În propria lor lume

De la păstori la preoţi. Călugării se retrag într-o peşteră, unde vor medita singuri zile sau chiar luni întregi. Budiştii cred că evoluţia spirituală contribuie la binele comunităţii. Rugăciunile lor aduc siguranţă şi prosperitate. Foto: Mattias Klum

Comunitatea sacră din Hanle, valea interzisă a Indiei

Se întunecase deja cînd fotograful Mattias Klum s-a apropiat de ultimul punct de control al armatei pe drumul spre Hanle, o aşezare practic necunoscută din regiunea himalaiană Ladakh, din nordul Indiei. Din Leh, capitala Ladakh-ului, lui Mattias i-au trebuit 12 ore ca să ajungă aici cu o maşină de teren. Însă pregătirea vizitei i-a luat mai mult: aprobarea de a vizita Hanle şi gompa sa – o mînăstire din secolul al XVII-lea, aflată pe vechea rută comercială ce lega cîndva regatele Ladakh şi Tibet – a venit după mai bine de doi ani. Acum, Klum îi arată soldatului permisul eliberat de guvernul indian şi o scrisoare de la însuşi Dalai Lama. Dar solicitarea lui Mattias de a intra în zonă e întîmpinată cu neîncredere. Examinînd documentele, soldatul îi comunică: „Nu sînt adevărate.“
Reticenţa lui privind trecerea străinului e de înţeles. Cu excepţia cîtorva cercetători care aveau acces la Observatorul de Stat din Hanle, pentru majoritatea occidentalilor regiunea a fost închisă de la sfîrşitul războiului chino-indian din 1962. Temîndu-se că spioni chinezi s-ar putea strecura în Hanle, aflat la doar 19 km de frontiera în dispută, guvernul indian a declarat zona interzisă. Dar după o reverificare atentă a documentelor lui Mattias, soldatul îi permite în cele din urmă să treacă.
Izolarea forţată a încetinit ritmul schimbărilor în Valea Hanle, unde locuiesc cam o mie de oameni – din care circa 300 în satul Hanle. Cînd Mattias soseşte la mînăstire, călugării sînt la început prudenţi, neştiind sigur ce anume face un fotograf. Dar scrisoarea lui Dalai Lama, pe care ei o aşază pe tronul rezervat vizitei Sfinţiei Sale, îi linişteşte şi devin mai relaxaţi. Călugării stau de vorbă cu Mattias şi încetişor încep să înţeleagă de ce vrea să-i fotografieze. Se întreabă cum ar putea arta lui să atragă atenţia şi, eventual, să ajute gompa, un edificiu dărăpănat din piatră, unde trăiesc 10 călugări şi alţi 33 vin regulat să se roage.
Treptat, aceşti fii de păstori îi permit lui Mattias să fotografieze viaţa la mînăstire, care se bazează pe idealurile budiste de umilinţă, răbdare, conlucrare şi compasiune – valori care sînt adoptate şi de mînăstirea de maici de peste vale. Într-adevăr, deşertul de mare altitudine din Hanle impune tuturor să-şi controleze egoismul şi orgoliul. Supravieţuirea în climatul aspru cere ca membrii familiei să lase deoparte interesele personale, să lucreze împreună şi să depăşească neînţelegerile, atîta vreme cît petrec ierni lungi în locuinţe înghesuite.
Dintre toţi călugării, Mattias este atras de Lama Zotpa, foarte respectat printre confraţi. Prezenţa acestui cuvios îl face pe Mattias să-şi reexamineze propria viaţă. „Te priveşte cu bunătate şi apoi se uită drept prin tine, în sufletul tău. Uneori mă simţeam foarte mărunt, chiar superficial“ – spune Mattias. Pe parcursul celor cinci săptămîni petrecute în Hanle, Mattias a fost adesea mişcat de profunda seninătate a comunităţii. „Era o împăcare acolo. M-am simţit ca şi cum aş fi vizitat singurul loc cu adevărat liniştit de pe Pămînt.“
Va dura oare pacea pe care a trăit-o Mattias? Influenţele moderne remodelează treptat Hanle. Copiii trimişi cîndva să pască turmele pe munte se înscriu acum la şcolile de stat. Unii ajung să plece la universităţi sau în căutarea unei slujbe. Corturile din păr de iac sînt înlocuite de case din piatră, peste rochia de lînă se poartă giacă, iar magazinele vînd mărfuri aduse cu camionul de la Leh. Anul trecut, cînd Dalai Lama a vizitat valea, a plecat spre următoarea destinaţie cu elicopterul.
Călugării din Hanle se adaptează acestor transformări. Ca budişti, ei aşteaptă şi acceptă schimbările într-o lume pe care o consideră trecătoare. După cum scrie Sogyal Rinpoche, lama şi autor tibetan: „Înţelegerea efemerităţii este, paradoxal, singurul lucru pe care putem conta, singura noastră avuţie permanentă.“

Text: Karen E. Lange

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din martie 2004)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*