Apostolul Andrei

În ultimii ani, Sfântul Andrei a devenit un personaj tot mai important în România. Dacă în 1994 era doar ocrotitorul Dobrogei, în 1997 a fost proclamat ocrotitorul României, iar din 2012 30 Noiembrie a devenit sărbătoare legală şi zi nelucrătoare. În varianta Bisericii Ortodoxe Române, peştera dobrogeană este primul lăcaş de cult creştin de pe teritoriul  ţării noastre, unde Andrei a venit cândva în a doua jumătate a secolului I. Legenda – foarte recentă, arată istoricul Alexandru Barnea, nu mai veche de prima jumătate a secolului al XX-lea – spune că bătrânul Andrei a venit pe aceste meleaguri într-o iarnă geroasă, luptându-se cu crivăţul şi cu fiarele sălbatice. Ajuns la peşteră, sfântul a lovit cu toiagul său în pământ şi din acel loc a ţâşnit un izvor în care i-a botezat pe localnici. Potrivit unor oficiali ai bisericii, au venit la el suferinzi de departe, s-au vindecat şi, văzând minunile, o mulţime de daci s-au convertit la noua religie, astfel încât, în scurt timp, tot ţinutul s-a creştinat.

Peştera nu a fost niciodată studiată de specialişti – mi-a povestit Mitu Costel Cosma, stareţul mănăstirii „Peştera Sfântului Apostol Andrei“, la câteva luni după prima mea vizită. Ajuns stareţ la 37 de ani, Cosma, un bărbat solid cu ochi vioi şi vorbă binevoitoare, păstoreşte acum peste 20 de călugări. Calcarul grotei este zgâriat în unele locuri, iar unii iau aceste semne drept urmele unei locuiri timpurii. Dar Cosma rămâne circumspect: „Nu mă pronunţ eu, se pronunţă arheologii.“
Pelerinii care vin la mănăstire află că Ion Dinu (1890-1965), un avocat ce avea şi studii teologice, a descoperit în urma unui vis că în acea grotă a locuit Sfântul Andrei. Am aflat povestea de la Daniela Ţurcanu-Caruţiu, conferenţiar universitar doctor de la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“, din Constanţa, şi totodată cea care a susţinut ca Peştera Sfântului Andrei să fie declarată monument istoric. La începutul anilor ’40, pe când se plimba în căruţă pe dealurile din zonă, calul avocatului a refuzat deodată să mai înainteze. Obosit, bărbatul a adormit şi a visat un bătrân care i-a spus că în apropiere va găsi peştera în care a trăit apostolul. Când s-a sculat, s-a dus în pădure şi a găsit locul asemănător imaginii din vis – actuala Peşteră a Sfântului Andrei. La scurt timp după aceea, Ion Dinu a scris o carte despre grotă, în care afirmă că, atunci când s-au realizat săpăturile de amenajare, muncitorii au găsit un opaiţ creştin, urmele unei icoane săpate în peretele drept al galeriei şi semne de cruci. Acum, aceste obiecte sunt de negăsit: cei de la mănăstire spun că nu s-au păstrat şi că nu se mai ştie nimic de ele.

În locuinţa sa din Constanţa, Tatiana Lembrău s-a aşezat pe un scaun şi a ales o carte din teancul de volume de pe masă. A deschis-o şi mi l-a arătat pe bunicul ei, preotul Gheorghe Preoţescu, ce a slujit în Adamclisi. În 1924, el a fost vizitat de un călugăr român de la Schitul românesc Prodromu, de la Muntele Athos. Călugărul i-a spus că Andrei a venit pe meleagurile scitice şi că a locuit într-o grotă, în apropiere de comuna Ion Corvin – povesteşte Lembrău. Indiciul primit de la călugăr era că vor descoperi peştera lângă nouă izvoare. După aceea, Preoţescu i-a lăsat fiului său misiunea de a descoperi locul unde a trăit Andrei. La rândul său, Constantin Lembrău a devenit preot în Adamclisi şi, alături de avocatul Ion Dinu, a început că caute peştera prin anii ’30. Timp de trei veri, cei doi bărbaţi veneau cu şareta până la marginea pădurii, după care plecau pe jos prin hăţişuri. În anul 1940, au descoperit trei izvoare în zona actualei Peşteri a Sfântului Andrei şi, deşi călugărul le vorbise de nouă izvoare, s-au gândit că izvoarele mai seacă şi că de fapt au găsit grota în care a trăit sfântul. Cât despre visul avut de Ion Dinu, Tatiana Lembrău e neîncrezătoare: „Te puteai lua după un vis? Ei au studiat.“



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*