Corpul uman ca artefact. Tatuajul

Azi se poate vorbi despre o veritabilă explozie a fenomenului tatuajului, foarte multe persoane, din întreaga lume, chiar și la noi în țară, alegând să-și marcheze, permanent corpul. Foto: 123rf

Roxana Stăncescu, arheolog la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, trece în revistă conferința Moștenirea culturală a tatuajului indigen, susținută de Dr. Lars Krutak, cercetător al fenomenului, cu o deplină recunoaștere internațională.

În cercetarea arheologică, la modul general, punctul de înțelegere a evoluției umane pornește de la ceea ce, în limbajul de specialitate, se numește ARTEFACT, adică obiectul (din ceramică, metal prețios sau neprețios, sticlă etc.) descoperit în pământul ce l-a găzduit mii de ani. Fără îndoială însă, o sursă inepuizabilă de informație, a fost și rămâne însuși CORPUL UMAN. Omul și-a văzut propriul corp ca fiind cea mai la îndemâna cale de-a se exprima. Dacă elementele de cultură materială pot fi și sunt perisabile de-a lungul existenței unei ființe umane, corpul îi este”alături” până la ”marea trecere”. Cel mai des ”mod” al omului de a se folosi de propriul sau corp ca un jurnal, unde notează interiorul său, a fost și este BODY ART -ul .

”Artele corpului nu sunt doar despre crearea aparențelor, dar și a căuta efecte. Căutăm să impresionăm, să ne facem atractivi, să ne dăm putere, siguranță și postură(…). În acest sens corpul este însuși forma vie care oferă vibrații și efect oricărui tip de decorațiuni(…). În acest sens, corpul este diferit de orice alt mediu. Nu este numai o suprafață care poate fi pictată sau inscripționată…Reprezintă substanța vieții umane, recipientul existenței personale și colective, purtător de vitalitate, a identității sociale particulare și a personalității” ( Nicholas Thomas, Body Art, 2014, p.14). 

Încă din preistoria umană, aprox. 6000 de ani B.C, au existat diverse tipuri de body-art, una dintre cele mai des răspândite fiind TATUAJUL, care, potrivit unei definiții simple, este introducerea unei substanțe (din pigmenți naturali sau artificiali) în stratul superficial al pielii, cu ajutorul unor instrumente, pentru crearea unor diferite motive și simboluri.

Azi se poate vorbi despre o veritabilă explozie a fenomenului, foarte multe persoane, din întreaga lume, chiar și la noi în țară, alegând să-și marcheze, permanent corpul. Dar, spre deosebire de începuturile sale, în contemporaneitate, tatuajul și-a pierdut din adevăratele valori, devenind o simplă modă, golit de semnificații, o expresie a formei fără fond.

Spațiul nostru este lacunar în privința cercetării originii și semnificației tatuajului chiar dacă, în întreaga lume, implicit Europa, au existat descoperiri clare care atestă practicarea tatuajului, încă din cele mai vechi timpuri. Corpuri umane conservate, având tatuaje (Ötzi, omul tyrolian, mumiile din  Siberia aparținând culturii Pazyryk, a cărei populație este considerată scitică) sunt repere importante. Descoperirile sunt datate la orizonturi cronologice și culturale identificate și pe teritoriul României, cu toate acestea, în cercetarea românească (arheologică, antropologică etc.) există doar puține studii, unde subiectul este discutat ușor ipotetic și pus în conexiune doar cu statuetele din lut, de tip neolitic (ex. Cucuteni, Gumelnița etc). Justificarea, permanentă, constă în lipsa descoperirilor arheologice concrete, de tipul celor menționate mai sus. Însă, fără îndoială, caracterul tabu imprimat, treptat, tatuajului explică lipsa de interes față de subiect. Oricare ar fi motivele, ele nu ar trebui să împiedice studierea aprofundată și cu valoare științifică a fenomenului. Sunt scrierile antice, care vorbesc despre tatuajul la populațiile de tipul celor care au trăit și în spațiul românesc, dar este și puterea analogiei, des invocată în cercetările arheologice.

Într-un astfel de context social, de tattoo-fashion și a stării de white-spot (pată albă) a teritoriul românesc, a devenit oportună, explicația avizată a unui cercetător al fenomenului, cu o deplină recunoaștere internațională.

Dr. Lars Krutak semnând pentru publicul din România una dintre cărțile sale de specialitate: “The tattooing arts of tribal women”.

Dr. Lars Krutak, este cunoscut nu doar lumii științifice, prin multitudinea de articole și cărți, dar și publicului din lumea întreagă, prin intermediul documentarelor TV. Format ca arheolog si antropolog, a studiat, vreme de 3 ani, simbolistica complexă și practica tatuajului în zona arctică. Ulterior, aria sa de interes s-a lărgit spre arta corporală indigenă din întreaga lume, devenind unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniu. A fost consultant pe probleme de antropologie la National Geographic, pentru trei documentare de profil: Tattoo: Under the skin– National Geographic Channel-2005, Taboo: Body Art– National Geographic Channel-2004, The Vanishing Tattoo: Borneo– National Geographic Television International (2004). În 2009-2010 devine protagonistul cunoscutului serial documentar-The Tattoo Hunter- al canalului Discovery Channel. În 2011, este consultantul de specialitate pentru emisiunea Ancient Aliens-Mysterious Rituals, History Channel.

Concluziile pertinente și documentate din articolele sale și statutul de celebritate publică au determinat ideea de a apela la ajutorul său pentru explicarea originii și semnificației tatuajului. Și-a arătat imediat disponibilitatea de a veni în țara noastră pentru a susține o conferință pe o temă generală, dar esențială, Moștenirea culturală a tatuajului indigen. S-a stabilit data conferinței, în funcție de programul foarte încărcat al invitatului, ca fiind 20 Mai 2017, în Palatul Magna Curia, sediul Muzeului din Deva, dată care a coincis cu manifestarea internațională, Noaptea Muzeelor.

O parte din publicul prezent la conferința “Moștenirea culturală a tatuajului indigen”.

Nu a fost ușoară ”întâmplarea” evenimentului, mai ales într-un oraș unde gândirea socială este, în marea sa parte, profund tradiționalistă și conservatoare, respingând, în general, manifestări ce nu se încadrează în ordinar, unde cei ce poartă tatuaje sunt, fără explicații sau alte detalii, considerați ca fiind în afara legii, marginalii sociali. Au existat întrebări de genul ”de ce la noi despre triburile indigene?”. Răspunsul este unul simplu: în lipsa unor descoperiri concrete, este necesară o analiză inversă, a fenomenului, la comunitățile care păstrează într-o mare proporție, chiar dacă au fost atinse de modernitate, tradițiile, concepțiile, ideile comunităților din timpurile cele mai îndepărtate. S-a făcut de foarte multe ori ”apel” la populațiile indigene, de către specialiști din întreaga lume, în încercarea de înțelegere a riturilor și ritualurilor de viață cotidiană (materială și spirituală) vechi.  Reacția specialiștilor români, din domenii ca arheologie, antropologie, sociologie etc. sau a presei naționale, referitoare la oportunitatea dată de prezența unui specialist pe o astfel de temă, a fost una palidă, din diverse motive știute sau neștiute. Pe de altă parte, a existat, însă deschiderea altora față de ”specialul” momentului (trebuie să amintesc aici partenerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane, Deva, Asociația ArheoVest Timișoara, prin președintele său, d-na Lorena Smadu, și oficialități locale), care au înțeles valoarea momentului.

Lars Krutak a ajuns în Deva în seara de vineri, 19 Mai 2017. Impresionat de România, de primirea organizatorilor, și-a arătat dorința de a vizita obiectivele istorice, din județul Hunedoara, despre care știa multe detalii –Cetatea Devei, Castelul Corvinilor Hunedoara-ceea ce s-a și întâmplat a doua zi. La ora 16.00, pe 20 Mai, era pregătit a vorbi tuturor despre tatuajul indigen. Emoțiile date de importanța și ineditul evenimentului, de atitudinea comunității, au fost. Însă  persoane de diferite vârste, din orașul gazdă și din alte orașe, impulsionate probabil, de curiozitatea față de invitat sau față de nou, au venit, în număr mare, devenind o audiență impresionantă și pentru invitat. Printre ei s-au aflat și apropiați ai tatuajului, care cunoșteau activitatea lui Lars Krutak, fie cea televizată, fie cea scriptică, care au venit, de mai departe, ca să-l întâlnească.

După două scurte introduceri, de arheologie preistorică, respectiv experimentală, cu referire la tatuaj, susținute de specialiști ai Muzeului din Deva, ca un preambul, s-a derulat, timp de o oră și jumătate, un periplu fascinant printre comunitățile indigene, din Pacific, până în Antarctica, din Thailanda, Filipine până în India, a tradiției tatuajului la comunitățile din aceste regiuni. Lars Krutak a vorbit celor prezenți, despre semnificația tatuajului (caracterul medicinal, religios-spiritual, de înfrumusețare) la aceste populații care se străduiesc în a-și păstra, nealterate, obiceiurile, de mii de ani. A captat și captivat audiența cu modul său de a vorbi, de a explica, de a povesti despre călătoriile sale și experiențele care le-a trăit printre indigeni, în studiile sale și în timpul filmărilor pentru documentarul Tattoo Hunter. Finalul a stat sub lansarea românească a uneia dintre cărțile de specialitate ale invitatului, The tattooing arts of tribal women,  carte care a ”dispărut” rapid.

Au urmat apoi întrebări din partea celor prezenți, Lars Krutak răspunzând cu multă răbdare și plăcere, timp de încă o altă oră, atmosfera creată fiind una plăcută, fără rigiditatea altor personalități științifice, interviuri ale presei locale, autografe, ședințe foto.

Prezența lui Lars Krutak la Deva, a fost apreciată și de sceptici, în primul rând pentru curajul de a aduce în prim plan un subiect atât de marginalizat în societatea românească și în cercetarea istorico-antropologică de la noi. Au existat persoane, nu puține la număr, e adevărat, care au recunoscut, după conferință, că nu au simțit când a trecut timpul, că au rămas captivați de prelegere, că și-au schimbat, în sens pozitiv, percepția vis á vis de tatuaj, înțelegând reala valoare și semnificație a acestuia, caracterul său primordial și importanța sa în istoria omului.

Dr. Lars Krutak le arată participanților la conferință unul din tatuajele sale indigene.

Evenimentul s-a vrut a fi un început, pe deplin avizat, al cercetării istoriei tatuajului ca parte a istoriei evoluție umane, în România, de conștientizare, că, inclusiv în spațiul nostru, cei care au trăit de-a lungul istoriei, au practicat această cutumă. Omul nu a trăit, în trecutul său, în state închise în granițe convenționale, cum e în prezent, ci regiunile geografice au cunoscut diverse și mari mișcări de populații, care au purtat, peste tot, ca parte a ființei lor, tot ceea ce e tradiție, credință, obicei.

Singurul studiu, exclusiv dedicat tatuajului în România, este lucrarea Tatuajul în România, teza de doctorat a medicului legist Nicolae Minovici, din sec. XIX, care a pus, însă problema din punct de vedere medico-legal. Mult mai târziu, în anul 2014, Muzeul Municipiului București a găzduit expoziția Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România, expunând suporții de cercetare a dr. Minovici, manifestare concretizată într-un volum, cu același titlu. A urmat apoi Conferința lui Lars Krutak din 20 Mai 2017, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.

Alături de referirile tangențiale din literatura de specialitate, română și internațională, acestea sunt primele contribuțiile majore, în înțelegerea fenomenului tatuajului în România, atât de răspândit și cu atâtea semnificații în evoluția omenirii, care a ilustrat, poate mai bine ca orice, modificarea modurilor de gândire și percepție ale omului. Manifestări de gen însă vor continua, atingând diferite aspecte și caracteristici ale celei mai spectaculoase reflectări a concepțiilor umane.

Text: Roxana Stăncescu
Foto: Ovidiu Muntean, Andreea Poenar, 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*