Culorile războinicilor de teracotă

Născuţi din producţia de masă Fiecare faţă căpăta formă într-una dintre zecile de matriţe. Apoi, sculptorul adăuga detalii alese dintr-o mulţime de pieptănături, urechi, sprâncene, mustăţi şi bărbi. Corpul era creat separat şi prezenta o combinaţie similară de elemente standard. Per total, figurile finisate dădeau o impresie de infinită varietate, ca într-o armată adevărată.

Era un spectacol unic: o armată de soldaţi de lut pictaţi, în mărime naturală, îngropaţi ca să păzească mormântul unui împărat. Acum, arheologii şi artiştii, înarmaţi cu cele mai noi instrumente şi tehnici, readuc la viaţă scena antică.

Un articol de Brook Larmer
Foto: O. Louis Mazzatenta

Într-o excavaţie din centrul Chinei, unde odinioară era livada de curmali-japonezi a satului, trei femei între două vârste stau aplecate deasupra unui puzzle antic. Yang Rongrong, o figură veselă, de 57 de ani, cu o tunsoare paj, întoarce pe toate părţile o piesă zimţată în mâinile sale bătătorite şi-i găseşte locul la fix. Celelalte femei râd şi murmură aprobator, ca într-un joc relaxant de după-amiază în satul lor din apropierea oraşului Xian. De fapt, Yang şi prietenele ei reasamblează misterioasa armată de teracotă, veche de 2.200 de ani, parte din faimosul (şi încă prea puţin înţelesul) complex funerar al primului împărat chinez, Qin Shi Huang Di.

De obicei, Yang şi colegele ei muncesc zile la rând să transforme o grămadă de fragmente de lut într-un războinic în mărime naturală, dar azi au noroc – reuşesc în câteva ore. „Nu am niciun talent special – insistă Yang, care rezolvă astfel de puzzle-uri din 1974, când consăteni ai ei, agricultori din Xiyang, au dezgropat primele piese ceramice şi un cap sculptat, săpau un puţ în livadă. Dar mi-au trecut prin mâini aproape toţi războinicii de aici.“ Yang, care a ajutat la reasamblarea unei armate de o mie de soldaţi, contemplă piesa finală a zilei: un cap de lut învelit în plastic. Prin ambalaj se întrevăd pete roz şi roşii, nuanţe strălucitoare care vorbesc de gloria de început a războinicilor de teracotă.

Figurile monocrome pe care le văd azi vizitatorii muzeului armatei de teracotă din Xian au fost, iniţial, fantezia multicoloră a unui conducător, ale cărui ambiţii grandioase s-au întins dincolo de tărâmul muritorilor. Qin Shi Huang Di, primul împărat care a unificat China sub o singură dinastie, a făcut multe în timpul domniei lui pământeşti, între 221 şi 210 î.Hr. Pe lângă construirea primelor porţiuni din Marele Zid, reformatorul tiranic a standardizat sistemul de scriere, moneda şi unităţile de măsură ale ţării şi a furnizat sursa pentru cuvâtul englez folosit în denumirea Chinei (Qin se pronunţă Chin).

|n tot acest timp, împăratul se pregătea pentru viaţa de apoi, comandând construirea unui complex funerar întins pe 90 km2. Armata de soldaţi şi cai de teracotă a lui Qin nu era un cortegiu sumbru, ci un spectacol supranatural într-o dezlănţuire de culori vii: roşu şi verde, mov şi galben. Din păcate, multe culori au căzut victimă timpului – sau expunerii la aer odată cu descoperirea şi excavarea. La începutul săpăturilor, arheologii au privit adesea, neajutoraţi, dezintegrarea culorilor războinicilor în aerul uscat din Xian. Un studiu a arătat că, la 15 secunde după expunere, lacul de sub vopsea începe să se onduleze şi se cojeşte în doar patru minute – piesele vii ale istoriei se pierd cât ai fierbe un ou.

|n prezent, întâmplările norocoase şi noile tehnici de conservare dezvăluie adevăratele culori ale armatei de teracotă. După trei ani de săpături în cel mai celebru sit din Xian, cunoscut ca Groapa 1, s-au recuperat peste o sută de soldaţi, unii cu trăsăturile intacte – păr negru, feţe roz, ochi negri sau căprui. Exemplarele cel mai bine conservate s-au găsit pe fundul gropii, unde stratul de nămol lăsat de inundaţii a acţionat ca un tratament spa lung de 2.000 de ani.

Ultimele săpături la Groapa 1 s-au oprit brusc în 1985, după ce un lucrător care a furat capul unui războinic a fost executat după un proces sumar – cap pentru cap, cum s-ar spune. |n lunga pauză care a urmat, cercetătorii chinezi au colaborat cu experţii Biroului Landului Bavarez pentru Conservare, din Germania, în scopul preparării unui conservant numit PEG, care să salveze culorile soldaţilor. La săpăturile recente, cum ieşea la lumină un obiect pictat, lucrătorii pulverizau soluţia PEG peste fiecare petic de culoare expus, apoi ambalau fragmentul în plastic pentru a păstra umezeala protectoare. Cele mai colorate piese erau duse (împreună cu solul din jurul lor) la un laborator din sit, unde continua tratamentul. Spre bucuria tuturor, tehnicile moderne de conservare a culorilor străvechi par să dea roade.

|ntr-un şanţ îngust, în partea de nord a Gropii 1, arheologul Shen Maosheng mă conduce pe lângă un fel de rucsacuri de teracotă împrăştiate pe pământul roşiatic. De fapt, sunt tolbe de lut, încă pline cu săgeţi de bronz. Ocolesc împreună cu Shen rămăşiţele unui car de luptă proaspăt excavat, apoi ne oprim lângă o folie de plastic. „Vrei să vezi o descoperire adevărată?“ – mă întreabă.

Shen ridică folia şi-mi dezvăluie un scut zimţat de un metru lungime. Lemnul a putrezit, dar modelul delicat al scutului şi nuanţele vii de roşu, verde şi alb au rămas imprimate în pământ. Câţiva paşi mai încolo se află o tobă militară intactă, a cărei suprafaţă de piele a lăsat şi ea un model superb pe sol, cu linii stacojii subţiri ca firul de păr. Aceste artefacte, împreună cu amprentele textilelor delicat ţesute din mătase şi in, oferă indicii despre cultura artistică înfloritoare din vremea dinastiei Qin şi despre paleta de culori intense care a inspirat-o.

Cu atâtea culori şi frumuseţi imprimate în sol – vopseaua antică, din păcate, se prinde de pământ mai bine decât de lac –, experţii chinezi încearcă acum să conserve însuşi solul. „Tratăm pământul ca pe un artefact“ – spune Rong Bo, chimistul-şef al muzeului, care a contribuit la crearea unui liant, acum în curs de brevetare, ce împiedică fărâmiţarea solului şi pierderea culorii. Următoarea provocare va fi – spune Rong – găsirea unei metode acceptabile de a reaplica vopseaua pe soldaţi.

Până acum s-a excavat mai puţin de 1% din complexul funerar, aşa că vor trece, poate, secole până la descoperirea tuturor vestigiilor ascunse. Dar ritmul descoperirilor s-a accelerat. |n 2011, muzeul a lansat două proiecte de săpături pe termen lung, pe laturile tumulului central, înalt de 76 de metri. |n timpul săpăturilor de investigaţie efectuate în zonă acum un deceniu s-a descoperit un grup de acrobaţi şi bărbaţi musculoşi din teracotă. Continuarea săpăturilor ar aduce „descoperiri incredibile“ – prognozează Wu Yongqi, directorul muzeului.

|n Groapa 1, Yang strânge chingile care ţin laolaltă părţile războinicului reconstituit. Capul, încă ambalat în plastic, are pe el broboane de umezeală. Pigmentul său viu s-a păstrat, iar corpul va fi expus în muzeu, cu toate crăpăturile şi fisurile suferite în cei 2.200 de ani petrecuţi în pământ.

La începutul săpăturilor din Xian, spărturile şi imperfecţiunile războinicilor de teracotă se reparau cu ghips. Acum, reflectând schimbarea politicii muzeului cu privire la acurateţea istorică, în capătul de vest al gropii se formează o nouă armată, cu tot cu fisuri. Fiecare statuie poartă urmele muncii lui Yang. „Nu e nimic special“ – spune ea, zâmbind modest. Apoi, împreună cu prietenele din sat, se întorc la puzzle-ul de sub rădăcinile livezii de curmali-japonezi bătrâni.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*