Sfârșitul goanei după aur

În Myanmar, filonul de aur epuizat prevestește apusul unei industrii globale.

De Paul Salopek

Video: OUT OF EDEN WALK aur

De-a lungul celor 18.000 de kilometri pe care i-am străbătut, pornind din Africa, am întâlnit mineri moderni dând gata o mină de aur din Epoca Bronzului —un sit arheologic prețios, vechi de 5.400 de ani — ca să stoarcă ultimele firicele de metal din dealurile caucaziene ale Georgiei. Am dat peste un trib de prospectori nomazi care strecurau luciri de sediment în munții sălbatici din Pakistan. Și mai recent, în Myanmar, am întâlnit un cuplu de vârstă mijlocie, Than Ngwe și Do Toe, care spălau manual tone de pietriș din albia râului în căutarea unui grăunte de culoare sclipitoare.

„În cea mai mare parte a timpului sunt pescar,” a spus Than Ngwe, soțul. „Asta e doar ca să câștigăm un ban în plus pentru mâncare.”

„Suntem săraci. Avem șase copii,” a adăugat soția, Do Toe. „Negustorul de aur ne dă uneori câte un avans, în orez, când rămânem fără bani.”

Recompensa lor după o zi de muncă pe rupte pe malurile noroioase ale Chindwinului? Câteva grăunțe de metal care fac poate 5.000 de kyat, adică vreo trei dolari.

aur
Do Toe, în stânga, și Than Ngwe caută fărâme de aur pe râul Chindwin din nordul Myanmarului. Echipa formată de cei doi soți reușește să câștige cam trei dolari pe zi. Foto: PAUL SALOPEK
Myanmarul, fosta Birmanie, nu este un El Dorado — o sursă majoră de aur. (Astăzi, locul întâi în producția globală e ocupat de China.) Există niște mine industriale. Dar mare parte din aurul țării e extras cu ardoare, în cantități de furnică, de armate de prospectori amărâți, cu mijloace low-tech. Folosesc site de lemn, căptușite cu bucăți de gazon artificial, pentru a reține particulele de tezaur. Aceste tehnologii sunt neschimbate de mii de ani. La ele se face referire în legenda mitologică grecească despre Iason și  Argonauți, unde lâna unui berbec era folosită într-un scop foarte similar.

Culegătorii de aur din Myanmar se împart în două grupuri: kone-myaw înseamnă „spălare pe uscat”, care implică extracția de minereu, iar ye-myaw înseamnă „spălare în râu”. Munca e adesea sezonieră.  Locul de muncă e migrator. Prospectorii înfruntă toate riscurile uzuale de mediu ale mineritului de aur, în principal expunerea la mercur. Un studiu din 2015 a constatat că minerii de aur birmanezi aveau în organism de peste două ori mai mult mercur — metalul greu și extrem de toxic folosit pentru a amalgama aurul — decât nivelul de referință. Studiul avertiza și că poluarea puternică cu metale grele de la mineritul de aur otrăvește apele și peștii din râuri precum Chindwin.

Aurul strălucește aproape pretutindeni în peisajele din Myanmar.

Sclipește pe turlele poleite ale stupelor și templelor budiste care veghează chiar și asupra satelor și orașelor mai mici. În capitala comercială, Yangon, celebra Pagodă Shwedagon e îmbrăcată, se zice, în aproape 60 de tone de metal galben, mai mult decât se află în rezerva strategică a țării. „Shwe Dagon,” scria Somerset Maugham în 1930, „se ridica splendidă, sclipind de aur, ca o speranță ivită deodată în noaptea neagră  sufletului. ”

De pe malurile râului Chindwin, am pornit-o pe jos spre est.

aur
Cornul abundenței: un bar și acest magazin sunt tot ce a mai rămas dintr-o localitate apărută pe valul de prosperitate al goanei după aur din nordul Myanmarului. Foto: PAUL SALOPEK

Într-o pădure tropicală deasă, pe un drum noroios și fără trafic, m-am oprit într-un stabiliment comercial cum nu mai văzusem niciodată într-un loc așa de izolat. Un generator pe motorină huruia. La barul pustiu se serveau băuturi reci și aveai de ales dintr-un meniu de două pagini. Rafturile gemeau de mărfuri exotice: spray de țânțari Jumbo Vape, baterii Triple 9, superglue, cămăși  ambalate în celofan, ojă de unghii Lux, băuturi energizante Squeeze, whiskey High Class, pungi cu linte, lenjerie Klasor și sute de alte obiecte pe care Than Ngwe și Do Toe, familia de prospectori de pe râu, nu și le puteau permite. Această abundență era ultima relicvă a unei așezări ridicate pe promisiunea aurului.

„Goana după aur a avut loc acum trei ani,” mi-a spus Hnin Maung, un prospector care încă mai venea pe la bar. „Între  400 și 500 de oameni au venit aici și au întemeiat un sat nou. Apoi aurul s-a terminat.” Colibele de bambus ale minerilor s-au dărâmat. Proprietarul barului speră să-și lichideze stocul servind camionagii aflați în trecere.

Maung, un bărbat voinic de vreo 40 de ani, spune că și el o să plece.

aur
Aurul trecut prin sită de un căutător de pe Chindwin adaugă un strop de culoare. Foto: PAUL SALOPEK

De fapt, nu prea a rămas multă „speranță în noaptea neagră a sufletului” pentru mineritul de aur, și nu doar în Myanmar, ci nicăieri. După socotelile experților, planeta rămâne fără aur accesibil. Descoperirile de filoane majore sunt în scădere de decenii, spun geologii. Întreaga industrie s-ar putea prăbuși în 20 de ani. După aceea, totul va fi doar reciclat.

I-am urat noroc lui Maung. Și am pornit spre Mandalay, purtându-mi propria bucățică din acest blestem al sudorii: a 35-a parte dintr-un gram de circuite din aur din telefonul meu mobil.

23 iunie 2020

Citește mai multe depeșe trimise de Paul Salopek din marșul său pe jos prin lume în rubrica noastră Plecarea din Eden.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*