Sciţii din Siberia – maeştri aurari

Înnobilat de mituri şi metal, un cuplu scitic supraveghează deplasarea unei herghelii. Podoabele şi accesoriile lor, reconstituite pe baza obiectelor găsite în mormînt, sugerează o moştenire regală; alte morminte din apropiere au fost mult mai modeste. Foto: Sisse Brimberg

Barbari ai stepelor antice? Să nu ne grăbim!

Un nou mormînt descoperit, vechi de 2.700 de ani, arată că aceşti faimoşi călăreţi erau foarte talentaţi în prelucrarea aurului.
Dintr-o groapă de 4 metri, Pavel Leus priveşte în sus spre cei trei arheologi aflaţi pe marginea ei: “Băieţi, avem o problemă. Trebuie să chemăm poliţia”, spune el.
În timp ce săpa într-o movilă funerară, sau gorgan, din Republica Tuva, o zonă izolată, puţin cunoscută din Siberia, Leus tocmai dăduse peste o cameră mortuară. A observat două schelete şi strălucirea slabă a aurului. Mult aur.
“La început – şi-a amintit el mai tîrziu – am văzut un gorytus  din aur (o tolbă pentru arc şi săgeţi). Apoi, privind în jur, am văzut şi mai mult aur.” Era o imensă platoşă de aur, a cărei greutate s-a dovedit mai apoi a fi de 1,5 kg, una mai mică, două ace de păr sculptate din aur, fiecare avînd circa 30 cm lungime, pumnale placate cu aur, un adevărat covor de metal strălucitor.
Arheolog încercat, care a petrecut numeroase veri împreună cu echipele arheologice ruseşti, Leus devenise primul om care, după 2.700 de ani, a pătruns în această cameră, un mormînt regal al poporului misterios cunoscut sub numele de sciţi. Nomazi şi aprigi războinici, aceştia au trăit în Asia Centrală cu aproximativ nouă secole î.Hr., iar cultura lor s-a răspîndit spre vest, spre sudul Rusiei şi Ucraina, ajungînd chiar pînă în Germania, înainte de a dispărea treptat la începuturile erei creştine.
După anunţul lapidar al lui Leus, conducătorul expediţiei, Konstantin Chugunov, de la Muzeul de Stat Ermitaj din St. Petersburg, a coborît în groapă pentru a arunca personal o privire printre bîrnele din tavanul camerei. A fost urmat rapid de colegii săi de expediţie, Hermann Parzinger şi Anatoli Nagler, de la Institutul Arheologic German din Berlin. “Dumnezeule! – a exclamat Nagler, ce se uita cu atenţie – ai dreptate. Avem nevoie de poliţie.”
În Republica Tuva, o enclavă rar populată, cu păşuni şi vîrfuri muntoase acoperite de zăpezi, aflată la patru fusuri orare est de Moscova, cel mai răspîndit delict este furtul de vite. Şi totuşi, arheologii se temeau că orice se putea întîmpla dacă s-ar fi răspîndit vestea că o comoară fabuloasă se află într-un puţ deschis, în imensitatea acestui teritoriu. Chugunov a dat fuga deci în oraşul Turan, la 16 km distanţă, ca să-l cheme pe Nikolai Bondarenko, prietenul său, să păzească tezaurul cu o puşcă de vînătoare pînă la asigurarea unei protecţii permanente din partea poliţiei.
În următoarele trei săptămîni, protejaţi de patrulele înarmate, arheologii au scos din mormînt 20 kg de aur, mult mai mult decît s-a găsit vreodată într-un mormînt siberian.
Adevărată necropolă a sciţilor, valea care adăposteşte acest gorgan conţine multe alte movile funerare. Localnicii o numesc Valea Ţarilor, crezînd că toate movilele adăpostesc regi. Unele, cu siguranţă, o fac.
Aproape toate gorganele sînt simple movile de pămînt, placate uneori cu pietre. Însă patru dintre ele ies în evidenţă, fiind în totalitate din piatră. Chugunov, Parzinger şi Nagler au ales unul dintre acestea pentru săpături şi l-au numit Arzhan-2, după un sat din apropiere. Sute, dacă nu chiar mii de sciţi au lucrat la construcţia sa, tăind lespezi de gresie din versanţii văii, transportîndu-le apoi cîţiva kilometri şi aranjîndu-le în cerc. Înaltă de 2 metri şi cu un diametru de circa 80, era o coroană din mii de tone de piatră.
“Sincer să fiu, nu mă aşteptam să găsesc mare lucru”, a spus Chugunov mai tîrziu. Arheologii care explorează mormintele scitice ştiu dintr-o tristă experienţă că jefuitorii ajung probabil primii la morminte. Ei îşi croiesc drum spre camerele mortuare, de unde înşfacă aurul şi bijuteriile, lăsînd tot restul – rămăşiţe umane, arme, provizii pentru viaţa de apoi – într-un haos de nedescris. Într-adevăr, o depresiune din centrul gorganului Arzhan-2 sugera că acesta fusese jefuit cu secole în urmă. “Jefuitorii sapă întotdeauna în centru, pentru că, dacă e gorganul vreunui rege, aceasta este poziţia cea mai probabilă a mormîntului său”, a spus Parzinger.
Arheologii au început să înlăture sistematic pietrele din perimetrul gorganului, curăţînd încet-încet o brazdă orientată spre centrul acestuia, spre presupusul jackpot. Au ajuns astfel la o mică adîncitură în săpătură. Era destul de departe de centru, la vreo 14 metri. Putea fi totuşi un mormînt? Au început să sape.
În cea de-a patra zi de săpături, cazmaua lui Leus a lovit lemnul – tavanul mormîntului, construit din bîrne de zadă,  foarte rezistente la umezeală. Luînd o mistrie, a curăţat pămîntul de pe bîrne. Abia atunci a zărit cel mai spectaculos tezaur scitic descoperit în ultimele decenii.
În total au fost descoperite 5.700 de piese de aur, fără a pune la socoteală nenumăratele mărgele. Cele mai multe erau figurine reprezentînd animale, în special feline ce seamănă cu lei sau, posibil, tigri, dar şi porci mistreţi. Acestea au fost, cu siguranţă, cusute pe costumele (care nu s-au păstrat) bărbatului şi femeii ale căror schelete s-au găsit, unul lîngă celălalt, pe podeaua mormîntului. Mai erau 431 de mărgele de chihlimbar din îndepărtata Baltică, ajunse, probabil, în Siberia ca mărfuri de schimb sau ca pradă de război. Şi s-au mai găsit 1.657 de mărgele de turcoaz, vîrfuri de săgeţi din bronz, os şi fier, rămăşiţele unui arc, vase rituale de piatră şi multe altele. “Chiar şi fără aur, tot ar fi fost o descoperire extrem de valoroasă”, a spus Chugunov. Datările cu radiocarbon au plasat mormîntul în secolul VII î.Hr.
Adevărate covoare de mărgele şi figurine de animale se întind aproape de schelete ca şi cum ambele persoane ar fi fost împodobite la fel. “Nu ştim dacă femeia a fost o regină sau doar o concubină, însă, din moment ce ornamentele lor au fost similare, amîndoi trebuie să fi avut rang înalt.”
Analizele osemintelor au stabilit vîrsta bărbatului între 40 şi 45 de ani, iar cea a femeii între 30 şi 35, cu cel puţin zece ani sub media de viaţă normală pentru sciţi. Ei au fost îngropaţi în acelaşi timp, însemnînd, după toate probabilităţile, că ea a fost sacrificată pentru a-l însoţi pe bărbat pe lumea cealaltă. Într-o societate scitică dominată de bărbaţi, nici n-ar fi putut fi altfel. “Probabil că a fost otrăvită sau poate că ea a ales să moară ca să fie cu soţul ei”, a spus Chugunov.
Vara trecută, în al doilea sezon de săpături, am văzut zi de zi cum echipa a curăţat de pietre cei 80 de m lăţime ai gorganului. Eram obişnuit cu imaginea arheologilor folosind scule fine: mistrii, lame de cuţit, pensule. Însă munca de aici presupunea muşchi. Chugunov şi tovarăşii săi au angajat o sută de lucrători tineri: muzica pop ce se revărsa din radiourile lor era bruiată de hîrşîitul lopeţilor şi de zgomotul pietrelor aruncate în basculante. Pe măsură ce gorganul scădea, un mic munte de steril se înălţa alături.
Multe alte morminte au fost găsite în interiorul movilei: unele imediat sub stratul de piatră, altele ascunse între lespezi. La sfîrşitul verii, numărul lor ajunsese la 26. În mod surprinzător, nici unul nu fusese jefuit. “Este un caz unic în Siberia. Arheologii au deschis circa 30 de gorgane mari, ca  acesta, însă niciodată n-am găsit un întreg complex funerar nederanjat”, a spus Chugunov.
După obiectele funerare recuperate, arheologii au concluzionat că jumătate dintre morminte nu erau scitice. Nomazii turcici, care au început să sosească în regiune la cîteva secole după sciţi, foloseau adesea gorganele existente ca loc de veci pentru rudele lor, îngropîndu-le la mică adîncime, la suprafaţa acestora.
Mormintele scitice – Chugunov numărase 12, plus cel regal – au fost găsite în diverse situri risipite pe teritoriul gorganului. Deşi nu prea bogate, ele au oferit repere privitoare la viaţa sciţilor dintr-o perioadă puţin cunoscută oamenilor de ştiinţă. Conform arheologului Nagler: “acesta este cel mai bogat în informaţii dintre toate gorganele scitice excavate vreodată.”

Ce au ratat hoţii de morminte. Camioanele îi ajută pe lucrători să niveleze movila funerară, de mărimea unui teren de fotbal, pe care sciţii au ridicat-o din lespezi de gresie luată din stîncile aflate în apropiere. Numeroase asemenea movile, numite gorgane, apar în Valea Ţarilor din Tuva, numită astfel pentru că localnicii cred că aici au fost îngropaţi regi. În 2001, arheologii au început să excaveze acest gorgan, numit Arzhan-2, avînd puţine speranţe; de-a lungul timpului, hoţii au prădat majoritatea mormintelor scitice siberiene. Foto: Sisse Brimberg

RĂZBOINICI NECRUŢĂTORI, care foloseau craniile victimelor drept cupe de băut, astfel îi descria pe sciţi istoricul grec Herodot. Majoritatea cercetătorilor consideră că limba lor făcea parte dintr-un grup iranian. Cu toate că nu au lăsat mărturii scrise, “din surse antice, cunoaştem numele cîtorva triburi, iar acestea par a fi nume iraniene – a spus Parzinger. Erau grupuri diferite, însă aveau acelaşi mod de viaţă şi ritualuri de înmormîntare asemănătoare.” De fapt, pentru cercetători “scitic” nu se referă la un popor unit, ci la numeroase triburi cu o cultură comună.
Unul dintre indicatorii culturali majori este modul de reprezentare a animalelor în artă. Peşti tatuaţi au fost găsiţi pe corpurile îngheţate ale unor sciţi în aşa-numitele morminte de la Pazyryk, din Munţii Altai, la sud-vest de Tuva, iar comoara de la Arzhan-2 cuprinde cîţiva peşti din aur. Mai mult, miile de figurine de feline găsite la Arzhan au corespondenţi în leii pictaţi, pe unele dintre cele mai frumoase podoabe scitice descoperite vreodată, în gorganele de lîngă Marea Neagră. Sciţii, a căror civilizaţie a înflorit acolo în secolul IV î.Hr., aveau contacte cu coloniile greceşti (Herodot poate să fi învăţat despre sciţi în călătoriile sale în aceste colonii) şi este cert că ei au apelat la aurarii greci pentru realizarea podoabelor.
Privind într-o seară de pe un gorgan de 8 metri înălţime, aflat la 16 km de Arzhan-2, dincolo de Valea Ţarilor, 20 de movile funerare se înălţau în faţa mea. În vremurile sciţilor, valea trebuie să fi fost plină de călăreţi şi de turmele lor. Migratorii turcici de mai apoi, ai căror descendenţi sînt cea mai mare parte a tuvanilor de astăzi, au păstorit la rîndul lor oi, capre şi cai printre aceste movile. Chiar cu două decenii în urmă aş fi putut vedea acolo numeroase animale şi probabil cîţiva oameni, pentru că în vale se cultivau cereale şi se creşteau mari turme de vite în cadrul colhozurilor. Astăzi însă, Valea Ţarilor este un loc pustiu. O dată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, în 1991, aproape toate cooperativele, puternic subvenţionate de stat, au dat faliment şi mulţi locuitori s-au mutat, abandonînd cositoarele mecanice şi plugurile, care ruginesc acum pe cîmp. În această seară pot zări în depărtare doar o mică cireadă de vite.
Cele patru gorgane de piatră din vale sînt înşirate la aproape 1,5 km distanţă unul de celălalt. Chugunov, Parzinger şi Nagler presupun că ele au fost construite pentru conducători succesivi ai unei dinastii. În anul 1971, arheologii ruşi au deschis gorganul numit Arzhan-1 şi au descoperit că acesta data de la sfîrşitul secolului IX sau de la începutul celui de-al VIII-lea î.Hr. – unul dintre cele mai vechi morminte cunoscute în întreaga lume scitică. Deşi mormîntul fusese jefuit complet, arheologii au putut aduna suficiente informaţii pentru a conchide că trebuie să fi fost un complex funerar regal, cu mormîntul regelui plasat în centru.
La Arzhan-2, Chugunov şi colegii săi încearcă să descifreze misterul poziţiei excentrice a fabuloasei lor descoperiri. Să însemne oare că un alt mormînt, chiar mai bogat, s-ar afla în centrul gorganului? Vara trecută, arheologii au săpat în centru şi au descoperit nu una, ci două mici depresiuni în pămînt, ca şi cum – era oare posibil? – dedesubt o pereche de morminte ar fi aşteptat să fie găsite. Lucrătorii au început să excaveze unul dintre presupusele locuri de veci. Doi metri în jos, trei, patru. În final, pietre. Puţul era curat; nimic nu fusese îngropat acolo. Au trecut la cea de-a doua depresiune şi au găsit doar o nouă gaură goală. “Nu ni s-a întîmplat asta niciodată – a spus Chugunov nedumerit. Aceste gropi ar fi putut fi false, pentru păcălirea hoţilor de morminte. Poate oamenii ştiau că aceştia încep să sape întotdeauna în centru şi de aceea au ascuns într-o parte mormîntul regelui lor”, a speculat Parzinger.
Ar mai putea exista şi alte explicaţii, admite Chugunov, dar spune: “Dacă acceptăm teoria mormintelor false, asta sugerează că atunci cînd sciţii au construit acest gorgan ei erau nesiguri de viitor şi se temeau pentru soarta mormîntului ţarului lor. Poate că erau ameninţaţi de un alt grup. Ştim că la sfîrşitul secolului VI î.Hr. sau la începutul celui de-al V-lea, alte triburi au invadat acest teritoriu.” Cine erau aceştia? În nici un caz poporul turcic ai cărui urmaşi locuiesc în Tuva de azi; ei au ajuns cu secole mai tîrziu. Poate acei invadatori vechi erau nomazi din centrul Kazahstanului de azi sau din Iran, conform aceluiaşi Chugunov.
Reflectînd încă asupra enigmei centrului gol, arheologii şi-au îndreptat atenţia asupra mormintelor scitice mai puţin însemnate, risipite printre roci şi pe sub ele. Aparent, toate înmormîntările s-au petrecut cam în acelaşi timp cu cea a regelui şi a consoartei sale. Cîteva schelete erau împodobite cu bijuterii pe care oamenii de rînd nu le-ar fi putut deţine, de pildă cercei de aur sau un colan de argint. “Aceste persoane erau legate cumva de nobilime – spune Chugunov. Într-un gorgan regal ca acesta, nimeni nu era îngropat din întîmplare. Unii puteau fi rude regale, alţii servitori.” Doi bărbaţi, îngropaţi în morminte de la marginea gorganului, ar fi putut fi gărzi.
Privesc cum Chugunov şi Leus excavează groapa 20, un mormînt dublu. Cu grijă, ei înlătură pămîntul de pe schelete cu lamele cuţitelor. Leus descoperă o pată verzuie. “Bronz – a exclamat Chugunov – mai bun ca aurul!” Sărurile de cupru, sursa petei verzi, permit conservarea materialelor organice, a explicat el. Într-adevăr, după încă puţin timp, pe lîngă vîrfurile de săgeată din bronz şi un topor, apar o parte dintr-o curea de piele şi un smoc de lînă atîrnînd de o bucată de lemn din mîner. “Am presupus astfel că toporul fusese probabil într-o teacă de lînă”, a spus Chugunov.
Mormîntul 13 a fost o provocare formidabilă. Zile în şir, Svetlana Burshneva şi Natalia Vasilyeva, restauratoare la Muzeul Ermitaj, au lucrat în genunchi ca să cureţe cele trei schelete din groapă,  să obţină informaţii valoroase şi să recupereze o parte din resturile veşmintelor acestor persoane, toate femei, care s-au păstrat sub un strat de argilă impermeabilă. Pentru mine, resturile de îmbrăcăminte arătau ca nişte bucăţele de hîrtie arsă sau rogojină. braţului
În jurul unui schelet, Burshneva a descoperit rămăşiţele unei haine de culoare portocalie. Vasilyeva a curăţat conturul mînecii unei haine de-a lungul braţului scheletului. “Era o haină de blană. Poate de căprioară”, a spus ea. Restauratorii au colectat cu pensetele tot acest material fragil ca să-l ducă în laboratoarele Ermitajului pentru analize. S-au descoperit, de asemenea, bijuterii şi aur: alături de una dintre femei au fost găsiţi cercei de aur şi lîngă toate trei zăceau coliere de turcoaz, sticlă şi de carneol. Una dintre femei a fost îngropată cu o figurină reprezentînd o felină, identică cu cele din mormîntul regelui, semn clar că în acest mormînt era o persoană legată de familia regală. “Mormîntul ne va da posibilitatea să reconstituim costumele scitice – a spus Chugunov. Acest lucru n-a fost posibil pentru morminte scitice vechi, datînd din secolul VII î.Hr.”
Iar testele ADN ale oaselor ar putea dovedi că cel puţin cîteva dintre persoanele înmormîntate la Arzhan-2 erau rude de sînge, ajutîndu-i pe cercetători să înţeleagă legăturile dintr-o familie regală. “Ne aşteptăm să obţinem o mulţime de alte informaţii pe baza scheletelor – a declarat Nagler.  Nu doar informaţii de bază, cum ar fi sexul sau vîrsta; analizele ne pot povesti despre dietă şi boli şi dacă au fost perioade de foamete în viaţa omului.”
În final, aurul de la Arzhan-2 va fi înapoiat guvernului din Tuva, atunci cînd va construi un muzeu în Kyzyl, capitala republicii. Deocamdată, el se află în siguranţă, la Ermitaj.
O ÎNTREBARE ESENŢIALĂ: Cine a realizat splendidele piese de aur descoperite la Arzhan-2? Avînd în vedere că grecii au realizat faimoasele ornamente scitice de aur descoperite în jurul Mării Negre, unii savanţi au opinat că sciţii nu erau în stare să producă piese atît de elaborate. Totuşi, Parzinger şi Nagler presupun că ornamentele de la Arzhan-2 au fost create de sciţi care locuiau undeva în apropiere. Nu există nici o dovadă că alte populaţii, mai avansate, s-ar fi aflat în regiune în secolul VII î.Hr. După cum nici mormintele deschise nu conţin dovezi ale contactelor dintre sciţi şi greci în acea eră. Însă, a adăugat Parzinger, “e greu de imaginat că aceste piese fine au fost fabricate de nomazi care trăiau în corturi”, aşa cum sînt prezentaţi, de obicei, sciţii. El crede că au existat aşezări stabile, unde meşteri care nu erau nomazi realizau astfel de obiecte de aur. Prudent, Chugunov a arătat că nicăieri nu au fost găsite rămăşiţe ale aşezărilor. Fără dubii, aurul a fost la îndemînă; în prezent, în Republica Tuva minerii adună peste o tonă de aur pe an din spălarea aluviunilor pîraielor de munte.
Podoabele de la Arzhan-2 “demonstrează o înaltă măiestrie artistică – a spus Nagler. Oamenii erau excelenţi meşteşugari. Acest lucru pune într-o nouă lumină standardul vieţii sciţilor. Contrazic ideile preconcepute cum că sciţii au fost doar călăreţi şi războinici sălbatici care migrau şi distrugeau alte popoare. Ei au avut un înalt nivel de dezvoltare culturală.” Dar nu e adevărat, am întrebat eu, că ei au trăit din războaie şi jafuri, cum a scris Herodot? “Ba da, însă la fel au făcut şi alte popoare care aveau culturi dezvoltate: egiptenii, grecii, romanii”, a răspuns Nagler.
Într-adevăr, e posibil ca tezaurul de la Arzhan-2 să  determine o reevaluare a imaginii despre presupuşii războinici barbari care cutreierau cîndva o mare parte din Asia Centrală şi Europa de Est. În ceea ce priveşte Tuva, “n-am avut multe informaţii despre sciţii de aici – a spus Chugunov. Tuva a fost întotdeauna o pată albă în arheologie.”
Acum are o culoare: aurie.

Text: Mike Edwards

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din iunie 2003)



1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*