Apostolul Andrei

Ne-a creştinat sau nu Cel Dintâi Chemat?

Text: Andreea Dogar
Foto: Bogdan Croitoru

Când era copil, Ion Miloş se juca alături de alţi băieţi din sat prin grota de la marginea pădurii din comuna Ion Corvin: se fugăreau, se agăţau de pereţii calcaroşi sau îşi adăposteau vitele de ploaie. Pe atunci, localnicii nu ştiau nimic de Andrei şi de povestea şederii sfântului în peşteră. „Nu se vorbea de el. Lumea era lume, nu-şi dădea seama că a fost aici“ – spune Ion. Acum are 86 de ani şi de mai bine de un deceniu vieţuieşte la mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei“, din Ion Corvin, o mică localitate din Dobrogea sud-vestică. De pe la opt ani, nu era duminică să nu meargă la biserică: „Îmi plăcea foarte mult slujba.“ Până la Revoluţie a lucrat la cariera de cretă de la Basarabi, dar viaţa lumească nu a fost ceea ce căuta. Mai bea câte un păhărel cu ortacii, dar nu se întindea prea mult la vorbă: „Aşa a fost felul meu, mai sălbatic.“

L-am întâlnit pe monahul Iov – numele pe care şi l-a luat odată cu intrarea în mănăstire – într-o dimineaţă înnorată, în faţa unui mic şopron înjghebat din table şi scânduri, lipit de un bazin de apă ruginit. Era frig, iar căciula neagră trasă pe frunte contrasta cu barba lui albă. Nu aveam pe ce să stăm, aşa că, voiniceşte, firavul călugăr a apucat o masă lungă, pe care a băgat-o cu uşurinţă în adăpostul plin de rumeguş, de sape şi de greble. Aici îşi ţine sculele pentru grădină – mi-a explicat, după care ne-am suit pe masă. În timp ce îşi balansează copilăreşte picioarele, călugărul îşi aminteşte exact momentul când în comună a început să se vorbească despre venirea apostolului la peşteră. În 1940, avocatul Ion Dinu, din Adamclisi, a dat sfară în ţară că în grota de la marginea pădurii Migilet a trăit Andrei. Ulterior, grota s-a prefăcut treptat într-o biserică. Localnicii din Ion Corvin, printre care şi tânărul Ion Miloş, s-au urcat în căruţe şi au mers până la Dunăre ca să aducă nisip şi piatră. La intrarea în peşteră s-a construit o faţadă, înăuntru s-au pus icoane şi perdele şi s-a înălţat o turlă. În 1943, peştera a fost sfinţită. „Ţiu minte că eram copil. Şi au venit chiar şi de pe la Bucureşti nişte reporteri, a venit multă lume şi s-a făcut o sfinţire. Şi povesteau ei că aici a fost Sfântul Andrei. De atunci a luat amploare, înainte nu era nimic aicea, numa’ peştera goală, afumată aşa“ – spune Iov.
A încerca să dai de urmele trecerii lui Andrei prin Dobrogea e ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân. Ca într-un roman poliţist, informaţiile demne de crezare se combină cu pistele false, iar cele două milenii scurse de la moartea sa nu fac decât să sporească incertitudinile. A predicat sau nu Andrei în actualul spaţiu românesc? Dacă pentru unii istorici venirea lui Andrei în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră nu este decât un mit, alţii cred că apostolul nu avea cum să ocolească un oraş înfloritor precum Tomisul.

Prima dată când am ajuns la peşteră, mănăstirea era departe de liniştea care o cuprinsese în dimineaţa în care l-am cunoscut pe Iov. Era 30 Noiembrie şi mii de români veniseră să se roage aici de sărbătoarea Sfântului Andrei.

Coada credincioşilor care doreau să se închine la moaştele sfântului traversa curtea mănăstirii şi se termina în faţa peşterii, la o raclă din lemn în care s-ar afla, după spusele oficialilor Bisericii Ortodoxe Române, o bucată din degetul apostolului.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*