Frigiderele naturii

Imagine articol

Speologii romani studiaza enigme inghetate din locurile unde doarme iarna.

Jurnal de expeditie : Bogdan Onac

Ora sapte dimineata ne prinde pe oglinda ghetii Scarisoarei.

Motorul se pune in miscare, producand reverberatii in intreaga sala. La circa 14 cm adancime, inaintarea carotierei este oprita de un fragment de calcar inglobat in gheata.

Abandonam punctul si incercam altul, putin mai departe. Istoria se repeta la adancimea de 42 cm.

Ingrijorarea putea fi citita pe chipurile noastre si s-a amplificat alarmant cand, la a treia incercare, carotiera a refuzat sa coboare mai jos de 38 cm.

Era nevoie ca “sfatul batranilor” sa gaseasca rapid o solutie, caci altfel intreaga actiune putea deveni un esec stiintific si financiar major.

Incercand (energic) sa indic o posibila locatie cu ajutorul pioletului, acesta mi-a scapat din mana, a alunecat, s-a infipt in gheata la cativa metri de noi. Sa fi fost vreun semn?

Cum nu aveam de unde sa stim, am montat echipamentul in acel loc si, cu sperante noi, am luat-o de la capat cu foratul. Pe la un metru si ceva, primul segment al tubului carotierei abia de se mai vedea din gheata. Oprim motorul, montam manerele de ridicare si, la comanda one-two-three-up, one-two-three-up a tehnicianului suedez Mart, trei dintre noi ne opintim din rasputeri sa scoatem din gaura tubul carotierei.

Demontam coroana tintuita cu dinti puternici si, scapata de piedica, prima carota aluneca din tub, preluata cu duiosie de mainile profesorului Per Holmlund, de la Universitatea din Stockholm. Alternanta laminelor de gheata transparenta/gheata bogata in impuritati este evidenta. In aceasta succesiune stau ascunse indicii privitoare la schimbarile climatice si de mediu.

Timp de trei zile, echipa a continuat sa aduca la suprafata carote zebrate de la adancimi din ce in ce mai mari. Atingerea cotei -20 m a fost sarbatorita cu o cana de ceai fierbinte.

Recuperarea carotelor de la aceasta adancime era anevoioasa. Trebuiau asamblate si dezasamblate zeci de prajini de foraj, iar efortul fizic devenise considerabil, uneori epuizant. Cu toate acestea, speram sa ajungem cat mai jos, pentru ca, prin fereastra deschisa in ghetar, sa vedem cat mai departe in timp.

La un moment dat insa capul carotierei a ramas blocat, iar motorul a inceput sa huruie ingrijorator.

“Stop! – a strigat Mart. Trebuie sa facem o pauza, altfel prajim motorul.”

Dupa zece minute reluam actiunea, dar simptomul persista. Hotaram sa extragem carotiera; strapunseseram blocul de gheata pana la -22,53 m.

Carota ne-a confirmat sfarsitul incursiunii noastre in calendarul inghetat al Scarisoarei, caci, pe langa gheata, aduseseram la suprafata si un fragment de calcar din podeaua pesterii.

Era un moment solemn: implinirea visului a trei generat ii de speologi clujeni, sfarsitul norocos al unui mare efort tehnic si birocratic, dar abia inceputul celui stiintific. De data asta, am ciocnit mai mult decat un pahar cu ceai.

Ghetariile naturale – cum numea savantul Emil Racovita pesterile care adapostesc acumula ri permanente de gheata – reprezinta curiozitati ale naturii, raspandite de la un pol la altul, in toate zonele climatice ale lumii.

Daca in regiunile arctice, subarctice si in zonele inalte ale muntilor aparitia ghetarilor subterani este un fenomen lesne de explicat prin temperature scazuta care domneste aici tot timpul anului, existenta unor blocuri de zeci de mii de metri cubi in adancurile muntilor din zona temperata ridica unele semne de intrebare.

Cel mai adesea, frigiderele subterane sunt pesteri descendente, in care sensul ventilatiei se schimba in functie de anotimp: iarna, aerul rece de la suprafata coboara si se asaza pe fundul cavitatii, in timp ce vara, aerul cald si mai usor nu-l poate disloca pe cel rece, care se pastreaza astfel de la un an la altul. De aceea, verile calduroase nu afecteaza gheata din pestera, aceasta fiind invaluita intr-o mantie protectoare de aer rece.

Apa de picurare este insa principalul inamic al ghetii. Daca aerul incalzit al verii nu ajunge sa mangaie gheata, in schimb apa calda a ploilor, ajunsa in pestera dupa ce a ratacit prin calcarul gaunos, topeste suprafata ghetii, lasand in urma un lac adanc de cativa centimetri, din care apa se scurge incet peste marginile blocului.

Atunci pestera se trezeste din somnul ei si o primavara tarzie isi face aparitia – pentru scurta vreme insa, caci, de indata ce ploile inceteaza, frigul isi reintra in drepturi, apa ingheata si blocul creste in volum. An dupa an, secol dupa secol si mileniu dupa mileniu, istoria se repeta si gheata formata in congelatorul natural sporeste strat dupa strat.

Sunt celebri prin marimea, anatomia si informatia stiintifica ghetarii din pesterile Eisriesenwelt si Dachstein-Rieseneishöhle (Austria), Dobsinka (Slovacia), Monlési si St. Livre (Elvetia), Velika Ledena (Slovenia), Svarthammerhola (Norvegia).

La acestia se adauga pesterile cu gheata din Romania, care se numara printre cele mai bine studiate din lume.

Drumul a fost deschis in 1927 de catre Emil Racovita, a carui lucrare monografica asupra Ghetarului de la Scarisoara aduce in fata cititorilor date inedite referitoare la topografia golului subteran si observatii privind morfologia si cristalografia stalagmitelor de gheata.

Aceasta – alaturi de remarca savantului ca studiile ar trebui aprofundate “cu ajutorul observatiilor periodice sau continue si prin organizarea de experiente” – a mobilizat echipa M. Serban, I. Viehmann si G. Racovita, care a demarat in anii ’60 un studio sistematic al Ghetarului de la Scarisoara.

In Apuseni, ghetariile naturale nu sunt o raritate. Toti cei care au batut potecile Padisului au simtit rasuflarea rece a Ghetarului de la Barsa, au trecut pe langa dolina adanca din care se patrunde in Ghetaria Bortig sau au admirat feeria cetii, amplificata de razele soarelui ce patrund la amiaza prin una dintre “ferestrele” deschise ale Ghetarului de la Focul Viu, incendiindu-l.

Vedeta ramane insa Scarisoara.

Cunoscut inca din sec. al XVIII-lea, folosit de moti ca sursa de gheata si frigider natural pentru a pastra carnea in zilele calduroase de vara, atractie turistica, ghetarul se afla intr-un anturaj peisagistic de exceptie, tipic pentru inima Apusenilor: dealuri cu case risipite, platouri ciuruite de doline, paduri de brazi – din pacate tot mai vamuite de drujbe – si doua pesteri-surori, Pojarul Politei si Avenul din Sesuri, ambele vestite, una pentru cristalele ei, cealalta pentru puturile verticale si imensele sali.

Dar ele nu contin niciun pic de gheata, pentru ca gura lor, de mici dimensiuni, inghite iarna doar cantitati mici de zapada, pe care intestinul carstic le mistuie cu usurinta. Intrarea Scarisoarei este in schimb o impresionanta prapastie circulara, de 60 m diametru.

Coboram scarile de metal ce plonjeaza spre abis si, dupa un cot, fundul captusit cu zapada al giganticului put natural apare infricosator in fata noastra. Facem cateva fotografii si continuam coborarea. Ajunsi dincolo de jumatatea avenului, boarea calda este inlocuita de frigul care ne ia in primire, treapta cu treapta.

Pe o adancime de cateva zeci de metri, strabatem trei anotimpuri: sus de tot, mangaiate de soarele dogoritor, plantele sunt in floare; mai jos, perioada de inflorire este intarziata cu cateva luni, pentru ca in zona inferioara sa fie stapani doar muschii si ferigile, ca in iernile tundrelor subarctice.

Trecem pe sub o bolta de vreo 25 m inaltime si iata-ne pe dusumeaua alunecoasa a Salii Mari, unde si vorbele soptite au ecou.

Astazi, o punte suspendata deasupra ghetii usureaza vizita turistilor, care zabovesc in fata “Eschimosilor” (trei impunatoare masive stalagmitice de gheata), la intrarea in “Biserica” si la deschiderile prin care se patrunde in cele doua rezervatii stiintifice.

Dar pentru a vedea adevarata anatomie a ghetarului coboram mai intai un perete vertical de gheata, spre Rezervatia Mica.

Verificam echipamentul de coborare, ne montam coltarii, alunecam in lungul corzii, tresarind cand, atinse de castile noastre, cristale desprinse din chiciura groasa de pe tavan ne racoresc ceafa.

Intoarcem instinctiv capul si fasciculul puternic al lampii frontale ne dezvaluie in golul din spatele nostru un palat de gheata cu zeci de turnuri si coloane, cu infatisari dintre cele mai bizare.

Coborarea pe acest perete absolut vertical este aidoma citirii unei carti. A parcurge pe-ndelete si a intelege continutul letopisetului inghetat inseamna a analiza cu atentie fiecare dintre paginile sale. O alta curiozitate a Scarisoarei o reprezinta perlele sale, ascunse in cuiburi situate la marginea campurilor cu stalagmite de gheata.

Perlele sunt mici concretiuni sferice alcatuite din zeci de paturi de calcit care se acopera una pe alta. Spre deosebire de perlele clasice formate in bazine in care apa picura ritmic, cele din Scarisoara au un mecanism genetic cu totul aparte. Prin inghet, apa elimina calcitul din compozitia sa; acesta se depune in jurul unui graunte de nisip sau oscior de liliac, marindu-si treptat diametrul.

Responsabila de rotunjirea perlelor este tot gheata, care, atunci cand avanseaza, le ridica chiar si cu 5 cm deasupra podelei, lasandu-le jos cand se retrage.

Aceasta miscare continua sus-jos a fost observata de Pepi Viehmann, care a marcat in fiecare cuib mai multe perle cu lac de unghii rosu si a constatat ca, de la o luna la alta, perlele isi schimbau pozitia.

Pe masura ce coboram, constatam ca blocul de gheata este un urias depozit constituit dintr-o succesiune de strate de gheata transparenta sau opaca si strate de impuritati. Care sa fie originea acestei ritmicitati? In timpul verii, podeaua orizontala a Salii Mari se acopera cu o pelicula de apa de cativa centimetri grosime, rezultata din topirea zapezii de pe fundul avenului si din apa de ploaie infiltrata prin masivul de calcar.

In lacul sezonier astfel format se acumuleaza si se decanteaza lent particule de sol, frunze si graunte de polen transportate de curentii de aer sau de apa ajunsa in spatiul pesterii.

Iarna, apa lacului da nastere unui strat de gheata noua, sub care raman captive toate impuritatile sedimentate.

In timp, acest mecanism a condus la aparitia unei structuri stratificate a intregului depozit subteran, in care fiecare cuplu de strate (gheata/impuritati) corespunde unui an.

Asa stand lucrurile, contabilizarea atenta a tuturor stratelor de gheata ar parea la prima vedere metoda cea mai simpla si mai rapida de estimare a varstei blocului de gheata.

Observatiile directe efectuate in Scarisoara in ultimii 50 de ani arata insa ca perioadele ploioase au fost nefavorabile formarii si conservarii ghetii, ceea ce a dus la topirea simultana a mai multor cupluri de strate si la concentrarea impuritatilor intr-un singur nivel, mai gros.

Avem toate motivele sa credem ca astfel de evenimente nu sunt caracteristice doar ultimei jumatati de secol, ci s-au manifestat din momentul in care gheata a inceput sa se acumuleze in golul subteran. In aceste conditii, se pune o intrebare legitima: oare ne mai putem rezuma la insumarea cuplurilor de strate pentru a afla varsta ghetarilor subterani?

Raspunsul este afirmativ, cu conditia ca rezultatele sa fie verificate printr-o metoda complementara, cu ajutorul careia sa plasam riguros pe scara cronologica fiecare cuplu de strate. Posibilitatea datarii directe prin metoda carbonului radioactiv (C-14) a materialului organic (frunze si trunchiuri de copaci) ramas captiv in gheata este marele atu pe care ghetarii subterani il au fata de vastele calote din regiunile polare.

Asemanarea dintre cele doua congelatoare naturale este aceea ca ambele arhiveaza cu lux de amanunte in anatomia lor tainele schimbarilor intervenite in conditiile climatice si particularitatile mediului natural. Mai ramane sa stim ce si cum trebuie sa citim pentru ca succesiunea de strate sa ne dezvaluie corect evenimentele carora le-au fost contemporane.

Un ajutor pretios primim din partea izotopilor oxigenului si hidrogenului, masurati in fiecare strat de gheata. Dupa decodificarea semnalului acestora, cercetatorii reconstituie oscilatiile de temperatura din pestera si de la suprafata, natura si cantitatea de precipitatii cazute in regiune, precum si provenient a acestora.

Ingredientele atmosferei din trecut se regasesc in bulele de aer ramase captive in gheata dupa ce usa frigiderului subteran s-a inchis.

Continutul in metan si dioxid de carbon al acestor bule furnizeaza indicii clare cu privire la unele evenimente naturale (eruptii vulcanice, incendii) sau antropice (arderea combustibililor fosili, emisii de gaze nocive).

In sfarsit, schimbarea asociatiilor vegetale si, mai recent, despaduririle pe scara mare pot fi dezvaluite analizand grauncioarele fosile de polen ferecate in gheata.

Retragerea ghetarilor alpini, restrangerea calotelor glaciare, cresterea nivelului marii si incalzirea globala alarmanta sunt doar cateva dintre urmarile deteriorarii galopante a climatului inregistrate in ultimele decenii.

Comparand date climatice pe sute de mii de ani, provenind din ghetari, pesteri, corali, lacuri si oceane, specialistii inteleg mai bine mecanismele schimbarilor climatice.

Puse cap la cap, piesele acestui puzzle vor permite elaborarea unor previziuni de lunga durata, menite sa fundamenteze o strategie de combatere a tendintelor sumbre de incalzire globala. Constienta de acest lucru, echipa de cercetatori ai Institutului de Speologie “Emil Racovita”, din Cluj, si-a unit fortele cu glaciologii de la Universitatea din Stockholm pentru a extrage o carota din blocul de gheata pastrat in Pestera Scarisoara.

Aventura acestei actiuni a inceput inca din Vama Cluj, cand echipamentul de foraj, greu si voluminos, a sosit din Suedia; explicatii peste explicatii, note de intrare, garantii ca echipamentul nu ramane in tara la finele proiectului si, in sfarsit, o calatorie plina de aventuri pe soseaua, ingropata in zapada si gheata, ce serpuieste in amonte pe Aries, pana la Garda.

Aici, doua sanii motesti au preluat sutele de kilograme si le-au transportat pana la intrarea in ghetar. A fost nevoie de cateva ceasuri bune pentru ca echipa de cercetare, ajutata de cei doi ghizi ai pesterii, sa aseze pe suprafata neteda a Salii Mari tot echipamentul de lucru.

Perioada aleasa pentru extragerea carotei a fost mai mult decat ideala. Afara erau -23ºC, iar la suprafata blocului de gheata temperatura se pastra in jur de -17ºC, ceea ce garanta mentinerea in bune conditii a carotelor extrase.

Aventura descifrarii varstei ghetii si a evenimentelor climatice arhivate in stratele sale a inceput chiar de acolo, din Sala Mare a Scarisoarei, unde carotele au fost fotografiate, descrise si asezate cu grija in cutii frigorifice speciale.

De aici, aceleasi sanii ale motilor au coborat “comoara” in Garda, de unde a pornit intr-o dimineata geroasa spre Budapesta, iar apoi spre Suedia, imbarcata la bordul unui avion-cargou frigorific.

Prima etapa s-a incheiat, insa una mai anevoioasa si mai dura ne pandeste in camera frigorifica, la Stockholm.

Aici, la -30ºC, imbracati ca pentru o veritabila expeditie spre pol, trebuie sa ne petrecem cateva ore pe zi ciupind din carota de gheata probe din centimetru in centimetru, pentru analizele izotopice, geochimice, cristalografice, de polen si de varsta absoluta.

In cazul carotei din Scarisoara, aceasta inseamna 2.355 de probe. Timpul trece greu si daca numeri din 1 in 1 pana la 2.355, darmite atunci cand trebuie sa extragi, sa ambalezi si sa numerotezi cu atentie toate aceste probe.

Si daca ar fi doar atat, dar urmeaza apoi pregatirea sectiunilor subtiri de gheata si analiza lor la microscopul polarizant. Tot la “umbra” laboratorului se masoara conductivitatea electrica in lungul carotei si sunt pregatite probele pentru analizele izotopice.

Ce am invatat pana acum din analiza sandviciului de gheata si impuritati pastrat in frigiderul subteran de la Scarisoara?

Stim cu certitudine ca varsta de 3.000 de ani, apreciata de Emil Pop si Ioan Ciobanu pe baza asociatiei de polen cu mai bine de 60 de ani in urma, este cu ceva mai mare decat cea reala. Dispunem azi de cinci datari cu radiocarbon care stabilesc vechimea sectorului median al blocului de gheata la circa 1.100 de ani, dar… mai sunt 8-9 m pana la talpa ghetarului, ceea ce inseamna ca primele strate de gheata dainuie acolo de 2.000 de ani.

Stim, de asemenea, ca gheata este mobila, fapt confirmat de fracturile existente in masa blocului, de marile cute vizibile in latura estica a falezei din Rezervatia Mica si de morfologia cristalelor de gheata analizate in sectiuni subtiri.

Din descifrarea rapoartelor izotopice ale oxigenului si hidrogenului rezulta ca sursa predominanta a precipitatiilor o constituie masele de aer venite dinspre Oceanul Atlantic si doar cu totul sporadic fronturile ciclonice mediteraneene.

In plus, fluctuatiile rapoartelor izotopice ale oxigenului in gheata, pe sectiunile analizate pana in prezent, sugereaza oscilatii sezoniere similare celor regasite prin studiul polenului din turbariile invecinate si in inelele de crestere ale copacilor de pe platou.

La randul lor, izotopii hidrogenului au ajutat la descifrarea temperaturii la care apa a devenit prizoniera intunericului, ajutand la deconspirarea structurii laminare a blocului de gheata.

Varsta unor strate din partea mediana a blocului a fost corelata cu o perioada mai calda si ploioasa de acum o mie si ceva de ani, cand nivelul Marii Negre a crescut si a inundat tarmurile dobrogene.

Se va topi Ghetarul Scarisoara?

In contextual sumbru al viitoarelor schimbari climatice, care prezic cresterea temperaturii si a cantitatii de precipitatii in lunile de iarna, respectiv seceta in cele de vara, daca topirea estivala nu va fi compensata de formarea de gheata noua iarna, am putea asista in viitor la ofilirea treptata a blocului de gheata.

In plus, ghetarul mai are un dusman nevazut, ascuns in adanc si impotriva caruia este lipsit de aparare: caldura interna a Pamantului. Aceasta actioneaza lent, dar sigur, fara incetare, topind cativa milimetri de gheata la fiecare centenar al blocului si doar cresterea mai rapida de la suprafata compenseaza pierderea continua de la baza.

Rezultatele din Scarisoara au fost confirmate de investigatiile preliminare, efectuate in colaborare cu speologi italieni, asupra unei carote de gheata de 8,23 m lungime, extrasa din Ghetarul Focul Viu. Actiunea de carotare din aceasta pestera a avut loc dupa un scenariu identic, dar la o diferenta de un an si cu mult mai multe peripetii.

Vremea a fost prima care ne-a jucat feste. Iarna nu se dadea dusa si drumul spre inima Padisului era blocat de nameti. De-abia in 15 mai, tractorul padurarului din Pietroasa a razbit pana la poalele abruptului. De aici, peste 300 kg de echipament au fost urcate in spinare pana la gura pesterii.

Operatiunea de foraj a fost presarata cu numeroase ghinioane.

Prima data, aproape de 2 m adancime, generatorul a clacat. O improvizatie a colegului nostru Geza, care i-a uimit pe cercetatorii de la Milano, a repus generatorul in functiune.

Lucrurile pareau sa se fi asezat pe fagasul lor cand, la 4,2 m adancime, carotiera a ramas inghetata in gaura de foraj. A trebuit sa risipim patru litri din tuica de cea mai buna calitate pentru a “convinge” gheata sa dea drumul carotierei.

A urmat apoi o “cadere” brusca a tuburilor de foraj la -6,86 m, care ne-a pus pe ganduri.

Misterul s-a lamurit cand am extras carota, in care am gasit o bucata dintr-un trunchi de copac, pentru care clepsidra cu radiocarbon s-a oprit la 1.711 ani.

Aceasta inseamna ca stratul din care provine lemnul este contemporan cu nasterea populatiei dacoromane.

De aici mai departe, totul a mers bine pana la adancimea de 8,23 m, unde un fragment de calcar sechestrat de gheata nu numai ca a blocat definitiv avansarea carotierei, dar i-a si distrus complet dintii.

Oricum, eram fericiti ca am smuls ghetarului o treime din arhiva sa, dar bucuria si mai mare consta in aceea ca exista sanse, cel putin teoretic, ca in viitor o carota completa sa adauge file noi hronicului pastrat in frigiderele naturii, poate chiar dincolo de povestea Ghetarului de la Scarisoara.

______Vara 2007__________________________

In zilele de 6-9 iulie, cand revista cu Frigiderele Naturii pornise deja spre tipografie, Cristian Lascu a insotit echipa de cercetatori speologi intr-o noua expeditie la Scarisoara, la care au participat si cercetatori de la Universitatea din Miami, Florida.

Folosind un aparat radar performant s-a masurat cu mai multa precizie grosimea stratului de gheata. In timp ce radarul introdus intr-un container era tras cu sfoara in lungul unor profile, pe un monitor aparea clar adancimea si morfologia suprafetei de separare dintre gheata si calcarul de pe fund.

Surpriza cea mare a venit in momentul in care radarul a identificat o depresiune unde grosimea ghetii este de 36 metri, cu 14 metri mai mult decat carotajul cel mai adanc si aproape cu 10 metri mai mult decat cele mai optimiste estimari. Asta inseamna ca arhiva climatica din Scarisoara este cu mult mai groasa, coborand in timp mai bine de 1000 de ani.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*