Columna lui Traian

În cartea Dacia, războaiele cu romanii, artistul Radu Oltean a reconstituit scena funeraliilor lui Traian din octombrie 117. Urna de aur cu cenușa împăratului a fost depusă într-o cămăruță din baza Columnei.

Aniversăm 19 secole de la inaugurarea celui mai faimos basorelief antic. Mergi să admiri originalul la Roma și să vezi de aproape mulajele – la București, Londra sau St. Germain. Text: Cătălin Gruia

 

 

În toamna anului 106 d.H., la Roma era mare sărbătoare. Întors victorios din Dacia, Traian a dăruit 650 de dinari fiecărui contribuabil, a acordat scutire vreme de un an pentru dări și a decretat 123 de zile de jocuri. Potrivit datelor furnizate de istoricul bizantin Ioannes Lydus, care a trăit în secolele al V-lea – al VI d.H., și corectate de istoricul francez Jeröme Carcopino, împăratul Traian ar fi capturat din Dacia 165 de tone de aur și o cantitate dublă de argint.

Peste câteva luni, Traian a comandat arhitectului Apollodor din Damasc construcția celui mai mare forum imperial – care avea să ocupe șase hectare. Șase ani mai târziu, în 112, o mulțime adunată în acest forum din toate colțurile imperiului a asistat la inaugurarea columnei. În Antichitate, bosoreliefurile puteau fi admirate de aproape de pe terasele înalte ale Bibliotecilor Greacă și Latină și ale basilicii Ulpia care înconjurau columna. Scene care se succed pe fusul de marmură ca pe un uriaș papirus ce se rulează de 23 de ori reprezintă probabil ilustrația cărții pierdute (De bello dacico) în care Marcus Ulpius Traianus și-a povestit războaiele cu dacii (101-102, 105-106 d.H.). Banda sculptată are o lungime de 200 m și o lățime între 0,89 m și 1.25 m – la vârf. Meșterii, cel mai probabil au reprezentat circa 2.500 de figuri în 124 scene viu colorate. Unele dintre armele din mâinile războinicilor erau pictate, altele – în special sulițele și lăncile – erau făcute din sârmă de cupru. În vârf trona un bronz colosal al lui Traian – înlocuit în 1598 din ordinul Papei Sixtus al V-lea, de Sfântul Petru.

 

5 copii cu poveste

Cu timpul, culorile s-au șters, multe detalii s-au tocit, adaosurile metalice s-au pierdut, dar monumentala Columnă, înaltă de aproape 40 m, rămâne întreagă după aproape 2.000 de ani și poate fi admirată în Forul lui Traian de la Roma.

Însă pentru cei care vor să studieze scenele în amănunt există 5 muzee care adăpostesc mulaje din secolele al XIX-lea și al XX-lea – mult mai „lizibile” decât originalul erodat de poluarea din ultimele decenii din capitala Italiei.

Meșterii Alessandro și Leopoldo Malpieri au făcut la Roma, în 1861, trei mulaje de ipsos ale columnei la ordinul lui Napoleon III (care voia să ridice o copie a acesteia într-una dintre piețele Parisului).

Un mulaj a fost dus la Paris pentru a fi turnat în cupru galvanic la fabrica Oudry. Copia franceză a fost expusă la Luvru în vara anului 1864. Între timp, ideea columnei la Paris a fost abandonată și piesele au fost transportate, în 1870, în depozitele muzeului galo-roman din Saint-Germain. Azi, în Musee d’Archéologie Nationale de Saint-Germain-en-Laye (lângă Paris) poți vedea o reproducere din cupru a părții de la baza columnei expusă în șanțul de apărare al castelului Saint-Germain-en-Laye.

Cealaltă copie, donată de Napoleon papei Pius al IX-lea, și-a găsit mai întâi locul la Muzeul Lateran. Un alt papă roman, Pius al XII-lea, a cedat-o în 1951 la Museo della Civiltà Romana. Azi poți admira cele 125 de mulaje în Sala LI.

Muzeul Luvru păstrează baza și aproximativ o treime din friza columnei în colecția sa de mulaje de la Petites Écuries de Versailles.

Sălile reproducerilor în gips din Victoria and Albert Museum de la Londra sunt dominate de mulajul columnei – realizat în jurul anului 1864  – tăiată în două (înălțimea galeriei nu permitea expunerea monumentului dintr-o bucată).

După jumătate de veac de tatonări, statul român a comandat la Vatican copia la scară naturală a columnei, în 1939. Meșterul Francesco Mercatalli și echipa sa au turnat-o din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură. Mulajele au ajuns la București 28 de ani mai târziu și, după câțiva ani în muzeul P.C.R., au fost instalate în nou creatul Muzeul Național de Istorie a României (în fostului Palat al Poștelor). Special pentru expunerea columnei a fost construit în 1972  în curtea interioară a Muzeului Național de Istorie a României, Lapidarium-ul, un corp de clădire modern de 1.700 mp .

Columna românească se înnoiește

„În perioada mai 2013 – aprilie 2014, vor avea loc în muzeu o serie de demersuri culturale pentru celebrarea a 19 veacuri de la edificarea acestui monument emblematic al Antichității clasice și al istoriei României”, spune dl Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al MNIR. Pentru grupuri organizate care solicită ghidaj de specialitate, vizita trebuie programată cu cel puțin 48 de ore în avans. Un bilet care include vizitarea tuturor expozițiilor din muzeu costă 25 lei/adulți, 15 lei/pensionari, 7 lei/elevi, studenți. (Detalii: www.mnir.ro)

O vizită obișnuită

Din holul central intri în Lapidarium. Chiar la intrare – pe peretele din stânga, cum stai cu fața la baza columnei, într-o stampă de secol XVIII vezi cum arăta inițial monumentul cu Traian în vârf. Vizavi, o altă stampă a lui Piranesi arată columna cu Sfântul Petru în vârf. Mergi la balustradă până la câțiva metri de soclul care imită perfect originalul de la Roma pentru a admira de aproape primele scene (1-6) de pe fusul monumentului. Scările laterale duc la nivelul inferior. Un alt spațiu central, supraadâncit, permite accesul la soclu și la reliefurile 7-19, expuse de jur-împrejur. De anul acesta, baza columnei are o ușă nouă de bronz. Chiar în stânga găsești planul forului lui Traian de la Roma. Urmărește înspre dreapta desfășurarea scenelor, așa cum se succed pe columnă. Ca un bonus, la nivelul superior al Lapidariumului sunt expuse multe monumente de piatră descoperite pe teritoriul României din epoca elenistica, română, romano-bizantină și medievală.

Câteva scene esențiale

Lucia Țeposu Marinescu recomandă să îți rezervi o oră pentru o vizită în tihnă a Lapidariului. Și oricât ai fi de grăbit, nu rata reliefurile nr. 17 – lupta de la Tapae din 101 și portretul regelui Decebal; 64, 65 – scena păcii de la sfârșitul primului război; 85 – podul construit peste Dunăre de Apollodor din Damasc; 102 – împărțirea ultimelor rezerve de apa în munți; 122 – capturarea tezaurelor dacice și sinuciderea lui Decebal în scena 116.

* Articol publicat în numărul 17 al revistei NG Traveler.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*