Oraşul misterului din Peru

Săpînd într-o grămadă de cranii şi bucăţi de pînză, Peter Eeckhout „despachetează“ o mumie incaşă prădată, pentru a ajunge la o piramidă preincaşă din Pachacamac. Înfruntînd teorii consacrate, Eeckhout crede că piramidele erau palate, şi nu locaşuri de venerare, iar conducătorii laici de aici ajungeau să exercite la fel de multă putere ca şi preoţii. Foto: Mauricio Mergold

Piramidele precolumbiene construite la Pachacamac erau locaşuri de veneraţie sau centre ale puterii? O nouă cercetare abordează această enigmă veche de secole.

Morţii încep să spună poveşti la Pachacamac, o întindere cu ruine şi morminte risipite de lîngă Lima, Peru. Întemeiat în jurul anului 200 d.Hr., Pachacamac a devenit unul dintre cele mai îndelung locuite, fără întrerupere, centre urbane din Anzi. Numit după Pachacamac, zeul creator, locul atrăgea pelerini ce veneau să se închine şi să-şi îngroape morţii. Ocupat de incaşi în jurul anului 1470, a fost unul dintre cele mai sacre locuri din imperiul acestora, pînă la cucerirea spaniolă din anii 1530.
În 1890, cînd arheologii au început să exploreze acest sit, au descoperit un vast complex de construcţii monumentale şi morminte prădate. În mijlocul său se găseşte o enigmă: 18 piramide cu scări din cărămizi de lut, rampe şi piaţete. În 1993 am început primele săpături mai amănunţite la una dintre aceste structuri, ce datează de la sfîrşitul anilor 1300 pînă la mijlocul anilor 1400. După mai mult de un deceniu de săpături, am găsit dovezi ce puneau într-o nouă lumină înţelegerea piramidelor şi răsturnau vechile ipoteze.
Timp de cîteva decenii, oamenii de ştiinţă au crezut că piramidele erau „ambasade“ religioase ce găzduiau delegaţii ale comunităţilor îndepărtate venite să venereze şi să aducă tribut şi ofrande zeului Pachacamac. Mă aşteptam să găsesc dovezi în sprijinul acestei teorii: construcţii cu decoraţiuni sugerînd destinaţia lor religioasă, rămăşiţele unor ofrande bogate, artefacte alogene şi indicii că piramidele fuseseră ocupate simultan de grupuri de pe teritoriul Perului şi de mai departe.
În loc de asta, echipa mea şi cei ce săpaseră mai înainte la alte două piramide au scos la lumină clădiri care, prin amplasament şi lipsa podoabelor, se asemănau mai degrabă cu nişte palate andine laice, decît cu nişte centre religioase. Încăperile mai păstrau rămăşiţe de textile şi cobai (un aliment obişnuit), sugerînd îndeletniciri casnice, ca ţesutul şi creşterea animalelor. Ofrandele descoperite (inclusiv un copilaş) fuseseră evident aduse în piramide în timpul construcţiei sau o dată cu abandonarea ritualurilor. Datarea cu carbon radioactiv sugerează că piramidele nu au fost ocupate în acelaşi timp, cum ar fi fost dacă erau „ambasade“, ci succesiv, în perioade de aproximativ 30 de ani – durata medie a domniei unui conducător.
Nu pot decît să trag concluzia că piramidele erau palatele conducătorilor Ychsma (Iş-ma), ce au domnit peste Pachacamac şi unele din împrejurimile acestuia în timpul a ceea ce arheologii denumesc Perioada Intermediară Tîrzie (900-1470 d.Hr.). La moartea fiecărui conducător, acesta era înmormîntat cu soţia, concubinele şi servitorii, palatul său fiind transformat într-un mormînt unde mumia sa putea fi venerată. Succesorul îşi construia apoi un nou palat în apropiere. Mărturiile istorice susţin această concluzie. Cronicarul Blas Valera relata chiar despre o asemenea tradiţie în anii 1580, probabil o reminiscenţă a obiceiurilor străvechi, preincaşe: „După moartea regelui sau a conducătorului…, decedatul era aşezat într-un dormitor sau o încăpere anume construită pentru el…, după care uşa şi ferestrele erau zidite… Holurile, intrările, aripile şi alte camere… erau ţinute deschise, astfel ca şoameniiţ să poată intra pentru a se ruga.“
Ideea că piramidele erau palate se potriveşte cu modelul dezvoltat în mod independent de arheologul William Isbell pentru siturile preincaşe de la Huari şi Conchopata, aflate în podişul central din Peru. Totuşi, această interpretare rămîne controversată. Teoria ambasadelor a fost deseori folosită pentru a fi explicată ridicarea ansamblurilor monumentale peste tot în Anzi drept centre religioase. Dacă săpăturile de la Pachacamac arată că centrul său nu era ocupat de monumente religioase, ci de reşedinţe ale conducătorilor laici, atunci în vechiul Peru puterea ar fi putut fi împărţită, în mai mare măsură decît s-a crezut înainte, între conducători şi preoţi.
Popoarele din Peru de dinaintea mărturiilor scrise nu ne pot vorbi direct, dar au lăsat indicii palpabile ale civilizaţiei lor. De noi ţine să le ascultăm vocile.

Text: Peter Eeckhout

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din martie 2005)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*