Cristale subpământene

Apa care s-a acumulat în geodele din Peştera Piatra Altarului a depus pe pereţi şi stalagmite cristale cu forme geometrice. Vârsta cristalelor de pe fundul cavităţii este de 320.000 de ani. Foto: Cristian Lascu

Alcătuite din cele mai comune elemente, ele sunt pietre preţioase doar în întuneric.

Lasă-i pe mână unui cârpaci cea mai fină mătase şi va face un veşmânt şui. Dar dă-i talentatei Cenuşărese o bucată de stambă şi va scoate din ea straie împărăteşti. La fel stau lucrurile cu florile de piatră subpământene. Acolo, peştera este atelierul Cenuşăresei, iar carbonatul de calciu pânza cea ieftină. Este ştiut că majoritatea peşterilor se formează în roci calcaroase, în care principalul component, peste 90%, este calcitul. Adică un mineral în care intră trei elemente foarte comune: oxigenul şi carbonul – pe care îl respirăm sau îl ardem – şi calciul, atât de răspândit în univers, încât cosmologul Jacques Merleau-Ponty spunea despre el că „înrudeşte modestele noastre oase cu stelele cele mai îndepărtate.“ Meşteşugarul face din carbonat de calciu betoane şi tencuieli. Dar natura produce capodopere originale şi irepetabile.
În pădurea întunecoasă de brazi, intrarea Peşterii Altarului e ascunsă printre urzici şi buruieni. Dincolo de ea, trecem prin pasaje noroioase şi câteva strâmtori în care pieptul se strecoară numai golit de aer. Nu-i ceva pentru claustrofobi.
După o oră de mers, vine Vestiarul, un punct unde e musai să schimbi salopeta argiloasă cu un combinezon alb şi să încalţi adidaşii curaţi. Și nu este o precauţie exagerată: intrăm într-unul dintre cele mai complexe şi rafinate laboratoare ale naturii mine- rale din România. Mai întâi, ajungem la Galeria Paradisului, unde pietrele, pereţii, stalagmitele au fost acoperite cu cristale fine, asemenea unei chiciuri argintii. Acele fine din calcit sunt orientate paralel cu axul galeriei, de parcă ar fi fost bătute de vânt, şi chiar aşa s-au format din suspensii microscopice de calciu.
Ceva mai departe, după o gimnastică peste stalagmite ciclopice, se ajunge la Geodă. Aici, însoţitorul nostru, Mihai Gligan, unul dintre exploratorii şi custozii peşterii, organizează echipa: numai câte unul, fără cască (mai bine pătimeşti un cucui, decât să spargi vreun cristal cu capul), nu acolo, nu dincolo. Pe drept cuvânt, căci Geoda nu este o figură de stil, ci o realitate geologică, o cavitate aproape închisă, unde, netulburate de evenimente tectonice sau climatice, au luat naştere unele dintre cele mai frumoase acumulări de cristale de calcit din Europa. Aici se află câteva astfel de capsule ale timpului mineral, un fel de peşteri în peşteră, care au fost umplute cu apă timp îndelungat. Oscilaţii milenare ale nivelului au lăsat martori sub forma unor brâie pe pereţi sau au produs buzdugane de cristale pe stalactite. Mai sunt încă puţuri adânci de 4-5 metri, parţial inundate. Ne scufundăm cu o mică butelie în apa rece ca gheaţa pentru a fi martorii procesului de germinaţie a cristalelor cu muchii tăioase şi geometrie perfectă.

Acest cristal în formă de rom-boedru a fost desprins dintr-o stalagmită. În transparenţa mineralului se văd bine planurile de clivaj după care cristalul se poate fărâmiţa în fragmente mai mici, identice ca geometrie. Foto: Ionuţ StaicuMuzeul natural de mineralogie al calcitului continuă cu planşee în formă de plăci de parchet, cu mici grădini cu nuferi, palmieri cu ramuri şi petale translucide.

Cercetătorul Silviu Constantin crede că în Piatra Altarului infiltraţia lentă, amortizată de platoşa minerală care a căptuşit pereţii cavităţilor, a asigurat, mai ales în perioadele cu climă mai rece, o precipitare lentă şi foarte bine filtrată. De aceea, predomină formaţiunile albe, imaculate ca zăpada.
„Am luat eşantioane de la fundul geodelor şi le-am datat prin metoda uraniu/thoriu: au o vechime de 320.000 de ani.
Dar am constatat că formaţiunile dintr-o altă peşteră bogată în cristale, Cloşani, au venerabila vârstă de peste 1,2 milioane de ani.“ Și mai adaugă Silviu: „Atomii ce compun carbonatul de calciu se aşază de obicei în colţurile unui romboedru, formând astfel celula fundamentală a cristalului de calcit. Dar în prezenţa unor ioni metalici, cum ar fi stronţiul, atomii amintiţi se dispun într-o reţea ortorombică, formând un mineral carbonatic denumit aragonit. Incidenţa combinată în peşteri a calcitului şi aragonitului conduce uneori la extraordinara varietate morfologică.“
Aragonitul acicular şi mai ales cel coraloid apar deseori în forme extravagante, cu aspect vegetal, pe cât de spectaculoase, pe atât de fragile. Sunt remarcabile mai ales heligmitele din aragonit, prezente doar în două peşteri din Munţii Apuseni. Heligmitele cresc de jos în sus, prin capilaritate.
Printre superlativele cristalelor de peşteră din România sunt şi cele din Peştera Humpleu, care, având 53 cm lungime şi 30 kg greutate, sunt citate în monografia Cave Minerals of the World, de Carol Hill şi Paolo Forti, ca fiind printre cele mai mari cristale scalenoedrice de calcit din lume.

Text: Cristian Lascu



1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*