Săbii japoneze

Componentele unei katana. Ilustratie: Walter Riess

Componentele unei katana, comentate de un colecționar de săbii japoneze.

 

Text: Catalin Gruia

Discipolul învățase aproape tot. Îi lipsea un singur secret, pe care maestrul îl păstra cu strășnicie: temperatura apei din butoiul în care se căleau lamele. Pîndind o clipă de neatenție a maestrului, discipolul și-a băgat mîna în butoi. În aceeași secundă, sabia înroșită din forjă a fulgerat o dată cu ochiul fierarului și… hîrșt! Mîna i-a rămas în butoi, dar tînărul a fugit cu o taină de neprețuit.

Există în România un colecționar de arme albe fascinat de săbii japoneze, care de 20 de ani face pe „discipolul”, colecționînd astfel de legende și mici secrete. Walter Riess a încercat de mai multe ori să făurească o lamă după vechiul meșteșug al fabricării săbiilor de samurai. Nu i-a reușit nici una pe deplin, dar perseverează. Alături, comentariile sale privind părțile componente ale unei katana.

 

(Ilustrație)

Fukura, partea principală de atac a tăișului, era cel mai des folosită. Katana samuraiului nu izbește, nu împunge, ci taie fulgerător cu acești 3 cm.

 

Ha, tăișul ce face faima săbiilor japoneze, e aproape casant. Războinicii preluau loviturile adversarului cu muchia sabiei.

 

Mune, muchia sabiei, era curbată ca spatele luptătorului. Curbura se obține la baterea tăișului. Muchia nu e plată, ci ca un tăiș turtit.

 

Hamon, linia de călire, apare în urma unui proces de încălzire și răcire diferențiată, folosind lut pe lamă.

Horimono, ornamentele de pe lamă, sînt obținute prin gravare sau intarsii cu alte metale.

 

Lama are de 3 ori lungimea mînerului (cam 75 cm) și e compusă din 2 feluri de oțel: corpul, dintr-un material mai ductil, shingane, e îmbrăcat în kawagane – mai dur și casant. Prin batere repetată și pliere la cald se obține

ordonarea structurii interne a oțelului. Există lame cu pînă la 65.000 de straturi.

 

Tsuba, garda – din fier sau aramă –, împodobită cu metale prețioase, nu-și prezintă fața ornată către lamă, ci către mîner.

 

Fuchi, inelul mînerului, se lucrează aparte și se unește prin batere. Ornamentele nu le face fierarul, ci bijutierul.

 

Mekugi, singurul nit de prindere (adesea din bambus) al sabiei, ține toate părțile componente; asupra lui, în luptă, nu se exercită nici o forță.

 

Ito, șiretul de mătase, lung de 3 m, fixează pe mîner pielea crudă de rechin și ține inelul de capăt, formînd o priză excelentă: degetele intră între noduri, indiferent de poziția palmei.

 

Tsuka, mînerul, e de 3 ori palma samuraiului, măsurînd cam 25 cm.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*