Templul osîndiţilor din Peru

Ilustraţie: Jon Foster

Civilizaţia moche n-a lăsat un limbaj scris, dar arta lor arată o cultură vibrantă şi violentă.

„Voi ce intraţi, feriţi-vă!“ ar fi putut fi mesajul zeului-călău, un zeu care tăia capete, venerat de moche. Jumătate om, jumătate păianjen, păzeşte cu o expresie cruntă intrarea într-o cameră cîndva sacră, recent descoperită în Huaca Cao Viejo, piramida cea mai mare din El Brujo. În 1899, săpînd în Valea Moche, arheologul german Max Uhle a fost primul care şi-a dat seama că în regiune se aflau morminte şi ruine ale unui popor pe atunci necunoscut istoricilor. Luînd ulterior numele văii, populaţia moche a stăpînit aici între anii 100-800 d.Hr.

Piramidele, cu ale lor morminte bogate, au îndurat secole de inundaţii şi jefuitori.

Cînd a văzut, în 1990, ruinele din El Brujo, pe arheologul peruan Régulo Franco l-a copleşit tristeţea. Hoţii făcuseră sute de găuri. „Arăta ca pe lună“ îşi aminteşte el. Dar Franco a văzut printre sfărîmături ceva care i-a dat speranţă: o parte dintr-o friză înfăţişa un om în mărime naturală, cu o frînghie de gît. „După care spune el am bănuit că locul mai păstrează încă multe secrete.“
De sus, Huaca Cao Viejo, din El Brujo, dezvăluie puţin din fosta ei splendoare. Secole de inundaţii au transformat într-o movilă de pămînt ceea ce fusese o mare „catedrală“ a epocii moche. Dar sub acoperişurile pe care le-au construit ca să protejeze situl, arheologii au scos la suprafaţă un labirint de camere şi terase cu artă murală bogat colorată.
De-a lungul coastei peruane, pe circa 500 km, zeci de piramide, folosite drept centre religioase, împînzesc văile aride unde populaţia moche a dezvoltat comunităţi de agricultori şi pescari şi a lucrat superbe obiecte de ceramică şi podoabe. De-a lungul timpului, exploratorii spanioli şi mulţi alţii au jefuit majoritatea comorilor piramidelor. Arheologii au găsit foarte puţin aur în Huaca Cao Viejo, dar arta vrăjeşte. Franco spune: „Cred c-am să rămîn aici multă vreme.“

La vremea ei, piramida, sau huaca, era o minune arhitectonică.

Construită în şapte faze (circa 100-700 d.Hr.), Huaca Cao Viejo cuprindea o piaţă mai mare decît un teren de fotbal şi o piramidă cu şase trepte . Un mormînt moche nejefuit a fost descoperit în 1988 la Sipán (harta), la aproape 130 km spre nord.

Cei care urmau să moară
Pentru prizonierii luaţi de moche, arta complexă din Huaca Cao Viejo era probabil printre ultimele lor privelişti. Goi, sîngerînd, cu laţurile de gît, ei erau duşi în piaţa de ceremonii. Poate că auzeau în depărtare valurile Pacificului rostogolindu-se pe plajă sau poate tot ce auzeau erau bătăile inimilor lor. O dată intraţi, erau martorii unuia dintre cele mai înfiorătoare sacrificii rituale din istorie (paginile următoare). Un preot moche împodobit cu aur le tăia gîturile unul după altul. Cei care nu-şi întorceau capetele sau nu leşinau vedeau cum o preoteasă aduna sîngele într-o cupă de aur pentru ca preotul să-l bea. Cercetătorii cunosc aceste ceremonii din studiul obiectelor de artă moche, cum ar fi friza cu prizonieri goi , descoperită pe zidul pieţei din Huaca Cao Viejo. Oasele victimelor sacrificate zidite în interiorul frizei şi îngropate sub pavimentul pieţei sînt mărturii ale torturilor cumplite dinaintea execuţiilor îngrozitoare. Încă nu se ştie dacă prizonierii erau localnici sau străini capturaţi în lupte.

Descifrarea codului moche
Régulo Franco cu echipa au găsit fragmente care ar putea explica religia moche. Ele prezintă un amestec de personaje, cum ar fi un războinic (sus, stînga) şi un om cu un fel de coroană cu cinci vîrfuri. Franco crede că acest ultim personaj simbolizează planeta Venus coroana semnificînd lumina ei puternică şi că friza este un calendar al ceremoniilor. Huaca Cao Viejo a scos la iveală şi ceramică cu teme religioase. Un vas arată un şaman într-un ritual de vindecare a unei femei. Franco spune că cei doi ar putea fi într-o transă indusă de poţiunea făcută din cactusul San Pedro, o plantă halucinogenă din Peru, folosită şi azi de şamani.

Săpătorii au dezvelit reliefuri de lut, pe care zidarii moche le-au ferecat după un munte de cărămizi.

Restauratorii curăţă cu grijă un relief vechi de 1.600 de ani, reprezentarea calcanilor cu ochii larg deschişi sugerează veneraţia populaţiei moche faţă de mare. Periodic, moche adăugau trepte piramidei, îngropînd deseori persoane importante în cele vechi, la baza noilor camere. În acest proces, ele au fost umplute cu cărămizi, care, în cele din urmă, au protejat operele de artă şi pigmenţii lor vii de inundaţiile şi descompunerea ulterioare. „E ca şi cum şi-ar fi îngropat conducătorii înapoi în piramidă“ spune Jeffrey Quilter, care conduce în această vară săpăturile la El Brujo.

Dispare o cultură
Arheologii au observat urme de inundaţii şi cutremure, care au ruinat poate sistemul de irigaţie, vital pentru fermele moche. Ei cred că o serie de fenomene El Niño care au afectat curenţii oceanici, au compromis locurile de pescuit şi au înmulţit dramatic ploile i-au alungat pe moche din văile rîurilor de coastă, în secolul al VIII-lea. Ei s-au împrăştiat, lăsînd foarte puţine dovezi ale sorţii lor.
După ce moche au plecat, populaţiile ulterioare au considerat piramidele sacre. Arheologii au dezgropat artefacte din perioada civilizaţiei lambayeque (circa 900 d.Hr.), printre care o mască de cupru , îngropată în faţa piramidei de la Huaca Cao Viejo. Asemenea obiecte au un preţ foarte ridicat pe piaţa neagră a antichităţilor, dovadă găurile făcute de hoţi în apropierea unei fîntîni din situl arheologic. Cercetătorii se întreabă cît s-a pierdut. O excepţie: un ornament de aur în formă de stea, dezgropat în Huaca Cao Viejo, avînd poate legătură cu friza-calendar. Mai multe camere, cu conţinut necunoscut, zac îngropate, aşteptînd să fie descoperite de Franco şi de alţii.

Text: Peter Gwin

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din iulie 2004)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*