Pâlniile carstice

Munţii Pădurea Craiului reprezintă tărâmul dolinelor. Foto: Dorin Chiş

Dolinele imprimă originalitate peisajului, dar pot genera şi dezastre.

Ai putea crede că misterioşi extratereştri au dezlănţuit cândva un bombardament atomic asupra platourilor Zece Hotare, Recaş sau Runcuri. Cel puţin aşa se vede din avionul ce face cursa Bucureşti-Oradea, trecând pe deasupra Munţilor Pădurea Craiului. Câmpuri vaste de pâlnii perfect circulare, printre care se văd răzleţe case, cirezi, drumuri şerpuitoare  de care. Localnicii numesc aceste depresiuni hârtoape, vârcane, crovuri, după cum ele se află în Apuseni, Banat sau Oltenia, în timp ce geografii le denumesc doline.

Într-o lucrare de geologie inginerească, am citit că o explozie termonucleară de o megatonă poate produce o pâlnie cu diametrul de 200 de metri şi o adâncime de 60 de metri, cam cât dolinele foarte mari din Pădurea Craiului. Aşadar, puse cap la cap, sutele de doline ce se văd la Zece Hotare ar putea forma un canal precum Suez sau Panama. Carstologul  Cristian Goran  menţionează în versantul stâng al Văii Cernei prezenţa unor  macrodoline şi chiar a unei megadoline, Poiana Medved, cu un diametru de peste 1.000 de metri şi o adâncime de 175 de metri.

O gigantică prăbuşire a generat Dolina III, de la Cetăţile Ponorului, Munţii Bihor. Foto: Andrei PosmoşanuCum  s-au format totuşi aceste depresiuni conice care ciuruiesc relieful  şi de unde provine energia echivalentă cu cele câteva sute de milioane de tone de TNT? Carstologii ne asigură că este pur şi simplu reacţia  de dizolvare a carbonatului de calciu din roci, abia perceptibilă pe termen scurt, dar amplificată de timpul geologic, măsurat în sute de mii, uneori chiar în milioane de ani. Cele mai expuse acestei acţiuni sunt platourile calcaroase, unde apele de ploaie îşi găsesc numeroase puncte preferenţiale, scurgându-se prin fisuri în adâncime. Astfel de puncte de penetraţie se lărgesc cu timpul şi în adâncitura lor se instalează sol şi vegetaţie. Acestea amplifică de sute de ori procesul de dizolvare, până când adâncitura se transformă într-o depresiune circulară.

Dar de cele mai multe ori dolina este un fel de clepsidră pe care apa şi timpul o sapă şi  de sus, şi de jos. Căci apele ajunse în subteran dizolvă, formând goluri şi peşteri. Când golul de sub dolină ajunge destul de mare, tavanul se subţiază până se năruie. Fenomenul de prăbuşire în goluri carstice subterane este deseori indus de coborârea pânzei freatice. Apa care se retrage la un nivel inferior lasă în urmă o cavitate emersă, mai grea cu 42% decât atunci când era umplută cu apă, deci mult mai vulnerabilă. În ultimele decenii, prăbuşirile carstice (denumite sinkhole) au devenit o adevărată calamitate în unele zone de pe glob, cum sunt marile platouri carstice din China, SUA, Africa de Sud. Explicaţia e simplă. Platourile carstice fură prin fisuri apa de la suprafaţă şi o stochează în golurile carstice subterane. Din cauza aridităţii lor, platourile au fost mult timp ocolite de dezvoltarea umană. Dar foamea de spaţiu a determinat comunităţile să se extindă şi pe astfel de terenuri, unde construiesc şi obţin apoi apa necesară consumului prin pompaj din pânza freatică de dedesubtul lor. E un fel de a-ţi tăia craca pe care stai: scade nivelul pânzei freatice, este dereglat echilibrul mecanic al rocilor şi în final are loc o prăbuşire. Locuinţe, clădiri publice, autostrăzi şi chiar un teren de tenis cu jucători cu tot au dispărut brusc, de parcă le-ar  fi înghiţit pământul. Și chiar le-a înghiţit: câteva miliarde de dolari şi câteva  victime sunt  bilanţul anual al unui fenomen greu de controlat şi anticipat.

La noi în ţară, carstul de platou este foarte puţin dezvoltat, dar acolo unde apare avem şi noi doline de prăbuşire. Un caz spectaculos s-a petrecut la Combinatul Siderurgic Călăraşi, unde, în urma cutremurului din 1977, o secţie a combinatului a dispărut fără urmă într-o pâlnie de prăbuşire de 50 de metri adâncime şi 150 de metri diametru.

Un sinkhole similar este acum în plină evoluție într-un cartier de locuințe din municipiul Mangalia. Este probabil că extinderea acestei localități spre vest, peste platoul calcaros al Dobrogei de Sud, dacă va fi însoțită și  de o intensificare a pompajelor, va conduce la producerea altor colapsuri carstice.

Dar dolinele, mai ales cele formate într-un trecut geologic îndepărtat, sunt prietenele noastre. Ele dau farmec platourilor din Banat, Apuseni sau Mehedinți, vitele pășunează în ele, localnicii le cultivă uneori, dolinele imprimând astfel peisajului nostru un plus de „mioritic“. Dar nu numai atât. În dolinele  cioplite în calcarele jurasice din Munții Pădurea Craiului s-au acumulat zăcămintele de bauxită. Această bauxită a stat apoi la baza producției românești de aluminiu.

Și tot în aliniamente de mari doline formate în timpul erei mezozoice, umplute ulterior cu sedimentele granulare din Câmpia Română, s-au acumulat zăcămintele de petrol exploatate acum din structurile situate la vest de București.

Text: Cristian Lascu

Articolul a apărut în ediția de mai 2011 a revistei National Geographic România



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*