Incursiuni peste Dunăre

Un țăran din satul Roseți își îndeamnă calul, trecând fluvial cu o căruță încărcată cu vreascuri. Foto: Bogdan Croitoru

În perioada lor de glorie, geto-dacii obișnuiau să năvălească la sud de Dunăre, mai ales iarna, pe gheață, pentru a prăda provincia romană Moesia.

Argintul găsit în Dacia de arheologi – corespunzător unei mase monetare de 2,5 milioane de denari, acumulată în regatul geto-dac – este, în cea mai mare parte, roman. Aceste dese incursiuni au prefațat războaiele din 101-102 și 105-106. După moartea regelui, „marea stăpânire“ s-a dezagregat. A rămas însă nucleul transilvănean. Aici s-au succedat mai mulți regi, consemnați de izvoare, dar a căror cronologie rămîne imprecisă: Deceneu, Comosicus, Scorilo, Duras-Diurpaneus și ultimul rege dac, Decebal. Dacă întrebi 10 români zeul suprem al strămoșilor lor, nouă vor răspunde greșit: „Zalmoxe“.

Cel mai probabil, panteonul geto-dacilor era de tipul celui greco-roman, întâlnit și la traci, celți sau germani, fiind alcătuit din diverse divinități, având în frunte un Mare Zeu și o Mare Zeiță, ale căror nume nu sunt cunoscute. Cultul zalmoxian va fi fost îmbrățișat numai de preoțime și aristocrație. Zalmoxe își datorează notorietatea vechilor greci din cetățile de pe malul Pontului Euxin, care, frapați de asemănarea dintre doctrina lui și cea a lui Pitagora, au creat legenda cu privire la sclavia getului în Samos. Întors bogat printre tracii cei „nevoiașI și săraci cu duhul“ și deprins cu obiceiurile grecilor, Zalmoxe i-ar fi invitat la banchete pe fruntașii țării, învățându-i că nu vor muri, ci vor merge într-un loc unde vor trăi pururi și vor avea parte de toate bunătățile. Relatând campania regelui persan Darius I împotriva sciților, Herodot pomenește de geții care știu săse facă nemuritori.

„Ei cred că nu mor și că acela care dispare din lumea noastră se duce la daimonul Zalmoxe.“ Geții îi trimiteau la fiecare cinci ani un sol, ales prin tragere la sorți șI aruncat deasupra unor sulițe. Cel care nu murea era considerat om nedemn. Herodot și alțI autori antici îl prezintă pe Zalmoxe ca pe o personalitate istorică, un preot reformator, un legiuitor ce a fost zeificat. Conform istoricului religiilor Mircea Eliade, trăsăturile caracteristice ale cultului său erau de tip misteric: Zalmoxe ar fi revelat posibilitatea de a obține nemurirea cu ajutorul unei inițieri care comporta o „moarte“ rituală, urmată de o „renaștere“.

„Religia descrisă de Herodot e una inițiatică, aparținînd unei elite restrînse. Pe puținii aleși îi invita Zalmoxe în grota lui. Numai așa poate fi explicată absența manifestărilor acestei religii în descoperirile arheologice“ – spune profesorul Mircea Babeș. Trăind într-o singurătate inaccesibilă, în vîrful Kogaiononului, muntele sacru, marele preot Deceneu – profet și asociat al regelui Burebista – se bucura de un prestigiu excepțional. La sfatul lui, dacii cei bețivi s-au lăsat convinși să-și taie viile și să trăiască fără vin. Iordanes relatează cum Deceneu a ales pe cei mai buni dintre nobili și i-a învățat să adore anumite zeități și să frecventeze anumite temple.

Textul lui, care indică o reformă religioasă la geto-daci în primul secol înainte de Hristos, e confirmat de descoperirile arheologice. „În epoca lui Burebista, se produc o seamă de modificări extraordinar de importante, de natură cultic-religioasă, care sunt absolut noi și care dispar imediat după cucerirea romană: proliferarea jertfelor umane, apariția unor adevărate sanctuare și practicarea unor rituri funerare «discrete»“ – spune profesorul Babeș. Cînd vin romanii, reapar brusc mormintele grupate în adevărate necropole și pier davele șI cetățile. Și asta nu numai în provincia cucerită, ci în întregul spațiu al fostei Dacii, semn că, după înfrîngerea zeilor lor, și în viața dacilor liberi din Muntenia, Moldova, Maramureș, Crișana s-au produs schimbări dramatice. Statul roman a sărbătorit în 1980, cu mare fast, (aproximativ) 2050 de ani de la întemeierea marelui regat „barbar“, botezat de circumstanță „primul stat centralizat și independent“ al lui Burebista.

Cum geto-dacii au locuit o zonă care se suprapune cu teritoriul României de azi, „autoritățile voiau să arate că de la regele dac și până în prezent, sub o formă sau alta – cuceriți, necuceriți –, românii au avut o tradiție, o statalitate, o permanență în acest spațiu carpato-danubiano-pontic“ – spune arheologul Vlad Vintilă Zirra. Cu ocazia acestei aniversări, a fost inițiat un ambițios proiect de conservare-restaurare a cetăților dacice din Munții Orăștiei. Lucrările au fost începute heirupist, cu buldozerul, și apoi abandonate. Azi, pe Dealul Grădiștii, în incinta sacră de la Sarmizegetusa Regia, betoane uriașe, îngrămădite alandala, profanează ruinele celor 11 sanctuare, creând un efect dezolant. În după-amiaza pe care am petrecut-o aici, un biciclist solitar, cu colanți negri și cască galbenă, s-a întins preț de o oră în mijlocul marelui sanctuar circular, pentru a absorbi energii cosmice, pe care le credea concentrate în acest loc. Tot aici, în anii trecuți au avut loc orgii nocturne ale membrilor unei secte care propovăduiește integrarea în absolut.

Distrus de romani și reconstruit după planurile cu valențe, în cel mai bun caz, artistice, nu științifice, ale arhitectului Cristian Călinescu, marele sanctuar circular e edificiul dacic care a stârnit cele mai multe controverse. Inițial s-a crezut – și foarte mulți oameni, cum era biciclistul meu, încă mai cred – că era vorba de un calendar. Gruparea de 6+1, repetată de 30 de ori, a stâlpilor de andezit sugera un calendar dacic de 360 de zile. Cercetări recente au descoperit noi stâlpi, făcând caduce speculațiile inițiale. Felul în care arată azi marele sanctuar circular nu face decât să perpetueze vechea eroare a calendarului. La Deva, Adriana Pescaru, directoarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane din localitate, mi-a spus că anul acesta au fost alocate fonduri și, în sfârșit, lucrurile s-ar putea îndrepta la Sarmizegetusa dacică.

Publicat in revista National Geographic, Noiembrie 2004.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*