Spirite in nisip

Ca un talisman al fertilităţii, un cap retezat din Cahuachi atârnă de o funie din fibre vegetale. E posibil ca victima să fi fost un localnic, sacrifi cat într-o perioadă de secetă. Un craniu din Carrizales arată o formă tipică de ascuţire deliberată, probabil ca semn al unui statut social de elită. Foto: Robert Clark

Străvechile linii nasca, din Peru, îşi etalează secretele. in aer, liniile schiţate pe solul deşertului erau greu de văzut, ca nişte desene lăsate prea mult timp la soare. În timp ce pilotul nostru lua curbe strânse pe deasupra unui platou arid, în Sudul Perului, la nord de oraşul Nasca, am reuşit doar să disting o succesiune de siluete frumos făcute.

„Orca!“ – mi-a strigat peste urletul motorului Johny Isla, un arheolog peruan. Mi-a arătat cu degetul forma unei balene ucigaşe. „Mono!“ – a adăugat după câteva momente, când celebra maimuţă nasca a devenit vizibilă. „Colibri!“ Pasărea-colibri. De când au devenit foarte cunoscute, la sfârşitul anilor 1920 după introducerea curselor aeriene comerciale între Lima şi Arequipa, un oraş din Sudul Perului, misterioasele desene din deşert, cunoscute drept „liniile nasca“, i-au intrigat pe arheologi, antropologi şi orice alte persoane fascinate de culturile străvechi din cele două Americi. De tot atâta vreme, valuri de cercetători – şi amatori – au dat diverse interpretări acestor linii, ca şi când ar fi fost cel mai mare set de pete de cerneală din lume, pentru un test Rorschach.

În diverse momente, au fost explicate drept drumuri incase, planuri de irigaţii, imagini menite să fie admirate din aerostate primitive cu aer cald şi, cea mai demnă de luat în râs, piste de aterizare pentru navele extratereştrilor. După Al Doilea Război Mondial, o profesoară de origine germană, Maria Reiche, a făcut primele studii ofi ciale despre liniile şi siluetele, numite geoglife, afl ate lângă Nasca şi oraşul învecinat, Palpa. Jumătate de secol, până la moartea ei, în 1998, Reiche a jucat un rol extrem de important în conservarea geoglifelor.

Dar şi teoria ei preferată – că liniile ar reprezenta datele unui calendar astronomic – a fost discreditată. Străşnicia cu care a protejat ea liniile împotriva oricărui intrus a fost adoptată de cei care le au în grijă astăzi, astfel încât chiar şi oamenii de ştiinţă au acces cu dificultate la cele mai celebre fi guri de animale de pe această câmpie, sau pampas, situată chiar la nord-vest de Nasca. Din 1997 însă un amplu efort de cercetare, cu colaborarea peruanilor şi a germanilor, se derulează în apropierea oraşului Palpa, ceva mai departe, spre nord.

Sub conducerea lui Isla şi Markus Reindel, de la Institutul Arheologic German, Proiectul Nasca-Palpa a realizat un studiu multidisciplinar sistematic asupra populaţiilor străvechi din regiune, începând cu teritoriile şi modul de trai ale populaţiei nasca, motivele pentru care a dispărut şi semnifi caţia desenelor stranii pe care le-a lăsat în urma sa în nisipul deşertului. În timp ce avionul nostru se înclina pentru a coti încă o dată, Isla, un muntean care lucrează la Institutul Andin de Studii Arheologice, a rămas cu faţa lui lată, cu pomeţi proeminenţi, lipită de geam. „Trapezoidul!“ – a strigat el, arătând spre un uriaş luminiş geometric, care abia se desluşea în câmpul vizual. „Platforma!“ – a adăugat, gesticulând cu arătătorul. „Platforma!“ Platforma? Arăta către un mic morman de pietre, afl at la unul dintre capetele trapezoidului. Dacă Isla şi colegii lui au dreptate, asemenea structuri nu foarte impresionante ar putea ascunde cheia către înţelegerea adevăratului scop al liniilor nasca. Povestea începe şi se termină cu apa.

Regiunea de coastă din Sudul Perului şi Nordul statului Chile este unul dintre cele mai aride locuri de pe glob. |n micul bazin protejat, unde a înflorit cultura nasca, zece râuri coboară din Anzi spre est, cele mai multe dintre ele fi ind secate cel puţin o parte din an. Aceste zece panglici fragile de verde, înconjurate de o mie de nuanţe de cafeniu, au oferit o zonă fertilă prielnică pentru apariţia unei civilizaţii timpurii, la fel ca Delta Nilului sau fl uviile din Mesopotamia. „Era locul perfect pentru o aşezare umană, fi indcă avea apă – spune geograful Bernhard Eitel, membru al Proiectului Nasca-Palpa. Dar era un mediu cu grad de pericol ridicat – un mediu extrem de riscant.“ După Eitel şi colegul său de la Universitatea din Heidelberg, Bertil Mächtle, microclimatul din regiunea Nasca a suferit oscilaţii dramatice în ultimii 5.000 de ani.

Când un sistem de înaltă presiune de deasupra zonei centrale din America de Sud, numit Frontul Bolivian, se deplasează spre nord, cad mai multe ploi pe pantele vestice ale Anzilor. Când frontul se deplasează spre sud, precipitaţiile scad, iar râurile din văile nasca seacă. |n ciuda condiţiilor de risc, civilizaţia nasca a înflorit timp de opt secole. În jurul anului 200 î.Hr., populaţia nasca ieşea dintr-o cultură anterioară, cunoscută sub numele de paracas, stabilindu-se de-a lungul văilor râurilor şi cultivând bumbac, fasole, cartofi , lucuma (un fruct) şi un soi de porumb cu ştiulete scurt.

Renumiţi pentru ceramica lor aparte, au inventat o nouă tehnică prin care combinau mai mult de zece diverşi pigmenţi minerali într-un terci subţire de lut, astfel încât ceramica deja colorată putea fi arsă în cuptor. Un celebru tablou ceramic, cunoscut sub numele de Placa Tello – prezentând numeroşi nasca suflând în naiuri, înconjuraţi de câini care dansează –, a fost considerat un adevărat „instantaneu“ simbolic al unui popor paşnic, cu ritualuri care includeau muzica, dansul şi procesiunile sacre. Capitala teocratică a începuturilor civilizaţiei nasca era o mecca măturată de nisipuri, numită Cahuachi.

Situl, excavat pentru prima dată în anii 1950 de William Duncan Strong, arheolog la Universitatea Columbia, este un complex vast, de 150 de hectare, cu o impunătoare piramidă ridicată din chirpici, mai multe temple mari, pieţe şi platforme largi, precum şi o reţea alambicată de scări şi coridoare care comunică între ele. În cartea lor din 2003 despre sistemele de irigaţii nasca, arheologul Katharina Schreiber, de la Universitatea din California, în Santa Barbara, şi Josué Lancho Rojas, un învăţător şi istoric local, subliniază că Râul Nasca, după ce curge în subteran pe o distanţă de aproximativ 15 km spre est, iese la suprafaţă în chip de izvor chiar înainte de Cahuachi. „Apariţia apei în acest punct – scriu ei – era aproape cu siguranţă considerată sacră în vremuri preistorice.“

„Cahuachi era un centru ceremonial – spune Giuseppe Orefi ci, arheolog italian care a condus excavaţiile timp de mai mulţi ani. Oamenii veneau aici din munţi şi din zonele de coastă, aducând ofrande.“ Printre artefactele dezgropate se numără zeci de capete tăiate, de obicei o funie împletită, trecută printr-o gaură făcută în frunte, probabil pentru ca fi ecare craniu să poată fi purtat la brâu, ca un trofeu. În alte zone din teritoriul nasca, oamenii se deplasau către est sau vest de-a lungul văilor râurilor, în funcţie de tiparele precipitaţiilor. Iniţiativa arheologică peruano-germană a explorat regiunea de pe coasta Pacifi cului până la altitudini de aproape 4.600 m, în zonele înalte ale Anzilor. Aproape pretutindeni unde au căutat, au găsit mărturii ale unor sate nasca – „aşezate ca nişte perle, pe marginile văilor – spune Reindel. Şi în apropierea fiecărei aşezări am găsit geoglife.“

Text: Stephen Hall



1 Comment

  1. Desenele de la Nazca reprezinta cel mai simplu mesaj scris transmis. Expeditorii sunt cea mai veche civilizatie a lumii, iar la destinatar civilizatia 2012. Personal am gasit raspuns la 8 desene, suficiente pentru emiterea unei ipoteze fantastice. Cautam raspunsuri privind cerul, dar nu ne uitam jos ca sa le vedem.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*