Strigoi vs Vampir

Înțeparea mortului cu o andrea în inimă, pentru a nu se mai întoarce, a rămas o practică răspândită. Foto: Bogdan Croitoru

Diferențe de poziție între cercetători străini și folcloriștii români.

 

 

Text: Cătălin Gruia

Într-o vineri seară, ieșind din mulțimea ce curgea prin fața restaurantului McDonald’s într-un du-te-vino continuu pe sub arcadele cu luminițe de Sărbători de pe bulevardul Magheru, din București, am intrat în vechea casă boierească a Institutului de Etnografie și Folclor ca într-o altă lume cufundată în obscuritate. Am așteptat-o pe directoarea Sabina Ispas o jumătate de oră, timp suficient pentru a-mi revedea – aducând foile foarte aproape de ochi, în lumina ce pâlpâia straniu dinspre stradă în semiîntunericul încăperii – însemnările despre istoria vampirismului.

Acum vreo 250 de ani, vampirii erau luați foarte în serios în această parte de lume. Sate întregi din estul Europei au fost părăsite de frica lor. În 1725, a apărut pentru prima oară într-un raport oficial – păstrat azi în Arhiva de Stat din Viena – cazul primului vampir anchetat post-mortem: Peter Plogojowitz. Majoritatea covârșitoare a rapoartelor se referă la întâmplări petrecute în Ungaria, Polonia, Moravia, Silezia și Serbia. Primele tratate despre vampiri abia dacă menționează teritoriile care alcătuiesc azi România.

Dar iată ce-i scria episcopului său în 1837 chiar popa Matei, protopopul Plășii de Jos (jud. Vâlcea): „Răportuiesc Preasfințiilor Voastre pentru că unii din enoriași, fiind rău nărăviți, dacă are numai unul dor în cap sau la inimă, fără a da de știre protopopului sau preoților, merg mai întâi de se îmbată și iau unii sape, alții târnăcoape și lopeți și merg la biserică, dezgropând morții cu cuvânt că sânt moroi și că omoară cei morți pre cei vii, fac curțile bisericilor numai tainiți și gropi, scoțându-i pe cei morți…“

Cei 6 săteni din Marotinul de Sus pedepsiți cu câte 6 luni de închisoare pentru profanare de morminte au fost prezentați la începutul lui 2003 – nu numai de media occidentală, ci și de cea românească – drept vânători de vampiri. „În ultimii ani, de când toată lumea a auzit de Dracula, de când vedem la televizor filme cu el, vampirul se suprapune tot mai mult strigoiului. În fapt, sânt două reprezentări cu motivații și modalități foarte diferite“ – mi-a spus directoarea Sabina Ispas. Mai toți folcloriștii români cu care am vorbit mi-au subliniat apăsat diferențele dintre vampir și strigoi. Asta m-a nedumerit puțin, pentru că înainte Nicolae Păduraru îmi spusese că vampirul și strigoiul sânt un fel de verișori. „Superstițiile sunt legi de protecție a individului și a comunității, o formă de înțelepciune străveche; un cod de reguli – mi-a spus el. Strigoiul sau vampirul e un arhetip, un paznic al cutumelor comunității.“

Directoarea mi-a repetat  că „vampirul e consumator de sânge pentru că vrea să trăiască în trup alături de ceilalți. Strigoiul – dimpotrivă, n-are nimic material, e energie cu rol de sancțiune, e o putere care apare să reglementeze chestiuni ce țin de nerespectarea unui ritual.“

În limba română, cuvântul vampir – care e de origine slavă – a intrat pe filieră franceză abia în secolul al XIX-lea. Totuși, vampirii în Transilvania nu sânt produsul imaginației lui Stoker. În notele de lucru ale irlandezului există acest pasaj, copiat din articolul Transilvanian Superstition, al lui Emily Gerard. „Orice țăran român crede în vampir sau nosferatu, așa cum crede în rai sau iad… Un om ucis de nosferatu devine, de asemenea, vampir după moarte și va continua să sugă sângele altor oameni nevinovați, până ce spiritul îi va fi exorcizat, fie prin dezgroparea și înfigerea unui par în cadavru, fie printr-un foc de pistol tras în sicriu. În cazurile foarte îndărătnice, sunt recomandate tăierea capului și umplerea gurii cu usturoi sau scoaterea inimii și arderea ei.“ Cuvântul „nosferatu“, dat aici ca sinonim pentru vampir, nu există în limba română. Probabil Gerard – care în mod cert n-avea ureche bună pentru cuvintele străine – a auzit vorbindu-se de necuratul. I-am scris Elisabethei Miller în Canada, rugând-o să-mi lămurească diferențele de poziție între cercetătorii străini, care subliniază asemănările dintre strigoi și vampir, și folcloriștii români, care pun accentul tocmai pe diferențe. „Cred că e o combinație de semantică, rezistență și interpretare greșită. Pentru românul modern, cuvântul vampir se referă la o figură supranaturală creată în cultura occidentală. În plus, există o anume determinare de a contraataca ideea că România e țara vampirilor și că vampirul cel mai faimos din lume poartă numele unuia dintre eroii naționali ai României“ – mi-a răspuns Miller.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*