Un hotar de nisip

Imagine articol

O disputa de 30 de ani pentru Sahara de Vest ii prinde ca intr-o capcana pe locuitori: langa granita cu Algeria, sahrawi isi irosesc vietile ca refugiati. In tara lor natala, traiesc sub o guvernare pe care nu si-au ales-o. Vor ajunge vreodata acesti oameni sa voteze pentru viitorul lor?

Nu exista loc mai deprimant decat intinderile pustii de langa Tindouf, in vestul Algeriei. Zeci de mii de sahrawi s-au refugiat aici acum 30 de ani, cand Marocul le-a ocupat teritoriile natale din Sahara de Vest. Aici asteapta, uitati pe o granita batuta de vanturi, care aminteste de suprafata lui Marte. Adolescentii si tinerii de peste 20 de ani si-au petrecut toata viata in taberele de refugiati.

Cei de peste 50 si 60 de ani au imbatranit si s-au vlaguit aici. Multi au murit. In cea mai mare dintre cele cinci tabere, cimitirul acopera un intreg deal, pana la linia orizontului si dincolo de ea. Pe solul arid al taberelor nu creste mai nimic. Iarna nu ai cum sa te feresti de frigul noptii. Vara nu ai alinare in fata caldurii toride – temperature de 50 de grade Celsius si peste. Cei aproximativ 100.000 de refugiati traiesc in case cladite din pamant uscat la soare si in corturi primite ca donatii.

Apa e adusa cu camionul pentru a umple cutiile de metal care slujesc drept cisterne de familie; alimentele sunt asigurate de ONU nu sunt suficiente: femeile sunt anemice, copiii – piperniciti. In fiecare zi, refugiatii se gandesc la Sahara de Vest si la rudele lasate in urma acum multa vreme.

Daca numele lor apar pe o lista a ONU, cativa norocosi au o sansa unica de a-i vedea pe cei dragi. Un avion al ONU le aduce rudele din Sahara de Vest pe deasupra zidului de nisip lung de 1.500 de kilometri, construit de Maroc pentru a-si apara teritoriul revendicat, pana in taberele de langa Tindouf. Dar vizita se incheie dupa numai cinci zile.

Si abia atunci cineva din afara poate vedea durerea exilului. Fii si fiice care pleaca isi saruta parintii, probabil pentru ultima data, implorandu-i sa se intoarca impreuna cu ei in Sahara de Vest. Dar ei stiu de la bun inceput ca parintii vor refuza: refugiatii nu vor fi niciodata de acord sa traiasca sub stapanirea marocanilor, care – spun ei – le-au furat tara, ucigandu-i pe sahrawi cu bombe cu napalm si fosfor, in timpul unei ofensive din 1975-1976.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*