Păzitori ai lumii

Apărîndu-şi timp de secole credinţa, cei din Sierra Nevada de Santa Marta, Columbia, îşi văd sanctuarul violat prin distrugerea naturii şi conflicte armate. Convinşi că Terra suferă dacă acest loc sacru suferă, preoţii ne-au permis, în mod excepţional, să aruncăm o privire în ţinutul lor primejduit. Foto: Stephen Ferry

Apărîndu-şi timp de secole credinţa, cei din Sierra Nevada de Santa Marta, Columbia, îşi văd sanctuarul violat prin distrugerea naturii şi conflicte armate. Convinşi că Terra suferă dacă acest loc sacru suferă, preoţii ne-au permis, în mod excepţional, să aruncăm o privire în ţinutul lor primejduit.

Pe un continent însîngerat, indienii din Sierra Nevada de Santa Marta nu au fost niciodată cu adevărat supuşi de spanioli. Descendenţi ai unei străvechi civilizaţii sud-americane numite tayrona, astăzi poate în număr de 45.000, populaţiile kogi, arhuaco şi wiwa au fugit acum patru sute de ani de măcel şi ciumă, căutînd refugiu într-un paradis montan, ale cărui creste se ridică la peste 5.400 de metri deasupra coastelor caraibiene ale Columbiei. În urma conchistei, au dezvoltat o viziune absolut nouă asupra Pămîntului, o revelaţie care îmbină potenţialul baroc al minţii şi spiritului omenesc cu toate forţele naturii.

Separaţi prin limbă, dar înrudiţi prin mituri şi memoria colectivă, ei împărtăşesc acelaşi mod de viaţă şi aceleaşi convingeri religioase fundamentale. (Un al patrulea grup, kankuamo, şi-a găsit şi el adăpost în Sierra Nevada, dar azi sînt mult mai asimilaţi de societatea columbiană). Pînă astăzi, populaţiile kogi, arhuaco şi wiwa au rămas credincioase vechilor lor legi – morale, ecologice şi spirituale, dictate de creatorul primordial, o forţă pe care ele o identifică cu „Maica“ – şi sînt încă guvernate şi inspirate de un sacerdoţiu ritual. Într-un aspru proces de iniţiere, care poate lua pînă la 18 ani din viaţă, tinerii adepţi învaţă valorile societăţii lor, printre care şi ideea că doar efortul lor spiritual e cel care menţine echilibrul cosmic (sau – am putea spune noi – ecologic).
Cînd vorbesc preoţii – sau Mama –, îţi dai imediat seama că punctele lor de referinţă nu aparţin lumii noastre. Vorbesc despre cucerirea spaniolă ca despre un eveniment recent. Vorbesc deschis despre forţa creaţiei, sau Se, sîmburele spiritual al întregii existenţe, şi despre aluna, gîndirea umană, sufletul şi imaginaţia. Important, şi ceea ce contează în ultimă instanţă, nu este ceea ce este măsurabil şi vizibil, ci ceea ce există în multele înţelesuri şi conexiuni existente dincolo de realitatea tangibilă a lumii, care leagă toate lucrurile. Universul în nouă straturi al cosmologiei lor, templul cu nouă trepte în care se adună indienii, cele nouă luni petrecute de copil în pîntecele mamei sînt toate expresii ale creaţiei şi fiecare o reflectă şi o explică pe cealaltă. Un deal poate fi şi o casă, munţii pot fi un model de cosmos. Pălăriile albe purtate de bărbaţii arhuaco simbolizează, de asemenea, zăpezile de pe vîrfurile sacre. Părul de pe trupul unui om semnifică arborii din pădurile care acoperă versantele muntoase. Fiecare element al lumii înconjurătoare este încărcat cu o semnificaţie superioară, astfel încît pînă şi cea mai modestă dintre creaturi poate fi considerată un învăţător şi în acelaşi timp fiecare trăsătură a lumii reflectă întregul.
În această schemă cosmică, oamenii ocupă locul central, căci prin inima şi imaginaţia omului devine evidentă înţelegerea absolută. Pentru popoarele din Sierra Nevada, natura credinţei lor le incumbă o responsabilitate aparte. Ele se autointitulează Fraţii Mai Mari, adevăraţi paznici ai planetei, şi cred că muntele lor este Inima Lumii. Noi, cei din afară, care ameninţăm Pămîntul prin ignorarea legilor sacre, sîntem consideraţi Fraţii Mai Mici.
În multe sensuri, teritoriul de 2 milioane de hectare al indienilor kogi, arhuaco şi wiwa este, într-adevăr, o reprezentare la scară micro a lumii, deci şi inima ei simbolică. Scăldat de peste 30 de rîuri, masivul Sierra Nevada de Santa Marta se ridică abrupt din mare pînă la gheţurile din vîrf, de la 5.775 de metri – cea mai înaltă formaţiune muntoasă de ţărm a planetei. Ca orice insulă, masivul şi zona înconjurătoare adăpostesc o uimitoare diversitate de ecosisteme. Există mlaştini de mangrove, jungle tropicale şi păduri întinse, tufărişuri uscate şi deşerturi – şi, ridicîndu-se deasupra tuturor, pînă la nori şi ploile în rafale, tundra alpină şi vîrfurile înzăpezite, unde preoţii urcă să îndeplinească ritualurile şi ceremoniile. Ei văd lucrarea lor spirituală îndreptată către realizarea echilibrului şi armoniei între toate aspectele creaţiei. Aceasta, susţin indienii, e exact cum a vrut Maica să fie.
Potrivit mitului, munţii au apărut atunci cînd Pămîntul a fost tors pe un fus uriaş, fiind concepute cele nouă straturi ale universului. Două bucăţi de aţă au fost încrucişate pentru a stabili cele patru puncte reprezentînd fiecare unul dintre cele patru grupuri indigene şi pentru a sprijini baza masivului, de atunci înainte declarat patria Fraţilor Mai Mari.
Acest act al creaţiei nu este niciodată dat uitării. Războiul de ţesut, torsul firelor, noţiunea de comunitate prinsă în ţesătura peisajului sînt pentru populaţiile din Sierra Nevada metafore vii şi esenţiale, care le ghidează şi le guvernează conştient vieţile. Trăiesc din agricultură, iar pentru a putea exploata diferitele zone ecologice trebuie să se afle în permanentă mişcare, recoltînd manioc, porumb, trestie de zahăr şi ananas în depresiunile fierbinţi, apoi urcînd mai sus ca să planteze cartofi şi ceapă, să pască vitele şi să adune paie. Numesc aceste peregrinări periodice ţeseri, în ideea că, în timp, o comunitate aşterne asupra Pămîntului un veşmînt protector.
De-a lungul secolelor, populaţiile din Sierra Nevada au dezvoltat o ştiinţă a cunoaşterii unică, diametral opusă viziunii noastre aristotelice asupra lumii, atît de divergentă faţă de modul nostru de gîndire, încît ne e la fel de greu să o pricepem, pe cît le e lor să înţeleagă deciziile şi valorile care animă cultura noastră. Astfel, au privit îngroziţi cum cei din afară au devastat Inima Lumii, tăind pădurile ca să planteze banani şi palmieri de ulei, iar acum şi loturile unde cresc coca pentru producţia ilegală de cocaină. Gherilele stîngiste şi grupările paramilitare de dreapta au pătruns în Sierra Nevada, iar indienii au fost antrenaţi fără voia lor în tulburările politice ale Columbiei moderne.
Pentru indienii kogi, arhuaco şi wiwa, pericolul venit de la poalele munţilor se regăseşte într-o ameninţare de sus. Zăpezile şi gheţarii din Sierra Nevada se retrag într-un ritm îngrijorător, modificînd echilibrul ecologic al muntelui. Pentru noi, acestea pot părea evoluţii fără nici o legătură între ele. Dar pentru Fraţii Mai Mari, sînt inextricabil legate, căci nebunia Fraţilor Mai Mici prevesteşte sfîrşitul lumii.

Text: Wade Davis

Presiuni din toate părţile

Încrezători în înţelepciunea poporului lor, indigenii de pe munte se autointitulează Fraţii Mai Mari, iar pe noi, ceilalţi, ne numesc Fraţii Mai Mici. Încă de pe vremea în care cucerirea spaniolă a distrus oraşele civilizaţiei tayrona, cu vreo patru veacuri în urmă, descendenţii acestei culturi precolumbiene au folosit Sierra Nevada ca refugiu împotriva agresiunilor Fraţilor Mai Mici. Acum, şefii indieni deplîng defrişarea pădurilor lor de către venetici, care, pe lîngă creşterea vitelor şi agricultură, plantează coca pentru a alimenta traficul înfloritor cu cocaină. Gherilele de stînga şi inamicii acestora, grupările paramilitare de dreapta, care operează deseori în alianţă tacită cu trupele guvernamentale, încearcă să recruteze tineri indieni. Soldaţii din armată patrulează regulat muntele, căutînd informaţii.
Violenţa a destabilizat Sierra Nevada. Am mers împreună cu şefii indieni acolo unde a fost ucis Nicolás Izquierdo, un fermier arhuaco împuşcat probabil de paramilitari. Ucigaşii i-au scos tunica şi pălăria, l-au îmbrăcat în haine străine de portul său şi l-au lăsat în mijlocul drumului. Acest mesaj grotesc pare menit să-i sperie pe indienii arhuaco, ca să accepte controlul paramilitarilor în zonă.

O lume ţesută

Adîncit în gînduri, un bătrîn kogi se concentrează asupra unui poporo, o tigvă pe care fiecare bărbat indigen o poartă cu el de la pubertate. În ea păstrează scoici măcinate, scoase de pe plajele sacre, pe care bărbaţii le iau cu un beţişor şi le amestecă în gură cu frunze de coca prăjite. Amestecul chimic rezultat din frunzele de coca şi praful de var produce un uşor efect stimulator – diferit de cel intens al cocainei –, care le dă energia necesară la această altitudine. Apoi folosesc băţul pentru a întinde pe suprafaţa tigvei amestecul de salivă şi calciu, care devine treptat un bulb tare, simbol al vîrstei şi înţelepciunii bărbatului.
Indienii definesc toate activităţile în funcţie de sex. Misterul fertilităţii şi echilibrul între masculin şi feminin sînt miezul credinţei lor. Astfel, tigva este feminină, beţişorul este masculin, iar punerea lor împreună simbolizează concepţia. Ţeserea pînzei arată şi ea cum activităţile specifice femeilor şi cele specifice bărbaţilor se completează şi se echilibrează reciproc. Aşa cum a fost toarsă şi lumea, femeile torc bumbacul şi fibrele de agavă în fire, din care fac apoi haine şi chimire, iar bărbaţii ţes firele albe în tunici şi pălării. Femeile păstrează albul hainelor, spălînd tunicile în rîurile reci şi repezi de munte.

Text: Stephen Ferry

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din octombrie 2004)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*