Cea mai frumoasă peşteră din lume

Cristale de selenit. Foto Mihai Gligan

Atunci când superlativele speologice sunt măsurabile e foarte simplu: cea mai lungă peşteră din lume, Mammoth Cave din Kentuky, SUA, este un labirint de galerii care măsoară în total 644 de kilometri.

Puse cap la cap ar ajunge de la Bucureşti la Oradea. Cea mai profundă  peşteră este Krubera (Voronya) din Munţii Caucaz, în Georgia, şi are 2200 metri adâncime.

Cea mai spaţioasă  galerie a fost explorată în 2009 în Peşterea Son Doong  din Vietnam şi are 200 metri înălţime şi o lăţime maximă de 150 de metri. Bineînţeles că superlativele speologice  nu sunt absolute, aşa cum sunt alte superlative geografice. Everest , +8848, este şi va rămâne cel mai înalt pisc de pe Terra, Groapa Marianelor, cu -11.000 metri, cel mai adânc abis oceanic. Însă cu speologii nu se ştie nicioadată, ei modifică permanent datele geografiei subpământene.

Dar publicul este interesat să afle şi alte lucruri din topurile speologice, cum ar fi şi care este cea mai frumoasă peşteră din lume. Răspunsul este greu de dat şi sortit să rămână subiectiv. Totuşi, ţinând cont de argumentele lor, e greu să-i contrazicem pe americani: cea mai frumoasă peşteră din lume ar fi Lechuguilla, Parcul Naţional Carlsbad, New Mexico.

Frumuseţea ei se poate argumenta cu  premize geologice pe care le vom explica mai jos.

În general, un reper al frumuseţii subterane  este grandoarea speleotemelor  de calcit – stalactite, stalagmite, draperii, coloane, etc. Sunt peşteri cu adevărate păduri de astfel de formaţiuni. Lechuguilla are şi ea din beleşug, în forme dintre cele mai variate şi spectaculoase. Deşertul în care se află acum a fost cândva un ţinut ploios, apele s-au infiltrat prin fisuri, de sus în jos, precipitând în galerii edificii minerale de calcit.

Dar calcitul nu este singurul mineral din care sunt alcătuite formaţiunile. Mult mai rar, dar în forme dintre cele mai spectaculoase, este un alt carbonat de calciu, aragonitul.

Anemonă din aragonit. Foto Cristian Lascu

Aragonitul apare de multe ori asociat sulfatului de calciu, în formă de  gips. Când acesta este prezent ca prisme bine crisatalizate, transparente sau translucide, se numeşte selenit.  În Lechuguilla aragonitul şi gipsul apar din abundenţă, tot dintr-o cauză geologică. Munţii Guadelupe, în care s-a format peştera, se află la contact cu vasta depresiune Delaware, bogată în petrol şi gaze asociate petrolului, cum ar fi hidrogenul sulfurat şi metanul. Aceste gaze au pătruns în calcar şi au migrat de jos în sus, pe fisuri, până au întâlnit apele care se infiltrează prin rocă, gravitaţional. Hidrogenul sulfurat, cu ajutorul unor bacterii, s-a transformat în acid sulfuric, un acid agresiv, care a dizolvat şi depus gips în strate ce ating uneori 20 metri grosime. Într-o singură peşteră s-au întrunit deci condiţii fizico-chimice variate, care au dus la plăsmuirea unor formaţiuni uluitoare.

Tentacule de gips de 5 m lungime. Foto Cristian Lascu

Şi dacă acest laborator experimental al naturii ar fi fost şi el acolo, de câteva sute de metri, sau hai, un kilometru sau doi, ar fi fost cum ar fi fost. Dar Lechuguilla are  220 de kilometri lungime! Rătăcind  5 zile şi nopţi prin palatele ei, am căpătat convingerea că mă aflu întradevăr în cel mai frumos paradis speologic posibil.

– Cristian Lascu



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*