Poligamii

La 88 de ani, Joe Jessop este un premergător al Bisericii Fundamentaliste a lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (FSZU), secta controversată care s-a desprins din Biserica Mormonă după ce a fost interzisă căsătoria multiplă. În Hildale, Utah, el a încercat să-şi facă datoria de a-şi spori „familia cerească“ – 5 soţii, 46 de copii şi 239 de nepoţi. „Am avut o viaţă binecuvântată. N-aş schimba locul cu nimeni“ – spune el. Foto: Stephanie Sinclair

În exclusivitate, o privire în interiorul Bisericii Fundamentaliste SZU.

Primii membri ai bisericii sosesc la Sala de Adunare Leroy S. Johnson, din Colorado City, Arizona, în jurul orei 18. În jumătate de oră, coada se întinde în faţa uşii de la intrare, pe lângă clădire şi până în parcare. La şapte, deja se întinde pe 700 m şi cuprinde câteva mii de oameni – bărbaţii şi băieţii îmbrăcaţi la costum, femeile şi fetele în rochiide culoarea ouălor de Paşti, în stilul preriei americane de la începuturile mormonismului, în sec. XIX. Oamenii au venit la priveghiul Fonetei Jessop, în vârstă de 68 de ani, care murise în urma unui atac de cord cu câteva zile înainte. În sala imensă, fiii Fonetei stau aliniaţi la capătul sicriului deschis, pentru a da mâna cu toată lumea, în timp ce soţul ei, Merril, stă chiar alături. În celălalt capăt stau celelalte soţii ale lui Merril, numeroase, toate îmbrăcate în rochii albe asortate.
Foneta a fost prima soţie.
Colorado City este un oraş cu o însemnătate deosebită pentru cei de aceeaşi credinţă cu Foneta. Alături de comunitatea similară din Hildale, Utah, acesta este locul de naştere al Bisericii Fundamentaliste a lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (FSZU), o sectă poligamă a Bisericii Mormone, sau SZU.
Aici, în anii ’20 şi ’30, mai multe familii poligame s-au stabilit de o parte şi de alta a graniţei dintre Utah şi Arizona, după ce conducerea Bisericii Mormone a devenit tot mai hotărâtă să se lepede de trecutul său poligam şi să fie acceptată de societatea americană. În 1935, biserica a dat un ultimatum locuitorilor coloniei: dacă nu renunţă la căsătoria multiplă, vor fi excomunicaţi. Aproape toţi au refuzat şi au fost izgoniţi din SZU.
La slujba funerară pentru Foneta, soţul şi cei trei fii ai ei vorbesc despre ea, lăudându-i devotamentul faţă de legământul căsătoriei multiple, deşi în subtext ceva sugerează o lipsă de armonie în familie, Merril Jessop făcând vagi referiri la relaţia sa agitată cu Foneta. Nu e nevoie să se menţioneze că una dintre soţiile lui Merril lipseşte. Carolyn Jessop, a patra lui soţie, a plecat de acasă în 2003, împreună cu cei opt copii ai ei, iar după aceea a scris un best-seller despre viaţa ei ca membră a Bisericii FSZU. Ea descrie un mediu izolat şi povesteşte despre o Foneta profund nefericită, o singuratică supraponderală care nu mai era în graţiile soţului ei şi îşi petrecea zilele dormind, ieşind din camera ei numai noaptea ca să mănânce, să spele rufe şi să urmărească la TV filme vechi cu Shirley Temple.
La încheierea slujbei, majoritatea membrilor congregaţiei merg la Cimitirul Isaac Carling pentru ceremonia de înhumare. Presupun că numărul enorm de participanţi – au venit oameni îndoliaţi din comunităţile FSZU din Texas, Colorado şi Columbia Britanică – se datorează poziţiei importante pe care o deţine soţul Fonetei: Merril Jessop este un lider al Bisericii FSZU şi episcopul marii filiale din Vestul Texasului. Dar Sam Steed, un contabil liniştit în vârstă de 37 de ani, care îmi este ghid, mă lămureşte că înmormântările extravagante sunt un fenomen obişnuit. „Sunt probabil 15-20 într-un an – spune el. Aceasta e poate puţin mai mare decât majoritatea, dar chiar şi când moare un copil te poţi aştepta să participe trei sau patru mii de oameni. E o parte din ceea ce ne ţine uniţi. Ne aduce aminte că suntem membrii acestei comunităţi mai mari. Prindem puteri unii de la alţii.“
Puţini americani auziseră de FSZU înainte de aprilie 2008, când autorităţile au efectuat o razie într-un complex izolat din Vestul Texasului, cunoscut sub numele de Ranch-ul Yearning for Zion (Tânjind după Zion). Zile întregi după aceea, telespectatorii au fost martorii spectacolului bizar în care sute de copii şi femei – toate îmbrăcate în rochii de modă veche, cu coafuri complicate – erau urcaţi în autobuze de către asistenţi sociali şi poliţişti.
Razia fusese iniţiată ca urmare a unor apeluri primite de un refugiu pentru victimele violenţei domestice, chipurile de la o fată de 16 ani care susţinea că este abuzată sexual şi fizic la ranch de către soţul ei de vârstă mijlocie. Ceea ce a dat credibilitate apelurilor a fost faptul că locuitorii Ranch-ului YFZ erau discipoli ai Bisericii FSZU şi ai „profetului“ acesteia, Warren Jeffs, care fusese condamnat în 2007 de un tribunal al statului Utah pentru oficierea căsătoriei unei fete de 14 ani cu un membru al bisericii.
Razia a dus la emisiuni TV captivante, dar curând a devenit clar că telefoanele au fost o farsă. O curte de apel din Texas a constatat ulterior că autorităţile nu îndepliniseră obligaţia de a aduce dovezi pentru evacuarea celor peste 400 de copii şi majoritatea au fost înapoiaţi familiilor lor în decurs de două luni.
Şi totuşi, după intervievarea adolescentelor care erau însărcinate sau aveau copii, autorităţile texane au început să investigheze câte fete minore e posibil să fi fost „cununate religios FSZU“ cu bărbaţi mai în vârstă. (Căsătoriile multiple sunt oficiate în cadrul bisericii şi nu sunt legale.) 12 membri ai bisericii, printre care Warren Jeffs, au fost inculpaţi sub acuzaţii ce variau de la bigamie la relaţii sexuale cu o minoră. Raymond Jessop a fost găsit vinovat de una dintre acuzaţii în noiembrie anul trecut. Procesele celorlalţi acuzaţi sunt programate să aibă loc în cursul anului viitor.

De pe faleza din spatele casei lui din Hildale, Joe Jessop are o panoramă completă a Nord-Vestului Arizonei, o întindere deluroasă de pelin-nord-american de munte şi păduri de pin-pitic şi ienupăr la sud de graniţa cu Utah, până la buza nordică a Marelui Canion, la depărtare de vreo 80 km. Dedesubt se află câmpurile fermei şi complexele înconjurate de ziduri din Hildale şi Colorado City, la care Joe se referă cu numele lor vechi, Short Creek. „Când am venit prima oară la Short Creek, copil fiind, erau numai şapte case acolo jos“ – spune Joe, 88 de ani.
Astăzi, numărul celor care locuiesc la Short Creek este estimat la 6.000 – cea mai mare comunitate a FSZU. Joe Jessop, un frate al lui Merril, a contribuit la acea creştere explozivă în două moduri foarte diferite. Cu trăsăturile arse de soare şi mersul greoi al unui om care şi-a petrecut toată viaţa în aer liber şi a muncit din greu, este incontestabil „omul cu apa“ al comunităţii, un inginer autodidact care a ajutat la captarea apei din Canionul Maxwell în anii 1940. A participat la construirea complexei reţele de conducte, canale şi acumulări care au irigat platoul arid în deceniile care au urmat.
Membru foarte respectat al Bisericii FSZU, Joe este în acelaşi timp patriarhul unei familii cu 46 de copii şi – la ultima numărătoare – 239 de nepoţi. „Familia mea a venit la Short Creek din acelaşi motiv ca toţi ceilalţi – spune el –, pentru a se supune legii căsătoriei multiple, pentru a clădi Regatul lui Dumnezeu.“
Membrii religiei descriu viaţa pe care au construit-o Jessop şi alte familii fondatoare ca fiind una idilică, în care se pune accentul pe devotamentul de modă veche şi cooperarea între vecini, iar copiii sunt crescuţi într-un mediu sănătos, fără televizor, mâncare nesănătoasă şi presiuni sociale. Criticii, pe de altă parte, consideră FSZU un cult izolat, ai cărui membri, intimidaţi printr-un control social rigid, manifestă o loialitate îngrijorătoare faţă de un singur om, profetul Warren Jeffs – despre care s-a susţinut că prin gura lui vorbeşte Dumnezeu pe pământ.
Dacă petreci timp în Hildale şi Colorado City, pleci cu o viziune mai nuanţată. Acea viziune se dezvăluie treptat însă, din cauza naturii izolate a comunităţii. Multe dintre casele uriaşe sunt ascunse după ziduri înalte, atât pentru a le oferi copiilor un loc de joacă sigur, cât şi pentru a feri familiile de gentilii (cum li se spune celor care nu sunt mormoni) care cască gura. National Geographic a primit permisiunea de a intra în comunitate numai cu aprobarea conducerii bisericii, în consultaţie cu Warren Jeffs, aflat la închisoare.
Supunându-se învăţăturilor mormone iniţiale, o mare parte dintre proprietăţile din Hildale şi Colorado City sunt administrate pentru biserică. Străduindu-se să fie cât mai autonomă, comunitatea cultivă o mare varietate de fructe şi legume şi toată lumea, inclusiv copiii, trebuie să ajute la strângerea recoltei. De asemenea, membrii bisericii deţin şi derulează câteva afaceri mari, de la hoteluri la fabrici de unelte şi maşini. În fiecare sâmbătă, bărbaţii se strâng la sala de adunare ca să treacă în revistă lista cu proiecte de construcţii şi întreţinere din oraş care au nevoie de voluntari. Într-o astfel de manifestare de solidaritate, bărbaţii au construit o casă cu patru dormitoare, de la temelie până la ţiglele acoperişului, într-o singură zi.
Acest spirit al comunităţii continuă în interiorul căminului poligam. Cu toate că organizarea spaţiului de locuit variază – soţiile pot ocupa aripi diferite ale unei case sau au propriile lor căsuţe –, femeile tind să-şi croiască sfere de influenţă în funcţie de preferinţe sau aptitudini. Deşi fiecare este în primul rând responsabilă pentru propriii copii, e posibil ca o soţie să se ocupe de bucătărie, o a doua să fie învăţătoare (practic, toţi copiii FSZU din Hildale şi Colorado City sunt şcolarizaţi acasă), iar o a treia, de croitorie. Pe lângă insuflarea unui sentiment de comuniune, această diviziune a muncii pare să atenueze gelozia.
„Ştiu că trebuie să pară ciudat – spune Joyce Broadbent, o femeie prietenoasă în vârstă de 44 de ani –, dar, din experienţa mea, soţiile-surori de obicei se înţeleg foarte bine. Sigur, se poate să fii mai apropiată de una decât de alta sau cineva te poate călca pe nervi uneori, dar asta e valabil în orice familie. Eu n-am simţit niciodată nicio rivalitate sau gelozie.“
Joyce este mai degrabă un exemplu remarcabil al acestei armonii. Nu numai că a acceptat în familie o altă soţie, pe Marcia, dar a şi fost încântată de aducerea ei. Marcia, care a părăsit o căsnicie nefericită în anii ’80, este şi sora biologică a lui Joyce. „Ştiam că soţul meu e un om bun – explică Joyce zâmbind, în timp ce stă alături de Marcia şi soţul lor, Heber. Am dorit pentru sora mea o şansă de a avea parte de aceeaşi fericire ca şi mine.“
Nu toate femeile FSZU sunt atât de senine cu privire la căsătoria multiplă. Dorothy Emma Jessop este o octogenară sprintenă şi plină de energie, care se ocupă de o farmacie naturistă în Hildale. Stând în micul ei magazin, înconjurată de borcane cu tincturi de ierburi mărunţite şi amestecate de ea însăşi, Dorothy recunoaşte că s-a împotrivit când soţul ei a început să-şi ia alte neveste. „Sinceră să fiu – spune ea –, cred că multor femei le e greu să accepte, pentru că nu e lucru uşor să-l împarţi pe bărbatul pe care îl iubeşti. Dar am ajuns să-mi dau seama că asta e o altă încercare pe care Dumnezeu ţi-o hărăzeşte, păcatul geloziei, al mândriei, şi, pentru a fi o femeie cu frică de Dumnezeu, trebuia să trec peste ea.“
Ceea ce pare să le ajute să treacă peste încercări este o conştiinţă a faptului că rolul principal al femeii în Biserica FSZU este de a face şi de a creşte cât mai mulţi copii cu putinţă, de a spori „familia cerească“, menită să rămână împreună pentru eternitate. Nu este neobişnuit să vezi femei FSZU care au născut 10, 12, 16 copii. Cei aproximativ 400 de copii născuţi anual la clinica din Hildale au făcut ca vârsta medie să fie mai mică de 14 ani, spre deosebire de 36,6 pe întreaga ţară. Fiind atât de multe persoane în comunitate care se trag din câteva familii de pionieri, aceleaşi câteva nume apar iar şi iar în Hildale şi Colorado City, sugerând o latură mai întunecată a acestei fecundităţi. Doctorii din Arizona spun că o formă gravă a unei boli debilitante, numite deficienţă de fumarază, provocată de o genă recesivă, a devenit mai răspândită în comunitate din cauza căsătoriei între rude.
Conflictul dintre tradiţie şi modernitate în comunitate poate fi derutant. În ciuda îm-brăcămintei lor demodate, majoritatea adulţilor FSZU au telefoane mobile şi preferă ultimele modele de SUV-uri. Cu toate că acum televizoarele sunt interzise, membrii bisericii ştiu în general să utilizeze foarte bine calculatorul şi vând o întreagă gamă de produse, de la săpunuri la rochii, prin internet.

Principiul căsătoriei multiple le-a fost dezvăluit mormonilor în mare secret. Nori negri pluteau deasupra bisericii la începutul anilor 1840, după ce s-au răspândit zvonurile că fondatorul ei, Joseph Smith, începuse să practice poligamia. Deşi în public nega acuzaţia, în 1853 Smith le împărtăşise deja o revelaţie celor mai apropiaţi discipoli ai săi. În acest „legământ nou şi veşnic“ cu Dumnezeu, ei trebuiau să-şi ia mai multe soţii pentru ca această credinţă „să se poată înmulţi şi să umple pământul“.
După ce Smith a fost asasinat în Illinois de un grup antimormon, Brigham Young i-a condus pe credincioşi într-o călătorie epică de 2.000 km către Vest, în Marele Bazin al Marelui Lac Sărat, din statul Utah de astăzi. Acolo, legământul a fost în sfârşit făcut public şi, odată cu el, ideea că virtutea unui bărbat în faţa lui Dumnezeu ar fi măsurată după dimensiunea familiei sale; însuşi Brigham Young şi-a luat 55 de soţii, care i-au născut 57 de copii.
Dar în 1890, confruntaţi cu confiscarea proprietăţilor bisericii potrivit unei legi federale împotriva poligamiei, conducătorii SZU au dat un manifest în care anunţau sfârşitul căsătoriei multiple. Asta cu siguranţă nu a pus capăt practicii.
„Cei din SZU au dat acel manifest cu scopuri politice, iar apoi au pretins că a fost o revelaţie – spune Willie Jessop, purtătorul de cuvânt al FSZU. Noi, cei din comunitatea fundamentalistă, credem că legămintele sunt făcute cu Dumnezeu şi nu trebuie manipulate din motive politice.“
Păstrarea legământului a costat mult. Razia din 2008 la Ranch-ul YFZ a fost numai ultima de pe o listă lungă de acţiuni oficiale împotriva poligamilor – în opinia membrilor bisericii, persecuţii pentru simplul fapt că ei rămân credincioşi principiilor lor religioase – care sunt esenţiale pentru povestea FSZU. Autorităţile din Utah şi Arizona au încercat în diferite momente să ia măsuri împotriva comunităţii de la Short Creek: în 1935, în 1944 şi în 1953. În 1956, autorităţile din Utah au luat şapte copii ai Verei Black, o soţie a unui poligam din Hildale, pe motiv că era o mamă denaturată din cauza convingerilor ei poligame. Black şi-a primit copiii înapoi numai după ce a acceptat să renunţe la poligamie.
Melinda Fischer Jeffs, 37 de ani, este o femeie sociabilă, inteligentă; râde sarcastic când descrie ce a citit despre FSZU. „Sincer, nici nu pot să le identific! – exclamă mama a trei copii. Cele mai multe lucruri care apar în media dau impresia că am fi cumva ţinute aici împotriva voinţei noastre.“
Melinda se află într-o situaţie deosebită, din care poate înţelege viziunile opuse despre această comunitate. Este una dintre soţiile lui Jim Jeffs, unul dintre nepoţii profetului şi un premergător al Bisericii FSZU. Dar este şi fiica lui Dan Fischer, fost membru al FSZU care a ieşit în evidenţă ca unul dintre cei mai zgomotoşi critici ai conducerii bisericii. În 2008, Fischer a depus mărturie în faţa unui comitet al Senatului american despre presupuse incorectitudini în interiorul FSZU, iar acum conduce o organizaţie care lucrează cu oameni care au fost daţi afară din biserică sau care „au fugit“. Când Fischer s-a despărţit de biserică în anii ’90, s-a despărţit şi familia lui; până în prezent, 13 dintre copiii lui au părăsit FSZU, în timp ce Melinda şi un frate şi o soră l-au repudiat pe tatăl lor.
„Şi asta nu e uşor, evident, pentru că totuşi îmi iubesc tatăl – spune încet Melinda. Mă rog tot timpul să-şi dea seama de greşelile lui sau măcar să înceteze atacurile asupra noastră.“
Dacă există un punct de vedere cu care apărătorii şi denigratorii FSZU ar putea fi de acord, acela este că majoritatea problemelor actuale datează din perioada în care conducerea a trecut în mâinile familiei Jeffs, în 1986. Până atunci, FSZU fusese un grup condus destul de lejer de către un om tolerant, pe nume Leroy Johnson, care se baza pe un grup de înalţi preoţi pentru a călăuzi biserica. Asta s-a schimbat atunci când Rulon Jeffs a preluat controlul, după moartea lui Johnson. După ce a fost proclamat profet al comunităţii, Rulon a consolidat politica dictatorială.
Acuzaţiile că o dictatură teocratică prindea rădăcini în Nord-Vestul Arizonei au devenit mai puternice în 2002, după moartea lui Rulon, când FSZU a fost preluată de fiul acestuia, în vârstă de 46 de ani, Warren. Preluând rolul profetului, Warren s-a căsătorit mai întâi cu mai multe dintre soţiile tatălui său – şi apoi cu multe alte femei, inclusiv – potrivit lui Carolyn Jessop – cu opt dintre fiicele lui Merril Jessop. Cu toate că mulţi bărbaţi din rândul Bisericii FSZU au mai multe soţii, numărul soţiilor celor care sunt mai apropiaţi de profet poate ajunge la două cifre. Un document al bisericii numit Registrul episcopului, confiscat în timpul raziei din Texas, arată că unul dintre locţiitorii lui Jeffs, Wendell Nielsen, pretinde că are 21 de soţii. Şi cu toate că Biserica FSZU nu a vrut să dezvăluie câte soţii îşi luase Warren Jeffs (unii estimează un număr de peste 80), cel puţin una dintre ele era minoră, conform unui rechizitoriu din Texas.
Dan Fischer a luptat pentru o altă cauză, aşa-numiţii Băieţi Pierduţi, care au plecat sau au fost alungaţi din comunitate şi au ajuns să-şi poarte singuri de grijă pe străzile din Las Vegas, Salt Lake City şi St. George, Utah. În ultimii şapte ani, fundaţia lui Fischer a lucrat cu 300 de astfel de tineri, câţiva dintre ei de 13 ani. Fischer admite că majoritatea acestor băieţi pur şi simplu „erau descurajaţi“, dar dă exemple de cazuri în care au fost oficial daţi afară, o practică intensificată sub conducerea lui Jeffs – spune el.
Fischer atribuie exodul în parte unui calcul cu sânge rece al liderilor bisericii pentru a limita concurenţa masculină la grupul tinerelor de măritat. „Dacă unii bărbaţi se însoară cu 20, 30, până la 80 sau mai multe femei – spune el –, atunci nu e nevoie decât de biologie şi de un calcul simplu ca să vezi că vor fi mulţi alţi bărbaţi care nu-şi vor găsi soţii.“
La fel de discutată a fost restaurarea de către FSZU a unei politici de la începuturi, de transferare a soţiilor şi copiilor unui membru al bisericii la alt bărbat. În mod tradiţional, acest lucru se făcea la moartea unui patriarh, pentru ca de văduva lui să aibă grijă cineva sau pentru a salva o femeie dintr-o relaţie abuzivă. Însă criticii spun că sub conducerea lui Jeffs această „redistribuire“ a devenit o altă armă deasupra capetelor celor care îndrăzneau să iasă din front.
Era privilegiul exclusiv al profetului să determine cine este nevrednic. În ianuarie 2004, când Jeffs a poruncit în mod public expulzarea a 21 de bărbaţi şi redistribuirea familiilor acestora, comunitatea a acceptat. Jurnalul lui Jeffs, confiscat tot în timpul raziei din Texas, dezvăluie un om care controla îndeaproape fiecare decizie a comunităţii, de la împărţirea sarcinilor grele şi organizarea spaţiului de locuit, la cine cu cine se căsătorea şi care bărbaţi erau alungaţi – toate dirijate de revelaţiile pe care Jeffs le primea în timp ce dormea. El susţinea că Dumnezeu îi călăuzea fiecare acţiune, indiferent cât de neînsemnată. O însemnare de jurnal spune: „Domnul a poruncit să mă duc la solar să mă bronzez mai uniform pe paturile lor de bronzare.“
În 2005, un tribunal din Utah a transferat controlul unui trust care supraveghea o mare parte din terenurile din Hildale şi Colorado City de la conducerea FSZU la un fiduciar numit de stat; în prezent, biserica duce o campanie pentru recuperarea controlului asupra tutelei. Cât despre Jeffs, după ce a petrecut mai mult de un an ascunzându-se pentru a evita arestarea în Utah – şi câştigându-şi un loc pe lista primilor zece infractori căutaţi de FBI –, a fost prins şi în prezent ispăşeşte o pedeapsă între zece ani şi închisoare pe viaţă pentru complicitate la viol. El aşteaptă să fie judecat pentru mai multe acuzaţii în Arizona şi Texas. Printre ceilalţi 11 membri ai bisericii care urmează să fie judecaţi în Texas se numără Merril Jessop, care a fost acuzat pentru oficierea căsătoriei lui Jeffs cu o minoră.

Şi totuşi portretul zâmbitor al lui Jeffs continuă să decoreze sufrageria în aproape fiecare casă a membrilor FSZU. În lipsa lui, locţiitorii săi au lansat o apărare înverşunată a conducerii lui. Deşi recunoaşte că în trecut au avut loc căsătorii cu minore, Donald Richter, care contribuie la unul dintre site-urile oficiale ale Bisericii FSZU, spune că practica a fost oprită în prezent. În ceea ce-i priveşte pe Băieţii Pierduţi, el spune că atât numărul lor, cât şi motivele pentru expulzări au fost mult exagerate de duşmanii bisericii. „Asta se face numai în cazurile extreme şi niciodată din motivele triviale pe care le pretind ei – spune Richter. Şi, oricum, toate grupurile religioase au dreptul să-i dea afară pe cei care nu le respectă regulile.“
Cu siguranţă, Melinda Fischer Jeffs nu a fost influenţată de controversa crescândă. „Warren e cel mai bun, cel mai iubitor om – spune ea. Imaginea pe care i-au construit-o media şi duşmanii lui e pur şi simplu de nerecunoscut faţă de cine este cu adevărat.“ La fel ca alţi membri ai bisericii, Melinda are răspunsuri pregătite pentru majoritatea acuzaţiilor îndreptate împotriva lui Jeffs şi se înflăcărează în mod deosebit să apere politica redistribuirii. Potrivit ei, aceasta este aproape întotdeauna iniţiată la cererea unei soţii care a fost părăsită sau abuzată. Asta e discutabil. În jurnalul său, Jeffs relatează despre redistribuirea soţiilor a trei bărbaţi, printre care fratele său David, deoarece Dumnezeu îi arătase că aceştia „nu le puteau înălţa pe doamnele lor, pierduseră încrederea lui Dumnezeu“. Una dintre soţiile fratelui său a acceptat cu greu vestea şi abia se putea convinge să-şi sărute noul soţ. „A dat dovadă de mult spirit de împotrivire, dar a acceptat – notează Jeffs. Trebuie să înveţe să se supună preoţimii.“
Totuşi felul în care Melinda îl apără pe Jeffs subliniază unul dintre cele mai curioase aspecte ale credinţei poligame: rolul central al femeilor în apărarea ei. Femeile FSZU din zona Hildale-Colorado City au din plin ocazia să „scape“ – au telefoane mobile, conduc maşini, nu există paznici înarmaţi care să le ţină înăuntru – şi totuşi nu o fac.
Fără îndoială, unul dintre motive este acela că, fiind crescute în această cultură, nu prea cunosc altceva. Să plece înseamnă să lase totul în urmă: comunitatea, sentimentul de siguranţă, chiar şi propria familie. Carolyn Jessop, una dintre soţiile lui Merril Jessop, care a părăsit Biserica FSZU, aseamănă intrarea în lumea din afară cu „păşirea pe altă planetă. Eram complet nepregătită, pentru că nu aveam absolut nicio deprindere de viaţă. Majoritatea femeilor din FSZU nu ştiu nici măcar să ţină socoteala veniturilor, darămite să caute o slujbă, aşa că e foarte descurajant să te gândeşti cum ai să navighezi în lumea de afară.“
S-ar părea că mai e ceva care le ademeneşte pe femei să rămână: puterea. Femeile FSZU cu care am vorbit au fost în general mai coerente şi mai încrezătoare decât bărbaţii, majoritatea cărora păreau paralizaţi de sfială. Capătă sens, dacă te gândeşti că femeile sunt râvnite pentru a „se înmulţi şi a reumple pământul“, în timp ce bărbaţii sunt într-o competiţie extraordinară pentru ca profetul să-i considere vrednici de căsătorie. O modalitate de a fi consideraţi vrednici, desigur, este să nu facă valuri, să stea în banca lor. Ca urmare, ceea ce are toate aparenţele unei societăţi patriarhale are de fapt multe elemente ale uneia matriarhale.
Puterea aceea e limitată, desigur, căci e supusă dictatului profetului. După ce am ascultat apărarea hotărâtă făcută de Melinda lui Jeffs, întreb ce ar face dacă ea ar fi redistribuită.
„Sunt sigură că asta nu s-ar întâmpla“ – răspunde ea stânjenită.
„Dar dacă s-ar întâmpla? – întreb eu. Te-ai supune?“
Singura dată în timpul interviului, Melinda devine precaută. Lăsându-se pe spate în scaunul ei, întoarce puţin capul ca să se uite la mine cu coada ochiului.
Într-o după-amiază însorită din martie 2009, Bob Barlow, un membru prietenos, între două vârste, al Bisericii FSZU, îmi oferă un tur al Ranch-ului YFZ, din Vestul Texasului. Complexul este alcătuit din vreo 25 de case cu etaj în stil „cabană de bârne“ , iar câteva ateliere şi fabrici sunt răspândite pe o suprafaţă de 685 ha. În mijloc se află un templu alb, strălucitor, din piatră. E remarcabil ce au creat locuitorii de aici din câmpia tare de n-o puteai ara. Cu maşini grele, literalmente au făcut pământ din terenul stâncos, zdrobind roca şi amestecând-o cu stratul subţire de sol. Au plantat livezi, grădini şi păşuni şi erau pe cale să creeze o comunitate autonomă în mijlocul peisajului deşertic. Toate astea s-au oprit brusc după razia din 2008.
„Acum familiile se întorc încet-încet – spune Barlow. Vom ieşi la liman din asta mai buni şi mai puternici decât înainte.“
Bănuiesc că are dreptate. De atâtea ori în istoria poligamiei mormone lumea din exterior a crezut că a înfrânt mişcarea doar ca să o vadă crescând din nou. Îmi aduc aminte de asta într-o după-amiază când stau de vorbă în Colorado City cu Vera Black. Acum în vârstă de 92 de ani şi cu sănătatea şubredă, Vera este femeia căreia i-au fost luaţi copiii de către autorităţile din Utah în 1956 şi înapoiaţi numai după ce ea a fost de acord să renunţe la poligamie. La câteva zile după ce a făcut acea promisiune, s-a întors la Short Creek cu copiii ei şi şi-a reînnoit angajamentul faţă de legământul veşnic.
Acum mutată în casa fiicei ei Lillian, Vera stă întinsă pe o canapea, în timp ce copiii se adună în jurul ei.
„A trebuit să fac promisiunea aceea – spune Vera zâmbind –, dar am ţinut degetele încrucişate în timp ce am făcut-o.“

Text: Scott Anderson

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din februarie 2010)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*