Birtul de la Obor

Birtul de la Obor

Birtul de la Obor

Domnul din imagine a fost printre puţinii care au tratat cu bunăvoinţă prezenţa mea cu aparatul de fotografiat atârnat de gât. Am fost foarte atent în ziua aceea: aparatul nu mi-a părăsit pieptul tot timpul petrecut în zonă, iar pentru a nu atrage atenţia eram într-o continuă conversaţie cu prietena mea. Trucul nu a funcţionat decât maximum un sfert de oră după care am fost interpelat de un individ masiv şi hotărât: n-aveam voie! Ultima diversiune a fost ciorapul de damă negru (pregătit special pentru asta) tras peste obiectiv. Primăria are planuri măreţe pentru Hala Obor din Bucureşti. Până la punerea lor in practică galantarele de carne şi brânză atrag atenţia muştelor şi sporadic pe cea a protecţiei consumatorului ale cărei acţiuni de control selectiv (documentate de fotojurnalişti şi cameramani) au un singur rezultat cert: fotografiatul interzis!

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*