Drumurile molimei

covid-19
Munții Himalaya în nordul statului Myanmar, unde Paul Salopek și-a găsit refugiu în timpul pandemiei de COVID-19. Foto: PAUL SALOPEK

Un marș global face o pauză din cauza COVID-19. Istoria nu o va face.

Prăbușirea Imperiului Mongol. Declinul Europei feudale. Zorii Iluminismului. Aceste momente de reper din istorie ar putea fi toate legate, prin intermediul unui salt de purice, de un lac alpin îndepărtat din Asia Centrală, pe nume Issyk Kul. COVID-19

Cuibărit ca un gigantic ochi albastru la poalele munților Tien Shan, cu vârfurile înveșmântate în zăpadă, din Kîrgîzstan, Issyk Kul are malurile punctate de stațiuni ponosite din epoca sovietică. Dar cu șapte secole în urmă, luciul de apă lung de 113 mile era un nod comercial lucrativ de pe Drumul Mătăsii, și unul din pretendenții la titlul de prim focar al pandemiei de Ciumă Neagră care a secerat Lumea Veche în secolul al XIV-lea. Puricii purtători de ciumă ai marmotelor au infectat caravanele aflate în trecere, spun istoricii, răspândind bacilul letal care a depopulat regatele, a pus la pământ economiile și, în cele din urmă, a încurajat gândirea seculară într-o societate medievală șocată de pierderi și deziluzionată de puterea credinței.

Am vizitat Issyk Kul în drumul meu spre est prin Asia Centrală.

Din 2013, urmez calea primilor vânători-culegători care au ajuns din Africa până în America de Sud în Epoca Pietrei. Marșul meu global e un proiect reportericesc. Istoria străveche îi servește drept hartă. Până acum, pe un drum care a cuprins peste 11.000 de mile, am dat aproape zilnic peste borne care marchează nesfârșitele înaintări și retrageri de pe lungul drum al speciei noastre prin lume. Aceste „borne” merg de la noi antene de telefonie mobilă străjuind paturile de fosile de hominizi din Etiopia până la  colosalele capcane de vânătoare din Epoca Fierului, uitate astăzi în stepele lipsite de antilope din Kazahstan. În ultima vreme, însă, oprindu-mă în Myanmar să aștept să treacă COVID-19, gândurile îmi tot revin pe malurile stâncoase ale lui Issyk Kul — o răscruce obscură a istoriei.

covid-19
Issyk Kul, un lac alpin izolat din Kîrgîzstan, de unde unii istorici spun că ar fi pornit epdemia de Ciumă Neagră, în secolul al XIV-lea. Foto: PAUL SALOPEK

Cum e să străbați pământul în timpul unei pandemii?

N-aș putea spune.

Când noul coronavirus s-a răspândit din nordul Chinei în decembrie, eram deja parcat pe marginea drumului, lucrând la o carte, într-o autocarantină scriitoricească.

Totuși, pentru a confirma o evidență: dacă iei la pas continentele, cu siguranță o să te prinzi în dans cu o întreagă gamă de patogeni.

Intrând în aglomeratul Levant după deșerturile sterile bacteriologic ale Arabiei Saudite, am fost atacat imediat de o tulpină brutală de pneumonie. („E timpul să oprim un autobuz”, a decretat ghidul meu palestinian în timp ce mă târa, amețit, pe un drum muiat de ploaie din Cisiordania.) Dizenteria s-a făcut simțită cu pumni doborâtori în burtă în Lahore, Pakistan, oprindu-mi înaintarea câteva săptămâni. Și febre fără nume mi-au traversat corpul în India ca niște paiete încinse, lăsându-mă de fiecare dată confuz. Unii oameni își fac în călătorii portofolii de Instagram. Eu colecționez boli. Anticorpii sunt mult mai utili.

Așa a fost mereu în peregrinările noastre nomade.

Rămășițele de hominin excavate în Turcia arată că tuberculoza foarte contagioasă a circulat prin plămânii noștri, incredibil, timp de 500.000 de ani. ADN-ul microbian izolat din necropolele europene, între timp, arată că ciuma bubonică a bântuit pe continent nu doar odată: o epidemie din neolitic aproape că i-a ras populația acum 4.800 de ani, foarte probabil lăsând pământurile la dispoziția comunităților pastorale care migrau dinspre stepele Ucrainei de azi.

Și asta a fost pe când mersul era o ocupație singuratică.

Azi, cu 7,7 miliarde de alte primate evoluate revendicându-și suprafața Pământului, mersul a devenit, de la un orizont la altul, un act de intimitate constantă. La sfârșitul zilei, călătoria mea depinde de cei pe care îi întâlnesc. Mi-am înmuiat degetele în platourile cu mansaf — miel copt în iaurt — în Iordania. În Afganistan, m-am scăldat în mulțimi (de bărbați) în băile publice de la izvoare termale. Pierzându-mă în zări, în ultimii șapte ani, am dormit în sute de paturi din casele oamenilor, adesea alături de alți oapeți, din Africa până în Asia de Sud-Est. Merg pe jos în Antropocen. Distanțarea socială e imposibilă.

Și asta e ceea ce mă îngrijorează la COVID-19: virusul riscă să sugrume conectivitatea umană și atât de omenească. Încrederea în drumurile deschise se poate pierde.

„Ideea că într-un fel sau altul COVID-19 va închide lumea, că zidurile și granițele apar pretutindeni, este viziunea contrafactuală a unei minorități occidentale,” mă asigură Parag Khanna, expert în politici internaționale. „Eu văd că pandemia întărește de fapt tendința existentă către globalizare.”

Un virus cât a mia parte dintr-un fir de păr care a ucis cel puțin 330.000 de oameni, a infectat alți cinci milioane și a trimis în șomaj zeci de milioane de lucrători nu face decât să cimenteze o nouă ordine internațională, prevede Khanna. Asia, deținătoare a unei mari părți din populația și averea lumii, va deveni noul centru de putere.

covid-19
Patron al unei mici afaceri, Aung Ko Ko (în stânga) le distribuie pachete cu mâncare oamenilor străzii din orașul lui, Mandalay, din Myanmar. Foto: PAUL SALOPEK

Am fost martor al acestei puteri în Mandalay, Myanmar, unde m-am refugiat în timpul iernii mele cu COVID-19. Patronii magazinelor locale au creat o rețea telefonică pentru a se ocupa de oamenii fără adăpost. „Bietul New York!” a exclaimat Ko Win Aung, o lucrătoare umanitară voluntară, în timp ce mă ducea cu mașina prin oraș. „Nu putem permite să se întâmple așa ceva aici.”

Nu era empatie de tip post-9/11. Era mai curând milă față de un unchi bătrân și slăbit. Myanmar, cu o populație de 54 de milioane și testări, e drept, foarte puține, a raportat doar 199 de infectări și șase decese de COVID-19. State Unite au aproape o treime dintre cazurile de infectare cu noul coronavirus din lume.

Istoria accelerează. Marșul meu global e țintuit în loc. Țările bogate din nord își redeschid, treptat, economiile.

După ce m-am autoizolat trei săptămâni, m-am stabilit într-un orășel agricol de pe dealurile accidentate de la poalele Himalayei, ca să fiu mai aproape de o sursă sigură de hrană. Curentul electric vine și pleacă. Musonii vor inunda curând drumurile. Dar aceste probleme sunt triviale. Strămoșii oamenilor, pe care îi urmez eu, au bâjbâit 10.000 de ani pe podul de uscat dipărut dintre Siberia și Alaska, așteptând ca ghețarii să se topească. Dacă nu altceva, marșurile lungi te învață să ai răbdare. Și că destinația e întotdeauna incertă.

22 mai 2020

Citește mai multe depeșe trimise de Paul Salopek din marșul său pe jos prin lume în rubrica noastră Plecarea din Eden.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*