Homo homini lupus

Un nas însângerat după luptă e un prilej de fală pentru unul dintre participanții la Festivalul Slav și Viking din Polonia, care tind să fie maniaci ai autenticității. Vikingii au fost la înălțimea reputației lor violente: de la o vârstă fragedă, băieții erau antrenați pentru luptă și vărsarea de sânge. Foto: David Guttenfelder

Citește editorialul numărului de martie al revistei National Geographic România.

Aşa a început totul în Scandinavia anului 536, cu Fimbulwinter – o iarnă de 14 ani cum nu şi-a imaginat nici George R. R. Martin în Urzeala Tronurilor. Părea că va fi sfârşitul lumii, al celei a oamenilor şi zeilor deopotrivă. O rafală de meteoriţi sau comete urmată de megaerupţia unui vulcan au creat o uriașă draperie de praf pe care mâna implacabilă a destinului a tras-o peste văzduh. Soarele a dispărut și recoltele s-au prăbușit odată cu temperaturile. În vârtejul de foamete și lupte ce a urmat, locuitorii din zona Scandinaviei, majoritatea fermieri pașnici, au pierit pe capete…

Pacea, proprietatea, prosperitatea, libertatea, dreptatea sau arta sunt fructele fireşti ale unui context socio-istoric stabil. Însă când resursele se împuţinează sub limita supravieţuirii, se activează de sub pojghiţa de civilizaţie resorturile fiarei perfecţionate în mii de ani de luptă cu foamea, cu moartea – cu ghearele şi cu dinții. Şi omul redevine lup pentru om.

Când jaful este singura cale de a supravieţui, civilizaţia se reinventează printr-o prismă de valori inversate. Aşa s-a întâmplat cu vikingii când vara a revenit în sfârşit în Nord: supravieţuitorii se coagulaseră într-un nou tip de societate războinică, unde ura, agresivitatea, viclenia, forţa erau noile virtuți. Și ar fi continuat să se omoare între ei, poate până la ultimul om, de nu s-ar fi inventat vela în secolul al VII-lea.

Cu această nouă aripă tehnologică, în lungi corăbii cu dragoni, conchistadorii Evului Mediu timpuriu european au trecut prin foc şi sabie peste 37 de ţări. Vreme de aproape trei secole au explorat teritorii îndepărtate, au prădat, dar au și colonizat zone bogate, au jefuit, dar au și construit orașe prospere. În tot acest timp, drumul către sud şi, la un moment dat, către vest a fost sinonim cu drumul către putere.

„Nu am văzut niciodată un fizic mai desăvârşit ca al lor” – observa Ahmad Ibn Fadlan, un soldat şi diplomat arab din Bagdad din secolul al X-lea. „…Îşi machiau ochii, se îmbrăcau cu haine colorate ţipătoare şi purtau bijuterii grele. Dar această împodobire avea un scop serios: fiecare obiect spunea o poveste despre aventuri externe, despre nesăbuinţă şi curaj răsplătit. Echipat cu prada de război, un viking era un afiş viu de recrutare pentru viaţa de raid, chemându-i pe tineri să depună un jurământ de loialitate în schimbul unei părţi din captură” – spune jurnalista Heather Pringle în articolul de copertă al acestei ediţii.

Într-un spaţiu geografic uriaş, din Afganistan în Canada, aventurierii vikingi au întâlnit, au luptat, au jefuit şi au făcut comerţ cu peste 50 de popoare – inclusiv în spaţiul românesc. Un reportaj cu cele mai noi descoperiri despre lumea celor mai temerari navigatori – în revista National Geographic România de martie.

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*