Fiat lux, în peșteri.

Peștera Meziad. Fotografie realizată cu lampa Scurion. Foto: Cristian Lascu

Se spune că speologia face lumină în întuneric. Dar pentru a-și îndeplini misiunea de cunoaștere, speologii trebuie să facă mai întâi lumină la propriu.

Timp de mii de ani, oamenii au destrămat tenebrele adâncurilor cu torțe sau opaițe. În aceste condiții, incursiunile de zeci de metri erau rare, iar paleoliticii care au lăsat desene și urme la sute de metri de intrare, precum în Coliboaia sau Ciur Izbuc, pot fi considerați exploratori de o extremă temeritate. În realitate, așa-zișii oameni ai cavernelor au locuit doar în vestibul, unde era lumină și uneori soare, lăsând palatele decorate cu splendori în seama speologilor moderni, care au folosit lămpi și  felinare cu autonomie mai mare. Cum era și normal, mult timp echipamentul individual de iluminat cel mai la îndemână a fost cel folosit de mineri.   În România, de la Racoviță până la generația glorioasă de exploratori a anilor ’70, lămpașele de carbid de tip minier au reprezentat sursa de bază. Robuste, simple, ele funcționau prin combustia acetilenei rezultată din reacția dintre carbid și apă. Cu un bulgăre de carbid aveai lumină suficientă timp de circa 8 ore. Ele se țineau în mână, fapt deseori incomod, de aceea Emilian Cristea, un ilustru cuceritor al prăpăstiilor de deasupra și dedesubtul Carpaților, spunea că speologii sunt alpiniștii care au dat întunericului  o mână, cea care ține lampa.
Acea mână a fost eliberată de  revoluția adusă  prin anii ’80 de eclerajul frontal de tip Petzl. De data asta arzătorul lămpii era montat pe cască, unde acetilena ajungea printr-un furtun de la generatorul cu carbid și apă, agățat la brâu. Când acest echipament a fost completat de o brichetă piezoelectrică, capabilă să reaprindă lampa imediat ce a fost stinsă de o cascadă sau o imersie, s-a ajuns la o formulă foarte fiabilă, cu mare autonomie, cu preț  accesibil.  Cu siguranță, datorăm acestei inovații explozia de noi descoperiri subterane din ultimele trei decenii. În tot acest timp, lampa cu acetilenă era dublată și de o lampă electrică, de obicei doar ca sursă de rezervă. Principalul dezavantaj al lămpilor electrice era intensitatea slabă, autonomia mult mai redusă, dependența de baterii ce se descarcă rapid în mediul rece și umed, fragilitatea. Totuși, performanțele lămpilor eletrice s-au îmbunătățit treptat. După cum au crescut și exigențele privind impactul produs de speologi asupra mediului subteran. Ori, lămpile cu acetilenă produc căldură mare, negru de fum afumător, miros pătrunzător. Toate astea în spații mici pot afecta semnificativ microclimatul. Cu siguranță liliecii strâmbă din nas. Ca urmare, în unele țări s-a interzis folosirea acetilenei. (Când am cutreierat timp de patru zile prin labirinturile feerice ale peșterii Lechuguilla din SUA, care are aproape 200 km lungime, am orbecăit cu o  modestă electrică frontală, și doar în spațiile mari sau pentru fotografii, aprindeam pentru câteva secunde un reflector puternic, al cărui acumulator atârna 8 kg!).
Ca să nu mai vorbim de speo-mitocanii care, atunci când schimbă rezerva de carbid abandonează in situ reziduurile consumate.  Un motiv temeinic pentru a detemina Comisia Patrimoniului Speologic să decidă  la întrunirea sa din 28  ianuarie 2013 interzicerea folosirii lămpilor cu flacără în peșterile din România.
Ca o compensație, cam scumpă ce-i drept, o nouă revoluție a adus lumină în peșteri. O mică firmă elevețiană a perfecționat în ultimii 5-6 ani un tip de lampă speologică cu performanțe de vis. Eclerajul constă într-un corp metalic robust dar ușor, etanșat cu oring, cu disipator de căldură, care conține un led puternic și circuite integrate ce permit setarea mai multor faze de intensitate. El se montează în partea frontală  și este alimentat printr-un fir de un acumulator litiu-ion, închis într-o casetă etanșă, montată în partea din spate a căștii. Cu una din fazele economice poți avea lumină de bivuac sau de mers timp de 40 de ore. Fazele mari, varianta difuz sau spot, durează și ele 1-2 ore, și sunt echivalentul reflectorului meu de 100W cu acumulatorul cel monstruos. Poți fotografia la lumina lui spații mari și foarte mari, cu expuneri de câteva secunde. Poți filma spații de dimensiunea unei camere. Fiabilitatea e mare. Deoarece se pare că nu a reușit niciun chinez  să copieze acest tip de lampă, costul ei este de câteva sute de euro. – Cristian Lascu

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*