Orasul regal mayas

Imagine articol

De ce sa te intorci la un oras mayas descoperit pentru prima data in anii 30, un loc devenit faimos cand, dupa doua decenii, aici a fost decriptat in premiera alfabetul hieroglific mayas? “Am plecat la Piedras Negras pentru ca era pe cale sa redevina un “oras pierdut” – spune Stephen Houston, arheolog si expert in scrierea maya.

Arheologia s-a schimbat enorm si se pun noi intrebari despre viata urbana mayasa.” Indepartatul Piedras Negras, asezat langa raul Usumacinta, s-a dezvoltat dintr-un mic sat, a inflorit de-a lungul a circa 400 de ani, apoi s-a prabusit. Pentru a afla motivele, Houston, de la Brigham Young University, a lucrat in acest loc timp de 6 ani.

Inainte de a ajunge la mayasi, el a trebuit sa treaca de marxisti! Au fost necesare negocieri delicate pentru a convinge gherilele sa-si paraseasca ascunzatorile, astfel incat echipa lui Houston, care-l includea si pe Héctor Escobedo, unul dintre directorii Universidad del Valle, Guatemala, sa-si poata stabili tabara. Cand, in sfarsit, au inceput sapaturile in 1997, au realizat ca prezenta gherilelor protejase, involuntar, site-ul: “E greu sa jefuiesti un mormant atunci cand asupra ta sta atintita o mitraliera!”

Asteptarea a meritat: orasul mai avea multe bogatii de dezvaluit. Utilizand inscriptiile de pe stelele funerare, purtand numele conducatorilor si anii lor de domnie, Houston a putut data multe dintre obiectele descoperite, clarificand, totodata, istoria orasului si succesiunea dinastiilor.

In jurul anului 400 d.Hr., regii maya au inceput sa construiasca piramide si piete publice in Piedras Negras, ca simboluri ale legaturilor lor cu zeii si pentru a-si legitima propriile domnii. Populatia orasului a crescut la 5.000 de locuitori. Apoi, prin anul 800 d.Hr., niste invadatori l-au capturat pe rege. Piedras Negras “s-a mai zbatut cateva zeci de ani – spune Houston -, dar, o data regele disparut, orasul si-a pierdut ratiunea existentei”. Palatele au fost transformate in locuinte pentru mai multe familii, iar baile de abur rituale s-au umplut cu gunoi. Curand, cu totii au abandonat Piedras Negras. Soarta orasului sugereaza puternic ca prabusirea culturii maya nu se leaga de seceta sau suprapopulare, spune Houston, ci de disparitia curtii regale si de pierderea increderii publice in autoritatea ierarhica. Lucrurile pe care locuitorii din Piedras Negras le-au lasat in urma continua sa-si spuna povestea.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*