna cu îndrăzneală.

„Locul ăsta e foarte plictisitor,” mi-a spus ea după nici un minut. „Profesorii sunt plictisitori. Ce să fac?”.

Nu era nevoie să spun nimic. Răspunsul era acolo, ambiția și speranța sclipeau în ochii ei inteligenți. Foarte curând, are să-și croiască drum într-unul din colosalele megaorașe indiene, devenind un migrant și măsurându-și puterile cu alte sute de milioane de săteni care se luptă cu ghearele pentru un loc în economia urbanizată globală. Națiunile Unite estimează că peste un miliard de oameni — unul din șapte oameni de azi — votează în felul acesta, cu picioarele, migrând fie intern, fie dincolo de granițe. Astfel de cifre pot alarma colțurile mai așezate și mai bogate ale lumii. Dar istoria ne învață că forțele din spatele exodului uman rareori pot fi oprite de ziduri. Stau plin de praf sub un ficus, un călător printre mulți alții, uitându-mă la autobuzele pline cu lucrătorii harnici și săraci ai Indiei vin și pleacă fără întrerupere. Mai devreme sau mai târziu, lumea trebuie să învețe să folosească extraordinara energie reprezentată de asprirațiile maselor.

A doua schimbare o simt sub picioare.

E ca o mutare tectonică — o nouă greutate geologică ivită la orizontul care taie Pământul spre est. În ultimii trei ani,  am mers pe vechiul Drum al Mătăsii din Turcia până în India. Pe drum, mai ales în Asia Centrală, am văzut societăți transformate de puterea economică a Chinei: noi autostrăzi, conducte, rețele de comunicații, căi ferate. Parte din ele Inițiativa „Centura și Drumul”, de o mie de miliarde de dolari, cel mai costisitor proiect de infrastructură din lume în prezent.

Dacă secolul acesta va fi unul chinezesc nu se poate încă spune. Dar este clar din sutele de conversații purtate pe marginea drumului, în magazine și la ferme, în școli și birouri, că am trecut cu toții de o vreme peste un nou prag asiatic. Poate că toate drumurile duc la Roma, dar astăzi există Rome noi. Iar cele vechi și-ai pierdut parte din strălucire. Abia aștept să explorez aceste semne de întrebare la pas în timp ce mă îndrept spre est, spre Myanmar, spre Yunnan.

La începutul celui de-al șaptelea an al marșului Plecarea din Eden, migrantul temporar Salopek, aici aflat pe malul Gangelui la Varanasi, se îndreaptă spre est, către Myanmar. Foto: JOHN STANMEYER
La începutul celui de-al șaptelea an al marșului Plecarea din Eden, migrantul temporar Salopek, aici aflat pe malul Gangelui la Varanasi, se îndreaptă spre est, către Myanmar. Foto: JOHN STANMEYER

Oricare ar fi situația, nu există motive de teamă. Cheia e să te oprești și să stai de vorbă. Să treci următorul râu. Să privești dincolo de următorul munte. Strămoșii oamenilor asta au făcut, și ne-au dăruit întreaga lume.

Cât despre mine, mi-am trimis cheile de la casă înapoi acum mulți ani, când traversam Ciprul. Nu mai am o casă. Am o hartă. Acasă e peste tot pe hartă. Și e suficient.

migrant migrant migrant 

 

10 ianuarie 2019

 

Citește mai multe depeșe trimise de Paul Salopek din marșul său pe jos prin lume în rubrica noastră Plecarea din Eden.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*