Am dormit la o sfântă

sfântă

Pe un vârf de deal din India, o femeie pustică le oferă altora găzduire — și le arată drumul.

În amurg, ajungem la Soukhara.

Un sătean face semn din bărbie către drumul care abia se mai vede. „Mergeți înainte,” spune. La fel și vecinul lui. Localnicii insistă că drumeții nu pot găsi aici adăpost. E straniu.

După ce am parcurs aproape 2.000 de kilometri prin India pe jos, am ajuns să contez pe o convenție a locului. Ospitalitatea e ceva asigurat în această țară, pentru că nimeni nu umblă niciodată singur.

Prin satele din Câmpia Gangelui, pe „centura vacilor” din nord, nesfârșită, săracă și conservatoare, fiecare potecă e bătută de drumeți — bogați și săraci, cerșetori solitari sau mulțimi care dansează în spatele unor camioane din care răsună cântări religioase. Sunt pelerinii hinduși. El se îndreaptă către nenumăratele locuri sfinte, după un calendar inepuizabil de festivaluri religioase. Un astfel de trafic spiritual de modă veche e mai puțin vizibil în India modernă. Dar generozitatea pentru peripateticienii însetați de credință încă se practică: bănci pe marginea drumului, să se poată odihni, acces la cișmele, ca să poată bea apă, ba chiar câteva case de oaspeți dărăpănate, dar aproape gratuite, numite dharamshala, unde pot înnopta. India e visul oricărui drumeț.

“Pedal yatra,” le spun eu fermierilor. Nu sunt decât un alt pelerin în delir. Ei încuviințează din cap și îmi găsesc imediat loc în universul lor. Ușile se deschid. Sunt binevenit. Dar nu și în cătunul Soukhara. O insurgență maoistă a trecut cândva regiunea prin foc și sabie. Poate de-aceea ne întoarce satul ăsta spatele. Până când ne preia Manaki Devi.

Suntem doi. Tânăra jurnalistă Bhavita Bhatia și cu mine.

„Nu am mare lucru să vă ofer,” ne avertizează Manaki. E o bătrână pe care am întâlnit-o pe drum. Ne conduce afară din sat, prin întuneric, pe o cărare stâncoasă până la casa ei din vârf de deal. „Veniți, veniți, bunătatea e pe placul lui Dumnezeu.”

Manaki e o sadhvi, o femeie sfântă hindusă.

Manaki Devi pisează o mixtură de mirodenii — boabe de piper negru, nucșoară, cardamom și altele
— pentru gătit. În fiecare dimineață la ivitul zorilor, le predică sătenilor printr-o portavoce pe baterii.
Video: OUT OF EDEN WALK

Cât de veche e tradiția guru în India? E foarte veche. A început poate încă din Epoca Fierului, acum circa 3.000 de ani. Majoritatea acestor guru erau asceți care bântuiau prin țară, explicând Upanișadele, texte filosofice care stau la baza gândirii hinduse. Predicau compasiunea și altruismul. Meditau. Foarte puțini erau femei. Chiar și azi, majoritatea înțelepților sunt bărbați. Taxonomia lor a devenit mai complexă. Merge de la yoginul miliardar al cărui chip bărbos e utilizat pentru a vinde produse de uz casnic prin toată India până la miile de khareshwari, sau „sfinți neașezați” de la colț de stradă, care se pedespsesc pentru dorințele carnale rămânând tot timpul în picioare.

Poate cea mai celebră excepție feminină pentru această chemare eminamente masculină este o sadhvi pe nume Mata Amritanandamayi Devi, așa-numita „sfântă a îmbrățișărilor”. Amritanandamayi Devi le dăruiește adepților energia sa spirituală luându-i în brațe. Spune că a îmbrățișat cam 37 de milioane de oameni până acum, inclusiv pe celebrul Sting. Conduce un ashram de 40 de hectare în statul sud-vestic Kerala, unde are o universitate privată, un spital și un restaurant dotat cu aparat de cappuccino.

Sihăstria salvatoarei noastre, Manaki Devi, e mai modestă.

Și-a construit acest refugiu de la distracțiile lumești cu mâinile ei, cărând până în vârful dealului mici bolovani, pietre și cărămizi recuperate.

„Bărbații doar își lasă să crească barba și stau și se roagă,” spune ea depreciativ. „Noi, femeile, avem adevărata putere!”

Își spune povestea. Vârsta: cam 60 de ani. Măritată la 10 ani. Mamă a patru copii. Un soț care venea și pleca. Soarta obișnuită a femeii provinciale, cu muncă în gospodărie de dimineața până seara. Și apoi — vocea lui Dumnezeu.

„Îmi tot spunea mergi, mergi — mergi de te curăță,” spune ea despre vizitele pe care Domnul Krishna i le-a făcut în vis. „I-am răspus: dar nu vreau să trăiesc în junglă!”

sfântă
Manaki Devi e o sadhvi, o femeie sfântă hindusă. Îi găzduiește pe stăinii aflați în trecere într-o casă construită de ea, spunându-le: „Veniți, veniți, bunătatea e pe placul lui Dumnezeu”. Foto: PAUL SALOPEK

Într-o zi totuși a făcut-o. Și-a părăsit familia în orașul Sasaram. Timp de trei ani a bătut India cu un vas de cerșit. S-a oprit pe dealul izolat de lângă Soukhara. A meditat pe vârful lui, sub cerul liber, timp de trei ani, înainte de a decide să-și ridice aici locuința. Acum stă și se roagă în acest loc de aproape un deceniu. Apa de băut și-o ia din balta din apropiere. Trăiește din mâncarea donată și dintr-o mică grădină de legume. Sătenii din împrejurimi sunt ca maimuțele, spune ea, matern: orbiți de activitățile cu care își umplu timpul, lacomi și suspicioși. Dar devin mai buni. „Furturile, tâlhăriile și crimele au încetat”. Le predică în fiecare dimineață la un megafon pe baterii.

„Dumnezeu mi i-a trimis pe acești doi călători,” anunță Manaki în zori prin portavocea de plastic. „Au veni aici pe jos. Dumnezeu mi-a poruncit să-i ajut. Învățați de la ei! Chiar și voi, care conduceți mașini, învățați ceva!”

Îi admonestează pe oameni să gândească gânduri curate. Să folosească vorbe curate.

La micul dejun bem ceai apos din cești de ceramică. Ne săltăm rucasacii pe umeri. Îi mulțumim lui Manaki. O văd pe partenera mea de drum, Bhatia, cum se înclină și îi cere binecuvântarea. Mai devreme, noaptea, între două ciupituri de țânțar, m-am trezit dintr-un vis: dansam cu o femeie într-un sat în flăcări. Doar că nu era deloc un dans. O țineam pe femeie să nu se arunce în flăcări, unde zăceau morții ei. Un vis de război. Mersul, știam, îndepărtează totdeauna asemenea stări de spirit. Am așteptat prima geană a zorilor. Nu e un sacrificiu să nu te așezi cu anii.

„Ți s-a dat o viață de om,” rostește Manaki deasupra capului plecat al Bhatiei. „E o mare șansă, ceva rar. Folosește-o cum poți mai bine.”

Pornim. Eu mă uit înapoi. Bătrâna ne face cu mâna din vârf de deal, unde așteaptă fericită să moară și să nu se mai reîncarneze niciodată.

 

11 iunie 2019

Citește mai multe depeșe trimise de Paul Salopek din marșul său pe jos prin lume în rubrica noastră Plecarea din Eden.

sfântă sfântă  sfântă sfântă sfântă

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*