Femeia care s-a incoronat faraon

O expresie grandioasa a puterii regale, templul mortuar al lui Hatshepsut se inalta langa o stanca abrupta la Deir el Bahri. Basoreliefurile de pe porticuri consemneaza cele mai mari triumfuri ale domniei ei de 21 de ani. Foto: Kenneth Garrett

Ce anume a indemnat-o pe Hatshepsut sa conduca Egiptul antic ca barbat in timp ce fiul ei vitreg statea in umbra? Mumia si adevarata ei poveste au iesit la lumina.

Text: Chip Brown

Disparuse orice urma de frumusete omeneasca de pe restul corpului. Panza infasurata in jurul gatului ei arata ca o tentativa esuata de eleganta. Gura, cu buza de sus lasata peste cea de jos, era o incretitura infioratoare. (Venea dintr-o cunoscuta familie de prognati.)

Orbitele ii erau umplute cu rasina neagra, iar narile astupate dizgratios cu suluri de carpe. Urechea stanga i se cufundase in carne pe o parte a craniului, iar capul era aproape complet lipsit de par. M-am aplecat catre vitrina deschisa de la Muzeul Egiptului, din Cairo, si am privit ceea ce, dupa toate probabilitatile, este corpul faraonului Hatshepsut, femeia extraordinara care a condus Egiptul de la 1479 pana la 1458 i.Hr. si care astazi este cunoscuta mai mult pentru indrazneala de a juca rolul de barbat, decat pentru domnia ei din epoca de aur a celei de-a XVIII-a dinastii a Egiptului.

In aer nu plutea niciun parfum ispititor de smirna, ci doar un miros intepator si acru, produs probabil de-a lungul secolelor pe care le petrecuse intr-o grota de calcar. Era greu sa asociezi obiectul acesta inert cu marea conducatoare care a trait cu atat de mult timp in urma si despre care s-a scris ca “era mai frumos decat orice sa o privesti”.

Singura trasatura umana se afla in stralucirea oaselor de la varful degetelor ei fara unghii, pe care carnea mumificata se retrasese, creand iluzia unei manichiuri si evocand nu doar vanitatea noastra primordiala, ci si intimitatile noastre fragile, scurtul si trecatorul nostru contact cu lumea.

Descoperirea mumiei pierdute a lui Hatshepsut a ajuns pe prima pagina a ziarelor cu doi ani in urma, dar intreaga poveste s-a dezvaluit incetul cu incetul, ca intr-un serial politist.

De fapt, cautarea lui Hatshepsut a demonstrat masura in care farasul si pensula arheologului au fost suplimentate cu tomografe si aparate pentru extragerea ADN-ului. in 1903, renumitul arheolog Howard Carter gasise sarcofagul lui Hatshepsut in cel de-al 20-lea mormant descoperit in Valea Regilor – KV20. Sarcofagul, unul dintre cele trei pe care le pregatise Hatshepsut, era gol.

Savantii nu stiau unde era mumia ei sau daca macar supravietuise campaniei de eliminare a urmelor domniei ei. In timpul lui Thutmes III, care i-a fost coregent si in cele din urma succesor, aproape toate imaginile ce o infatisau ca rege au fost sistematic sterse de pe temple, monumente si obeliscuri. Cautarea care pare sa fi dezlegat in sfarsit misterul a fost lansata in 2005 de catre Zahi Hawass, seful Proiectului Mumiile Egiptene si secretar general al Consiliului Suprem al Antichitatilor.

Hawass si o echipa de cercetatori s-au concentrat in primul rand asupra unei mumii pe care au numit-o KV60a, care fusese descoperita cu peste un secol in urma, dar nu fusese considerata suficient de importanta pentru a fi mutata de pe podeaua unui mormant neinsemnat din Valea Regilor. KV60a traversa eternitatea fara a vea parte macar de ospitalitatea unui sicriu, cu atat mai putin de suita de figurine care sa indeplineasca sarcinile slujitorilor.

De altfel, nu avea nici imbra- caminte – nicio podoaba pentru cap, nicio bijuterie, nici sandale de aur sau invelitoare de aur pentru degetele de la maini si de la picioare, niciuna dintre comorile cu care fusese inzestrat faraonul Tutankhamon – o nulitate de rege in comparatie cu Hatshepsut. Si cu toate metodele high-tech folosite pentru a rezolva unul dintre cele mai notabile cazuri de disparitie ale Egiptului, daca dintr-o fericita intamplare nu s-ar fi descoperit un dinte, KV60a ar sta si acum singura in intuneric, cu numele si statutul regal nerecunoscute.

Astazi, ea este pastrata intr-una dintre cele doua Sali ale Mumiilor Regale de la Muzeul Egiptului, cu placute in araba si engleza care spun ca este Hatshepsut, regele insasi, din nou alaturi de ceilalti faraoni ai Regatului Nou.

Cu toata uitarea care s-a abatut asupra lui Hatshepsut, putini faraoni si-au dorit atat de intens sa fie tinuti minte. Ea insa pare sa se fi temut mai mult de anonimat decat de moarte. A fost unul dintre cei mai mari constructori, intr-una dintre cele mai mari dinastii egiptene. A ridicat si a renovat temple si altare din Sinai pana in Nubia.

Cele patru obeliscuri din granit pe care le-a inaltat la uriasul templu al marelui zeu Amon din Karnak se numara printre recordurile genului. Si-a comandat sute de statui si si-a consemnat in piatra genealogia, titlurile, povestea, atat cea reala, cat si cea inventata, chiar si gandurile si sperantele, pe care uneori le marturisea cu o sinceritate neobisnuita.

Nelinistile exprimate de Hatshepsut pe unul dintre obeliscurile din Karnak vibreaza si acum de o nesiguranta aproape fermecatoare: „Acum inima mea se tulbura cand ma gandesc ce vor spune oamenii. Cei care imi vor vedea monumentele in anii ce vor urma si cei care vor vorbi despre ce am facut.“ Istoria timpurie a Regatului Nou e plina de incertitudini, dar este limpede ca la nasterea lui Hatshepsut puterea Egiptului era in crestere.

Posibilul ei bunic, Ahmes, fondatorul celei de-a XVIII-a dinastii, ii alungase pe cumplitii invadatori hicsosi, care ocupasera partea de nord a Vaii Nilului timp de doua ecole. Cand fiul lui Ahmes, Amenhotep I, nu a avut un fiu care sa supravietuiasca pentru a-i urma la tron, se presupune ca un general redutabil, cunoscut sub numele de Thutmes, a fost adus in familia regala prin casatoria cu o printesa.

Hatshepsut a fost fiica cea mare a lui Thutmes si a Sotiei Sale Regale, regina Ahmes, probabil o ruda apropiata a regelui Ahmes. Dar Thutmes a avut si un fiu cu o alta regina, iar acest fiu, Thutmes II, a mostenit coroana.

Recurgand la o metoda obisnuita de consolidare a semintiei regale – si fara abuurile din vremurile noastre privind incestul –, Thutmes II si Hatshepsut s-au casatorit. Au avut o fiica; o alta sotie, Isis, avea sa-i daruiasca lui Thutmes mostenitorul baiat pe care Hatshepsut nu putea sa i-l dea. Thutmes nu a domnit mult timp, iar cand a fost rapus de ceea ce tomografii facute dupa 3.500 de ani aveau sa sugereze ca a fost o boala de inima, mostenitorul lui, Thutmes III, era inca un copil.

Dupa traditie, Hatshepsut a preluat controlul efectiv ca regenta a tanarului faraon. Astfel a inceput una dintre cele mai interesante perioade din istoria Egiptului antic. La inceput, Hatshepsut actiona in numele fiului ei vitreg, avand grija sa respecte conventiile potrivit carora si alte regine se ocupasera de chestiuni politice in timp ce tinerii urmasi cresteau.

Dar nu dupa mult timp au aparut semne ca regenta asigurata de Hatshepsut va fi diferita. In primele basoreliefuri, apare indeplinind functii regale: aduce ofrande zeilor si ordona ridicarea unor obeliscuri din carierele de granit rosu de la Assuan. Insa dupa doar cativa ani a preluat rolul de „rege“ al Egiptului, puterea suprema in stat.

Fiul ei vitreg – care era deja pe deplin capabil sa preia tronul – a fost trecut in pozitie secunda. Hatshepsut a domnit in total 21 de ani. Ce a determinat-o pe Hatshepsut sa o rupa atat de radical cu rolul traditional al reginei regente? O criza sociala sau militara? Politica dinastica? Poruncile divine ale lui Amon? Setea de putere? „A existat fara indoiala ceva care a facut-o sa schimbe felul in care era infatisata pe monumentele publice, dar nu stim ce anume – spune Peter Dorman, renumit egiptolog si presedinte al Universitatii Americane din Beirut.

Unul dintre lucrurile cel mai greu de ghicit este motivatia ei.“ Ar putea avea legatura cu ereditatea. Pe un cenotaf de la carierele de gresie din Gebel el Silsila, Senenmut, aghiotantul si arhitectul ei, o numeste „fiica intai nascuta a regelui“, o distinctie care subliniaza pozitia ei ca principal mostenitor al lui Thutmes I, decat ca principala sotie a lui Thutmes II. Nu uitati, Hatshepsut avea sange regal veritabil, pe cand sotul/fratele ei era urmasul unui rege adoptat.

Egiptenii credeau in divinitatea faraonului; numai Hatshepsut, nu si fiul ei vitreg, avea o legatura biologica directa cu regalitatea divina. Totusi mai era mica problema a sexului. Titlul de rege se transmitea din tata in fiu, nu in fiica; religia spunea ca rolul regelui nu putea fi exercitat in mod adecvat de catre o femeie. Probabil a fost nevoie de multa siretenie din partea regelui-femeie pentru a trece peste acest obstacol.

Cand a murit sotul ei, titlul preferat al lui Hatshepsut nu era Sotia Regelui, ci Sotia Divina a lui Amon, titlu care – cred unii – i-a pregatit calea spre tron. Hatshepsut nu a tinut niciodata secret sexul ei in texte; inscriptiile sale utilizau frecvent terminatii feminine. Dar in primii ani de domnie, parea sa caute modalitati de a sintetiza imaginile de rege si regina, ca si cum un compromis vizual putea rezolva paradoxul unui suveran-femeie.

Intr-o statuie din granit rosu, Hatshepsut e reprezentata cu corpul inconfundabil al unei femei, dar cu podoaba de cap dungata si cu cobra uraeus, simbolurile unui rege. In unele basoreliefuri din temple, Hatshepsut e imbracata in rochie traditionala, pana la glezne, dar cu picioarele departate, in pozitia de mers a regelui.

Odata cu trecerea anilor, ea pare sa fi decis ca era mai simplu sa evite cu totul chestiunea sexului. A poruncit sa fie infatisata doar ca rege-barbat, cu podoaba de cap a faraonului, cu fustanela si u barba falsa ale acestuia – fara nicio trasatura feminina.

Multe statui, imagini si texte ale ei par sa faca parte dintr-o campanie mediatica bine sustinuta, menita sa legitimeze domnia ei ca rege – si a oferi o explicatie pentru indrazneala ei. In basoreliefurile din templul ei mortuar, Hatshepsut a urzit o poveste despre urcarea ei pe tron ca implinire a unui plan divin si a afirmat ca tatal ei, Thutmes I, nu numai ca a dorit ca ea sa fie rege, dar a si putut participa la incoronare.

In tablouri, marele zeu Amon e aratat aparand in fata mamei lui Hatshepsut deghizat in Thutmes I. El ii porunceste lui Khnum, zeul creatiei cu cap de berbec, care modeleaza lutul omenirii pe roata sa de olar: „Du-te, sa o creezi mai bine decat pe toti zeii; modeleaza pe aceasta fiica a mea pe care am zamislit-o.“ Khnum se apuca imediat de treaba, spunand: „Forma ei va fi mai venerata decat a zeilor, in inalta ei demnitate de rege…“ Pe roata de olar a lui Khnum, mica Hatshepsut este reprezentata vizibil ca baiat.

Nu e inca limpede cine era publicul vizat pentru o astfel de propaganda. E greu de crezut ca Hatshepsut avea nevoie sa-si sustina legitimitatea in fata unor aliati puternici precum marii preoti ai lui Amon sau a unor membri ai elitei precum Senenmut. Atunci, pe cine incerca sa convinga cu povestea ei? Pe zei? Viitorul? Revista National Geographic? Un raspuns ar putea fi gasit in referirile lui Hatshepsut la nagat, o pasare de balta raspandita pe Nil, cunoscuta de egiptenii antici sub numele de rekhyt.

In textele hieroglifice, cuvantul „rekhyt“ este tradus de obicei prin „oamenii obisnuiti“. Apare frecvent in inscriptiile din Regatul Nou, dar acum cativa ani Kenneth Griffin, acum la Universitatea Swansea, din Tara Galilor, a observat ca Hatshepsut folosea cuvantul mai mult decat orice alt faraon din dinastia a XVIII-a. „Inscriptiile ei pareau sa arate o sociere personala unica la acea vreme cu rekhyt“ – spune el. Hatshepsut vorbea adesea la modul posesiv despre „nagatul meu“ si ii cerea aprobarea – ca un fel de protopolitician populist.

Cand inima lui Hatshepsut palpita intrebandu-se ce vor spune „oamenii“, oamenii la care se gandea ea erau poate la fel de obisnuiti ca nagatii de pe Nil. Dupa moartea ei, in jurul anului 1458 i.Hr., fiul ei vitreg a devenit unul dintre marii faraoni ai Egiptului. Thutmes III a fost un constructor de monumente, ca si mama lui vitrega, dar si un razboinic fara egal, asa-zisul Napoleon al Egiptului antic.

Intr-o perioada de 19 ani, a condus 17 campanii militare in Levant, inclusiv o victorie impotriva canaanitilor la Megiddo, in Israelul de astazi, despre care se invata si acum in academiile militare. Avea o multime de neveste, dintre care una l-a nascut pe succesorul lui, Amenhotep II. Thutmes III a gasit timp si pentru a introduce puiul in meniul egiptean. In ultima parte a vietii lui, cand alti barbati s-ar putea multumi sa-si aminteasca de aventuri trecute, Thutmes III pare sa-si fi gasit o noua distractie. A hotarat sa o stearga metodic pe mama lui vitrega, regele, din istorie.

Cand Zahi Hawass a pornit sa o gaseasca pe Maiestatea Sa Regele Hatshepsut, era ferm convins de un lucru: mumia dezbracata gasita pe podeaua unui mic mormant nu era a ei. „Cand am inceput sa o caut pe Hatshepsut, nu am crezut niciodata ca voi descoperi ca ea este aceasta mumie“ – spune Hawass.

In primul rand, nu avea un aspect regal vizibil; era grasa si, asa cum scria Hawass intr-un articol publicat in jurnalul KMT, avea niste „sani imensi care atarnau“, potriviti mai curand pentru doica lui Hatshepsut. Cu cateva luni inainte, Hawass vizitase mormantul lui Hatshepsut, KV20, ca sa caute indicii cu privire la locul in care s-ar fi putut afla ea.

Cu eterna lui palarie de pasla, Hawass a coborat 200 de metri intr-unul dintre cele mai periculoase morminte din Valea Regilor. Tunelul prin argila sistoasa sfaramicioasa si calcar duhnea a guano. Cand Howard Carter l-a curatat in 1903, a vorbit despre „cea mai plicticoasa lucrare pe care am condus-o vreodata“.

In mormant, Carter a gasit doua sarcofage care purtau numele lui Hatshepsut, niste pereti despartitori din calcar si o cutie pentru organe, dar nicio mumie. Carter a mai facut o descoperire intr-un mormant din apropiere – mormantul KV60, o constructie mica, a carei intrare era taiata in coridorul care ducea la KV19. In KV60, Carter a gasit „doua mumii dezbracate ale unor femei si niste gaste mumificate“. O mumie se afla intr-un sicriu, cealalta pe jos. Carter a luat gastele si a inchis mormantul.

Trei ani mai tarziu, un alt arheolog a mutat mumia din sicriu la Muzeul Egiptului. Inscriptia de pe sicriu a fost mai tarziu asociata cu doica lui Hatshepsut. Mumia de pe jos a fost lasata asa cum era, asa cum fusese de cand a fost ascunsa acolo, probabil de catre preoti, in timpul reinmormantarilor dinastiei a XXI-a, in jurul anului 1000 i.Hr.

De-a lungul anilor, egiptologii au pierdut urma intrarii in KV60, iar mumia de pe podeaua mormantului a fost uitata. Lucrurile s-au schimbat in iunie 1989, cand Donald Ryan, egiptolog si lector la Universitatea Pacifica Luterana, din Tacoma, Washington, a venit sa exploreze mai multe morminte mici nedecorate din vale. indemnat de influentul egiptolog Elizabeth Thomas, care banuia ca mormantul KV60 ar putea gazdui mumia lui Hatshepsut, Ryan il inclusese pe cererea lui pentru o autorizatie de cercetare.

Ajungand la o ora prea tarzie ca sa inceapa lucrul, Ryan a decis sa dea o raita la sit ca sa lase niste unelte. A mers pana la intrarea lui KV19 si, dintr-un impuls, gandindu-se ca ar putea fi pe aproape si KV60, a inceput sa mature in fata intrarii. A luat-o inapoi dinspre usa lui KV19. in jumatate de ora a gasit o crapatura in coridorul de stanca. O trapa de piatra descoperea un sir de trepte.

Dupa o saptamana, dotati cu un casetofon care canta sonata Patetica, a lui Beethoven, el si un inspector local de antichitati patrundeau in mormantul „pierdut“. „A fost ciudat – isi aminteste el. Nu mai gasisem niciodata o mumie. Inspectorul si cu mine am intrat cu foarte mare grija. O femeie zacea intinsa pe jos. Dumnezeule!“ Mumia se afla intr-un mormant care fusese devastat inca din antichitate de catre hoti.

Bratul stang ii era indoit peste piept intr-o pozitie de inmormantare, considerata de unii specifica reginelor dinastiei a XVIII-a. Ryan a inceput sa catalogheze ce a gasit. „Am gasit capacul sfaramat al unui sicriu si foite de aur ce fusesera razuite – isi aminteste el. Nu stiam ce anume mutase Howard Carter din loc, asa ca l-am inregistrat ca sit intact.“ intr-o camera laterala, Ryan a gasit un morman imens de fasii de panza, o pulpa de vita mumificata si o gramada de „mumii pentru hrana“, pachete cu alimente pentru lunga calatorie a decedatului prin eternitate.

Cu cat studia mumia, cu atat Ryan devenea mai convins ca ar putea fi cineva important. „Era extraordinar de bine mumificata – spune el. Si avea o pozitie regala. M-am gandit… e o regina! Sa fie Hatshepsut? Posibil. Dar nu era nimic care sa faca legatura intre mumie si o persoana anume.“ Totusi, nu parea in regula sa fie lasata, oricine ar fi fost, intinsa pe jos, goala, pe un morman de zdrente.

Inainte de a inchide mormantul, Ryan si un coleg au facut putina curatenie in camera mortuara. Au comandat un sicriu simplu la un atelier de tamplarie. Au asezat-o pe necunoscuta in noul ei pat si au pus capacul. Lungul anonimat al lui Hatshepsut se apropia de sfarsit.

Istoricii i-au conferit de mult lui Hatshepsut rolul de mastera a tanarului Thutmes III. Dovada presupusei ei cruzimi a fost revansa postuma a fiului vitreg, care a poruncit ca mostenirea sa-i fie vandalizata si numele regal sters de pe monumentele publice.

Intr-adevar, Thutmes III a distrus la fel de temeinic iconografia regelui Hatshepsut ca si pe canaanitii de la Megiddo. La Karnak, imaginea si cartusul ei, sau simbolul numelui, au fost inlaturate cu dalta de pe peretii altarului; textele de pe obeliscurile ei au fost acoperite cu piatra (care a avut efectul involuntar de a le pastra in perfecta stare).

La Deir el Bahri, locul celei mai spectaculoase realizari arhitecturale a ei, statuile care o reprezentau au fost sfaramate si aruncate intr-o groapa din fata templului mortuar. Cunoscut sub numele Djeser Djeseru, sfanta sfintelor, pe malul vestic al Nilului, vizavi de Luxorul modern, templul cafeniu-rosiatic e situat pe fundalul unui intrand stancos, cafeniu, care-l incadreaza asa cum incadreaza nemesul fata unui faraon.

Cu cele trei etaje, cu porticurile, terasele spatioase legate prin rampe, aleea marginita de sfincsi acum disparuti si bazinele cu papirusi si arbori de smirna umbrosi, Djeser Djeseru se numara printre cele mai splendide temple construite vreodata. A fost conceput (probabil de Senenmut) drept centru al cultului lui Hatshepsut. Imaginile cu ea regina au fost lasate neatinse, dar peste tot unde se autoproclamase rege, lucratorii fiului ei vitreg au intervenit cu daltile, intr-un vandalism minutios si precis.

„Distrugerea nu a fost o decizie emotionala, ci una politica“ – spune Zbigniew Szafraski, directorul misiunii arheologice poloneze in Egipt, care lucreaza la templul mortuar al lui Hatshepsut din 1961. Cand excavatoarele au curatat molozul din templul ingropat aproape in intregime la sfarsitul anilor 1890, misterul lui Hatshepsut fusese deja redefinit:

Ce fel de conducator a fost? Raspunsul le parea evident catorva egiptologi care se grabeau sa imbratiseze ideea ca Thutmes III a atacat memoria lui Hatshepsut ca razbunare pentru ca ea ii uzurpase cu nerusinare puterea regala.

William C. Hayes, custodele Departamentului de arta egipteana al Muzeului Metropolitan din New York si participant important la excavatiile de la Deir el Bahri din anii ’20 si ’30, scria in 1953: „Nu dupa mult timp… aceasta femeie vanitoasa, ambitioasa si fara scrupule s-a aratat in adevarata ei lumina.“

In anii 1960, cand arheologii au descoperit probe care sugerau ca proscrierea regelui Hatshepsut incepuse cu cel putin 20 de ani dupa moartea ei, melodrama despre fiul vitreg nechibzuit care se razbuna pe mama vitrega lipsita de scrupule nu a mai stat in picioare.

S-a conceput un scenariu mai logic, pornind de la ipoteza ca Thutmes III trebuia sa consolideze succesiunea fiului sau Amenhotep II in fata revendicarilor altor membri ai familiei. Iar Hatshepsut, candva discreditata pentru ambitia ei crunta, acum e admirata pentru abilitatea ei politica. „Nimeni nu poate sti cum era – spune Catharine Roehrig, acum custode in acelasi departament, altadata condus de Hayes.

A domnit 20 de ani pentru ca a reusit sa faca lucrurile sa mearga. Cred ca era foarte sireata si stia cum sa invrajbeasca oamenii – fara sa-i ucida sau sa fie ea ucisa.“

La aproape doua decenii dupa ce Donald Ryan a redescoperit amplasarea lui KV60, Zahi Hawass le-a cerut custozilor de la Muzeul Egiptului sa adune toate mumiile de femei neidentificate si posibil regale din dinastia a XVIII-a, inclusiv cele doua corpuri – unul slab, altul gras – gasite in KV60.

Mumia slaba a fost recuperata din podul muzeului; cea grasa, KV60a, care ramasese in mormantul original, a fost adusa din Valea Regilor. Intr-o perioada de patru luni, de la sfarsitul lui 2006 si inceputul lui 2007, mumiile au trecut printr-un tomograf, care a permis arheologilor sa le examineze amanuntit si sa le aprecieze varsta si cauza mortii.

Rezultatele tomografiilor celor patru mumii candidate au fost neconcludente. Atunci, lui Hawass i-a venit o alta idee. In 1881, fusese gasita intr-un mare depozit secret de mumii regale de la Deir el Bahri o cutie de lemn gravata cu cartusul lui Hatshepsut; se credea ca aceasta continea ficatul ei.

Cand cutia a fost scanata, cercetatorii au fost uimiti sa detecteze un dinte. Stomatologul echipei l-a identificat drept un molar secundar cu o parte din radacina lipsa. Cand Ashraf Selim, profesor de radiologie la Universitatea din Cairo, a reexaminat imaginile cu maxilarele celor patru mumii, in maxilarul drept superior al mumiei grase din KV60 era o radacina fara dinte. „Am masurat radacina din mumie si dintele si am descoperit ca se potriveau“ – spune Selim.

Desigur, oamenii de stiinta au dovedit doar ca un dinte dintr-o cutie apartine unei mumii. Identificarea se bazeaza pe presupunerea ca obiectele din cutie sunt etichetate corespunzator si ca au fost odata parti vitale ale faimosului faraon-femeie. Iar cutia inscriptionata cu cartusul lui Hatshepsut nu este vasul ritual in care se gasesc de obicei organele mumificate.

Este din lemn, nu din piatra, si e posibil sa fi fost folosita pentru bijuterii sau uleiuri sau mici obiecte de valoare. „Unii ar putea spune ca nu am gasit dovada absoluta – spune Selim. Iar eu as fi de acord.“ Totusi – intreaba Hawass – ce sanse sunt ca o cutie asociata cu Hatshepsut si descoperita intr-un depozit de mumii regale sa contina un dinte care se potriveste exact cu o gaura din gura unei mumii gasite langa iubita doica a celebrei regine egiptene?

Si ce uimitor ca dintele era acolo ca sa faca legatura intre cartusul lui Hatshepsut si o mumie! „Daca imbalsamatorul nu l-ar fi luat si nu l-ar fi pus langa ficat, nu am fi putut afla ce s-a intamplat cu Hatshepsut“ – spune Hawass. Tomografiile au schimbat deja istoria, spulberand teoriile conform carora Hatshepsut ar fi fost ucisa de fiul ei vitreg. A murit probabil de o infectie provocata de un abces dentar, cu complicatii din cauza cancerului osos avansat si posibil a diabetului. Hawass presupune ca marii preoti ai lui Amon i-au mutat corpul in mormantul doicii pentru a-l proteja de jefuitori; multi regi din Regatul Nou au fost ascunsi in morminte secrete pentru siguranta.

Cat despre testele ADN, primul set a inceput in aprilie 2007 si nu a aratat nimic decisiv. „La specimenele antice nu obtii niciodata o potrivire de 100%, pentru ca secventele genetice nu sunt complete – spune Angélique Corthals, profesoara de biomedicina si medicina legala la Universitatea Stony Brook, din New York, si unul dintre cei trei consultanti care lucreaza cu egiptenii. Am studiat ADN-ul mitocondrial al presupusei Hatshepsut si al bunicii ei, Ahmes Nefertari.

Exista o probabilitate de 30-35% ca aceste doua femei sa nu fie inrudite, dar nu pot sublinia indeajuns ca rezultatele sunt doar preliminare.“ Un alt set de teste ar putea oferi in curand un verdict mai clar.

Primavara trecuta, fotograful Kenneth Garrett a rugat-o pe Wafaa El Saddik, directoarea Muzeului Egiptului, din Cairo, sa verifice o lista cu comorile lui Hatshepsut, pe care spera sa le fotografieze pentru acest articol: un sfinx din calcar cu chipul lui Hatshepsut din ruinele templului ei, cutia de lemn ce continea dintele, un bust din calcar al lui Hatshepsut in vesmintele lui Osiris, zeul infernului. El Saddik a ajuns la ultimul obiect de pe lista: corpul mumificat al lui Hatshepsut insasi. „Vreti sa scoatem geamul?“ – a intrebat ea ingrijorata, ca si cum mumia, mult timp neglijata, ar fi devenit acum ceva nespus de pretios. Fotograful a incuviintat din cap.

Directoarea s-a cutremurat. „Vorbim aici de istoria lumii!“ – a exclamat ea. In cele din urma, s-a decis ca unul dintre geamurile vitrinei din Sala Mumiilor Regale poate fi scos fara a pune in pericol istoria lumii. Privind fix ceea ce mai ramasese din marele faraon-femeie in timp ce se pregateau luminile, m-am pomenit intrebandu-ma de ce era atat de important sa i se autentifice cadavrul.

Pe de o parte, ce ar putea insufleti mai bine uimitoarea istorie a Egiptului antic decat femeia conservata, in ciuda naturii si a fortelor descompunerii? Iat-o acum, printre noi, ca un ambasador al antichitatii. Pe de alta parte, ce doream de la ea? Nu era de fapt ceva coplesitor de morbid in curiozitatea care aducea milioane de gura-casca in Salile Mumiilor Regale si transforma mortii regali in fetisuri?

Cu cat ma uitam mai mult la Hatshepsut, cu atat mai mult ma feream de ochii aceia de nepatruns si de fixitatea sufocanta a acelui trup lipsit de viata. Majoritatea dintre noi traim dupa crezul omului de rand, care e antiteza credintei faraonilor: „Caci tarana esti si in tarana te vei intoarce“. Mi-am dat seama cat de vie era Hatshepsut in textele ei, in care, chiar si dupa atatea mii de ani, ii poti inca simti bataia inimii.



1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*