Inainte de New York

Dand timpul inapoi cu patru secole, ecologii dezvaluie Insula Manhattan asa cum au vazut-o Henry Hudson si echipajul lui in dupa-amiaza de septembrie in care au ancorat in Golful New York.

Dintre toti vizitatorii New Yorkului din ultimii ani, unul dintre cei mai surprinzatori a fost un castor pe nume José.

Text: Peter Miller
Ilustratii: Markley Boyer si Philip Straub

Nimeni nu stie exact de unde a venit. Se presupune ca ar fi inotat in aval pe Raul Bronx, dinspre tinutul Westchester, o regiune suburbana aflata la nord de New York. A aparut pur si simplu intr- o dimineata de iarna, in 2007, pe un mal al raului din Gradina Zoologica Bronx, unde a ros cateva salcii si si-a construit o casuta. „Daca m-ai fi intrebat inainte de a-l vedea pe José ce sanse sunt sa existe un castor in Bronx, as fi raspuns zero – spune Eric Sanderson, ecolog la Wildlife Conservation Society (WCS), cu sediul central la Gradina Zoologica Bronx.

N-a mai fost un castor in New York de peste 200 de ani.“ La inceputul secolului al XVII-lea, pe vremea cand orasul era un sat olandez care se numea Noul Amsterdam, castorii erau vanati pe scara larga pentru blana lor, pe atunci la moda in Europa. Comertul cu blanuri a devenit o afacere atat de  profitabila, incat doi castori si-au castigat locul pe sigiliul oficial al orasului, unde au ramas pana azi. Insa animalele reale au disparut.
De aceea a fost Sanderson asa de sceptic cand Stephen Sautner, colegul sau de la WCS, i-a spus ca vazuse urmele unui castor, in timpul unei plimbari de-a lungul raului.

Sanderson se gandea ca era vorba doar de un bizam. Bizamii tolereaza mai bine stresul vietii urbane. Dar cand el si Sautner au trecut dincolo de gardul de sarma ce separa raul de una dintre parcarile gradinii zoologice, au gasit adapostul lui José chiar acolo unde spusese Sautner.
Cand s-au intors dupa vreo doua saptamani, l-au vazut chiar pe José. „Se intuneca – povesteste Sanderson. Stateam de vorba pe malul raului, cand, deodata, am vazut castorul. A inotat chiar pana la noi, apoi a inceput sa faca cercuri pe apa. Ne-am tras putin inapoi, iar el a dat semnalul de alarma specific castorilor, lovind apa cu coada.
Ne-am gandit ca ar fi mai bine sa plecam.“ Reintoarcerea castorului in New York a fost va- zuta ca o victorie de conservationistii si voluntarii care petrecusera mai bine de trei decenii incercand reinsanatosirea Raului Bronx, odinioara o groapa pentru masini abandonate si gunoi.

José a fost botezat astfel in onoarea lui José E. Serrano, congresmanul din Bronx care, de-a lungul timpului, a promovat investirea a peste 15 milioane de dolari din fondurile federale in curatarea  raului. Pentru Sanderson, povestea lui José insemna ceva mai mult.

De aproape zece ani, el conduce un proiect la WCS pentru a reproduce cat mai precis posibil imaginea Insulei Manhattan dinaintea aparitiei orasului. Proiectul Mannahatta, asa cum este denumit (dupa numele dat de triburile indienilor lenape „insulei cu multe dealuri“), e o incercare de a da timpul inapoi pana in dupa- miaza de 12 septembrie 1609, chiar inainte ca Henry Hudson si echipajul sau sa ajunga in portul New York si sa zareasca insula. Sanderson se gandea ca poate oamenii de azi ar lupta cu mai multa inversunare pentru conservarea altor zone salbatice, daca si-ar putea imagina ce minune a naturii a vazut Hudson atunci.

 „Voiam ca lumea sa se indragosteasca de peisajul originar al New Yorkului – spune el. Voiam sa le arat tuturor cat de minunata poate fi natura atunci cand functioneaza in toate privintele, intr-un loc unde lumea se gandeste, in mod normal, ca n-ar fi pic de natura.
“ Cu mult timp inainte ca dealurile sale sa fie nivelate si ca mlastinile sa fie acoperite cu asfalt, Manhattanul era o salbaticie extraordinara, avand castani, stejari si nuci-hicori uriasi, mlastini sarate si pajisti populate de curcani-salbatici, cerbi-wapiti si ursi-negri-americani – „un pamant primitor, necalcat de piciorul omului“, dupa spusele lui Hudson. Plaje cu nisip se intindeau pe coastele de vest si de est ale insulei inguste si lungi de 21 km, unde bastinasii lenape se delectau cu moluste si stridii.

Mai bine de 105 km de ape curgeau prin Manhattan, cele mai multe dintre ele adapostind un castor sau doi; astfel, aparitia lui José reprezenta, in ochii lui Sanderson, o imagine extraordinara a felului in care se petreceau candva lucrurile.

„Probabil ti-ar fi greu sa-ti imaginezi astazi, dar acum 400 de ani era un smarc cu artari-rosii chiar aici, in Times Square“ – spunea el intr-o zi, nu de mult, in timp ce astepta la semafor ca sa traverseze Seventh Avenue. Imbracat cu blugi negri si o geaca de fas, nu arata cu mult diferit de turistii opriti langa el la semafor.

Dar, spre deosebire de ei, Sanderson urma in minte cursul unui parau mlastinos, disparut sub intrarea Hotelului Marriott Marquis, de la intersectia strazilor Broadway si West 46th. „Chiar acolo era iazul unui castor – povestes te el, in timp ce un autobuz trecea zgomotos. Sanderson a conceput Proiectul Mannahatta intr-o seara din 1999, dupa ce cumparase un album cu harti istorice ale orasului.

Venise de curand din Nordul Californiei la New York si era curios sa stie cum evoluase orasul. „Peisajul din Manhattan e atat de transformat, incat te face sa te intrebi ce a fost aici inainte – spune el. Exista locuri in acest oras unde, cu exceptia vreunui om sau poate a unui caine, nu vezi nicio alta fiinta vie.

Nu vezi nici macar un copac sau o buruiana. Cum a ajuns locul asta asa?“ O harta i-a atras atentia in mod deosebit: o reprezentare frumos colorata, din 1782 sau 1783, a dealurilor, apelor si mlastinilor, dar si a drumurilor, livezilor si fermelor de pe intreaga insula – ceva nemaivazut intr-o harta din acea vreme.

Cu o lungime de peste 3 m si o latime de 1 m, harta fusese creata de cartografii militari britanici, in cei opt ani de ocupatie a New Yorkului din timpul Revolutiei Americane. Numita ulterior „Harta Cartierului General Britanic“, aceasta infatisa topografia insulei cu o acuratete neobisnuita.

Pentru Sanderson, harta a reprezentat o ocazie unica de a face abstractie de zgarienorii si asfaltul din oras, pentru a intrezari, cel putin partial, peisajul originar al insulei. Ce s-ar intampla – s-a intrebat el – daca ar suprapune un plan al strazilor din actualul oras peste aceasta reprezentare din secolul al XVIII-lea? S-ar potrivi ceva?

Ca sa afle raspunsul, Sanderson si-a convocat familia si prietenii, incepand cu sotia sa, Han-Yu Hung, si cu tanarul lor fiu, Everett, sa i se alature in expeditiile de weekend, pentru a vizita locurile de pe harta care inca mai existau.

De pilda, Trinity Church, o biserica din Sudul Manhattanului, a fost fondata la sfarsitul secolului al XVII-lea. Pe o piatra de mormant tipica din cimitirul bisericii scrie: „Aici se odihneste trupul lui John Abrell, care a plecat din aceasta lume pe 10 ianuarie 1762, la varsta de 40 de ani.“

Din moment ce cimitirul poate fi localizat atat pe „Harta Cartierului General Britanic“, cat si pe planul actual al strazilor, Sanderson a reusit sa puna un reper virtual pe cele doua harti, luand coordonatele GPS ale respectivului loc si atasandu-le la versiunea digitala a vechii harti.

Dupa repetarea acestui procedeu in aproximativ 200 de locuri, punand reper dupa reper, el si echipa lui au reusit sa combine „Harta Cartierului General Britanic“ cu planul actual al strazilor, cu o precizie de jumatate de cvartal, adica de cca 40 m. Pentru Sanderson, acest lucru a adaugat o noua dimensiune peisajului modern al orasului.

Acum putea sa stea in orice loc din Manhattan si isi putea imagina, mai mult sau mai putin, ce se gasea acolo in 1782. Sa luam panta usoara de pe Fifth Avenue, cum treci de Biblioteca Publica din New York. „Exista un motiv pentru care poti sa stai aici, pe trotuar, si sa vezi capetele oamenilor aflati la cateva cvartale distanta“ – spune Sanderson. Aceasta zona se afla in apropierea Dealului Murray, unde familia Murray avea o ferma si o livada in 1782.

In timpul bataliei pentru cucerirea New Yorkului, britanicii au acostat in Golful Kips, pe East River, si au marsaluit pana aici, separand in doua armata lui George Washington, jumatate fiind blocata in Sudul Manhattanului. Circula o legenda conform careia doamna Murray le-ar fi oferit ceai ofiterilor britanici.

Asadar, ei s- u oprit aici, la ferma, si, in timp ce-si beau ceaiul, trupele lui Washington au trecut neobservate pe langa ei, pe Bloomingdale Road, actualul Broadway, si au scapat. Desi „Harta Cartierului General Britanic“ era absolut fascinanta, Sanderson nu voia sa opreasca masina timpului la anul 1782.

Voia sa ajunga pana in 1609. Prin urmare, el si colegii lui au eliminat de pe harta toate elementele adaugate de colonisti si soldati – cum ar fi drumurile, fermele si fortificatiile –, pana cand au redus varianta digitala a hartii la componentele fundamentale ale peisajului natural: tarmuri, dealuri, stanci, scoarta terestra, cursuri de apa si iazuri.

In calitate de ecolog peisagist, Sanderson era obisnuit sa descompuna locurile salbatice pentru a intelege cum functioneaza, separand, de exemplu, o padure tropicala din Gabon in mai multe straturi: geologic, hidrologic, ecologic si cultural.

 Acum, el si colegii lui incercau sa construiasca un peisaj in sens invers, de jos in sus, incepand cu pamantul si adaugand toate plantele si animalele care este probabil sa fi trait acolo.

Au inceput prin listarea diferitelor ecosisteme despre care stiau sigur ca au existat pe insula, cum ar fi padurile seculare, mlastinile sau campiile, pe baza tipurilor de sol, a cantitatii de precipitatii si asa mai departe. Din cauza faptului ca este localizat la intersectia a doua regiuni geografice, probabil in Manhattan se gaseau nu numai brazi in padurile dinspre nord, ci si magnolii in padurile dinspre sud, pasari migratoare de pe rutele de migratie din apropiere si chiar pesti tropicali din Curentul Golfului, pe timpul verii.

In total, au identificat 55 de comunitati ecologice diferite. „Era un loc cu o diversitate incredibila – spune Sanderson. Daca insula ar fi ramas asa cum era pe vremea aceea, ar fi putut deveni un parc national, ca Yosemite sau Yellowstone.“

O data identificate ecosistemele insulei, putea fi adaugata fauna. Dar ce animale traiau aici? Pentru a fi cat mai precis posibil, grupul lui Sanderson a aprofundat si mai mult cercetarea. Pentru fiecare specie, au identificat cerintele fundamentale ale habitatului.

O testoasa-de-turbarie, de pilda, avea nevoie de o lunca, de insecte si de un loc insorit pentru a se incalzi, in timp ce rasul-rosu avea nevoie de iepuri si de o vizuina in care sa-si creasca puii. „Ne tot intrebam: «Asta de ce are nevoie? Asta de ce are nevoie?

Asta de ce are nevoie?»“ – povesteste Sanderson. Apoi, au alcatuit o lista pentru fiecare specie. Pe masura ce-si formau baza de date, au descoperit o retea densa de relatii intre speciile, habitatele si ecosistemele de pe insula, asemanatoare cu retelele sociale complexe pe care le creeaza oamenii.

Sanderson a numit-o reteaua Muir, dupa naturalistul american John Muir, care a remarcat la un moment dat: „Cand incercam sa scoatem un singur element din intreg, constatam ca este strans legat de toate celelalte lucruri din univers cu o mie de fire invizibile ce nu pot fi rupte.“

Intr-un fel, Sanderson si echipa lui incercau sa faca vizibile aceste mii de fire. Sa luam, de exemplu, un castor care traia in Times Square in 1609. Daca il apucai de ceafa si il scoteai din retea, gaseai legaturi intre el si un parau usor serpuit, legaturi cu plopii pe care-i manca si cu noroiul si nuielele pe care le folosea pentru a-si construi un adapost. Nu numai atat, ci gaseai si legaturi cu rasii-rosii, cu ursii si cu lupii care depindeau de el ca prada si cu broastele, pestii si plantele acvatice care traiau in iazul la crearea caruia a contribuit.

„Se pare ca si castorul e un peisagist – spune Sanderson. Ai nevoie de el ca sa inunde padurea, care omoara copacii care atrag ciocanitorile, care fac scorburi in copaci, pe care le folosesc ratele-cu-ochi-de-soim drept adapost.“ Scoaterea unui castor din acest lant lasa in aer zeci de alti rezidenti, lucru care demonstreaza cat de important este sa ne gandim la ecosistem ca la o retea.

Cand Sanderson si echipa sa au finalizat baza de date, ei reusisera sa realizeze una dintre cele mai detaliate reconstituiri stiintifice ale unui peisaj incercate vreodata, identificand in jur de 1.300 de specii si cel putin 8.000 de relatii care le legau una de alta si cu habitatele lor.

Era oarecum ironic, dupa cum a recunoscut Sanderson, din moment ce acest proiect descria un loc care nu mai exista. Dar aceleasi metode prin care s-a creat portretul Mannahattei se pot aplica la zonele salbatice de azi, cum ar fi regiunea Yellowstone, Padurea Congo sau stepele estice din Mongolia. Daca oamenii de stiinta au un model al modului de interactiune intre peisaj si specii, ei pot anticipa cu mai multa acuratete impactul modificarilor climatice, al vanatorii sau al altor factori perturbatori.

Pentru Proiectul Mannahatta, pasul urmator a fost transformarea tuturor acestor date in imagini 3-D realiste, cum este cea pe care o vedeti in partea de sus a paginilor 94-95. De la bun inceput, obiectivul lui Sanderson fusese acela de a prezenta cum arata acum 400 de ani orice loc din orasul de azi – de pilda, o statie de taxiuri langa Madison Square Garden. (Era o mlastina situata la marginea unei paduri.)

Pentru a realiza acest lucru, Markley Boyer, specialist in imagini vizuale, a folosit un software de modelare 3-D pentru a popula fiecare peisaj creat digital, cvartal dupa cvartal, cu un amestec potrivit de stejari, nuci-hicori, paraie, iazuri si mlastini, potrivit bazei de date a retelei Muir.

„Practic, utilizam acelasi tip de software 3-D folosit la Hollywood pentru crearea unor armate digitale ce marsaluiesc pe un camp – spune Boyer –, doar ca noi generam zeci de mii de copaci, in proportiile adecvate fiecarui tip de padure.“ Vizitatorii site-ului themannahattaproject.org pot proba masina timpului introducand orice adresa din Manhattan, pentru a vedea cum arata respectivul cvartal cu mult timp in urma.

Cum luna aceasta newyorkezii sarbatoresc cea de-a 400-a aniversare a vizitei lui Hudson, Sanderson spera ca proiectul sau, care a ajuns sa implice mai bine de 50 de istorici, arheologi, geografi, botanisti, zoologi, ilustratori si conservationisti de la WCS si de la alte institutii, va starni un viu interes in legatura cu ce exista pe Insula Manhattan inainte de sosirea exploratorului.

„As vrea ca fiecare newyorkez sa stie ca traieste intr-un loc care a avut o ecologie fabuloasa – spune el. Ca New Yorkul nu inseamna doar arta, muzica, cultura si comunicatii, ci si un potential natural uimitor – chiar daca trebuie sa te uiti mai atent ca sa-l observi.“



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*