Tribul Himba

Imagine articol

Cand Namibia a fost lovita de seceta si razboi in anii '80, cultura populatiei indigene himba era sa dispara. Au murit 90% din turmele tribului, baza economiei si identitatii lui. Unele familii au plecat in Angola.

Fara alte mijloace de subzistenta si avand nevoie disperata de bani, unii barbati s-au alaturat armatei sud-africane, impotriva gherilelor care luptau pentru independenta Namibiei. Ca sa scape de foamete, populatia himba a migrat in orasul Opuwo, stabilindu-se in mahalale ridicate din cartoane si saci de plastic.

Dar cei aproximativ 20 pana la 50 de mii de himba, multa vreme printre cei mai prosperi pastori ai Africii, sunt un neam rezistent. In secolul al XIX-lea, cei stabiliti in Namibia au supravietuit jafurilor unor grupuri etnice din sud. Majoritatea s-au refugiat in Angola, alaturandu-se armatei portugheze si formand propriile lor grupuri armate. Pana la urma, multi s-au intors.

Incepand cu anii '20, conducatorii sud-africani i-au obligat sa traiasca intr-un fel de “patrie” impusa, interzicandu-le oficial sa faca negot, sa-si pasca turmele, sa cultive gradini sau sa culeaga plante salbatice de-a lungul Raului Kunene. Totusi au supravietuit, chiar daca pe atunci asta a insemnat sa manance pieile pe care dormeau.

O data cu pacea si ploile ce au sosit in Namibia in anii '90, himba si-au refacut turmele si, impreuna cu activisti internationali, au ajutat la blocarea planului de construire a unui baraj de hidrocentrala, care ar fi inundat pasunile ancestrale aflate de-a lungul Raului Kunene. Au profitat si de noile oportunitati oferite de guvernul Namibiei independente – scoli mobile, unde copiii himba invata engleza, sau asociatii ecologice, care le dau oamenilor controlul resurselor naturale si al turismului pe pamanturile lor.

Vengapi Tijvinda, o bunica la vreo 50 de ani, a trait aceasta renastere. In anii '80, impletea cosuri pentru turisti, langa Purros. Acum s-a intors sa-si cultive pamantul si sa creasca vaci si capre: “Viata e la fel, dar copiii stiu sa citeasca si sa scrie. Sunt membra a unei asociatii ecologice si am gustat din nou carne de vanat.”



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*